Brian McCarty a descoperit că teroriştii ISIS au furat fotografia, pe care au modificat-o, pentru a putea fi folosită la propagandă.
Fotografia originală ilustrează o Cenuşăreasă de jucărie, asupra căreia cad mai multe rachete, într-o zonă de război. În locul figurinei, ISIS a „înfipt” un steag al grupării de terorişti.
ISIS a folosit imaginea lui McCarty pe reţelele de socializare, inclusiv pe Twitter, timp de un an, până când autorul a fost avertizat de Pixsy, un serviciu care se ocupă de monitorizarea cazurilor de nerespectare a drepturilor de autor pe internet.
McCarty a spus că nici el, dar nici Pixsy nu au de gând să contacteze ISIS, pentru a încerca să rezolve problema.
Fotograful nu este singura victimă a atacurilor cibernetice ale ISIS.