Home » Descopera in Romania » Dansul românesc „Feciorescul de Ticuş”, în lista patrimoniului cultural imaterial UNESCO – VIDEO

Dansul românesc „Feciorescul de Ticuş”, în lista patrimoniului cultural imaterial UNESCO – VIDEO

Dansul românesc „Feciorescul de Ticuş”, în lista patrimoniului cultural imaterial UNESCO – VIDEO
Publicat: 06.12.2015
Un dans românesc specific localităţii Ticuşul Nou, Feciorescul de Ticuş, a fost inclus, miercuri, în lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial UNESCO
Alături de dansul „Feciorescul de Ticuş”, România este prezentă în Lista patrimoniului cultural imaterial al umanităţiii UNESCO cu ritualul Căluşului, inclus în noiembrie 2005, cu Doina, inclusă în octombrie 2009, cu ceramica de Horezu (decembrie 2012) şi cu obiceiul colindatului de ceată bărbătească în România şi Republica Moldova (2013).
 
Denumit de UNESCO „Lad’s dance” („Jocul flăcăului”, n.r.), dansul „Feciorescul de Ticuş”, specific comunităţii din Ticuşul Nou – o localitate situată la 70 de kilometri de Braşov, parte din comuna Comana, din Ţara Făgăraşului -, este practicat de bărbaţi cu vârste cuprinse între 5 şi 70 de ani, cu diverse ocazii.
 
Unul dintre conducătorii dansului antrenează grupul, în timp ce un al doilea dictează ritmul, potrivit site-ului unesco.org. Între participanţi se află dansatori români, dar şi maghiari şi romi, obiceiul contribuind la dialogul social şi intercultural. Dansul ajută bărbaţii tineri să îşi consolideze statutul în comunitate, mai ales în rândul fetelor şi familiilor acestora, în vederea căsătoriei.
 
 
„România a reuşit aseară, prin Ministerul Culturii, la o reuniune UNESCO în Namibia, să includă pe lista patrimoniului imaterial al umanităţii jocul fecioresc, care se dansează în special în Transilvania”, a anunţat, joi, ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, pe contul său de Facebook.
 
Citeşte continuarea pe mediafax.ro.
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase