Home » D:News » Descoperirea care poate rescrie istoria. Unde s-ar afla în realitate mormântul celebrei Nefertiti şi în ce consta ritualul ”Deschiderii gurii”

Descoperirea care poate rescrie istoria. Unde s-ar afla în realitate mormântul celebrei Nefertiti şi în ce consta ritualul ”Deschiderii gurii”

Publicat: 10.11.2015
Deşi viaţa reginei Nefertiti (1370-1330 î.Hr.) este atât de cunoscută publicului, nu se cunoaşte, cu exactitate, locaţia unde aceasta a fost înmormântată. Până în momentul de faţă, arheologii sunt de părere că locul de veci se află într-una dintre încăperile mormântului lui Tutankhamon, iar ultimele cercetări par să confirme acest lucru.

Locaţia mormântului faraonului egiptean a fost descoperită în anul 1922, de către echipa condusă de arheologul englez Howard Carter. Au fost, astfel, scoase la lumină aproape 2000 de artefacte, depuse în cinstea fiului lui Nefertiti.

Noile cercetări au fost efectuate cu ajutorul unor scannere cu infraroşu, care au produs imagini ce pun în evidenţă ceea ce par a fi uşile a două încăperi secrete. Una dintre acestea, cred cercetătorii, ar adăposti mormântul reginei Nefertiti.

În acest sens, au fost descoperite indicii care i-au condus pe arheologi spre formularea acestei ipoteze. Este vorba despre o scenă pictată pe una dintre laturile interioare ale sarcofagului lui Tutankhamon, conform căreia faraonul şi mama sa iau parte la ritualul „Deschiderii gurii”, performat la scurt timp după ce conducătorul a decedat. Procesiunea este condusă de Nefertiti şi constă în parcurgerea primelor etape ale îmbălsămării defunctului.

Domnia faraonului Tutankhamon a fost una de scurtă durată (1332-1323 î.Hr.), datorită morţii subite a liderului, la vârsta de 19 ani. Dr. Nicholas Reeves, conducătorul cercetărilor, este de părere că, în momentul morţii faraonului, mormântul acestuia nu era finalizat, trupul său fiind depus încăperea în care urma să-şi doarmă somnul de veci regina Nefertiti.

Investigaţiile au fost realizate de specialişti ai Universităţii din Cairo, în parteneriat cu un ONG francez, ce activează în domeniul protejării patrimoniului cultural. Aceştia au folosit tehnici de imagistică termică, pentru a măsura temperatura pereţilor mormântului. Analizele preliminare au arătat că există o diferenţă de temperatură în unele zone ale zidului de nord al încăperii, ceea ce înseamnă că acesta ar putea ascunde o încăpere secretă.

Opinia legată de posibila descoperire a mormântului lui Nefertiti nu a fost unanim acceptată. În acest sens, unii specialişti susţin că mumia reginei a fost deja descoperită, în anul 1898, în mormântul KV35, din Valea Regilor. Alte păreri susţin că încăperile analizate recent ar adăposti sarcofagul surorii vitrege a lui Tutankhamon, Ankhesenamun, cu care faraonul a fost căsătorit.

Sursa: IFL Science
 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Femeile își dau seama mai repede atunci când cineva este bolnav, arată un studiu
Femeile își dau seama mai repede atunci când cineva este bolnav, arată un studiu
Demența la câini este mai comună decât credeai. La ce semne să fii atent?
Demența la câini este mai comună decât credeai. La ce semne să fii atent?
De ce victimele din Pompeii erau îmbrăcate cu haine groase de lână dacă Vezuviul a erupt în luna august?
De ce victimele din Pompeii erau îmbrăcate cu haine groase de lână dacă Vezuviul a erupt în luna august?
15 lucruri mai puțin știute despre Chris Rea
15 lucruri mai puțin știute despre Chris Rea
Brânza, asociată cu un risc mai scăzut de demență într-un studiu desfășurat pe 25 de ani
Brânza, asociată cu un risc mai scăzut de demență într-un studiu desfășurat pe 25 de ani
Psihologia indiferenței în relațiile apropiate. De ce indiferența celor dragi rănește profund și ce efecte are asupra sănătății emoționale?
Psihologia indiferenței în relațiile apropiate. De ce indiferența celor dragi rănește profund și ce efecte are asupra ...
Singurătatea și libertatea: cum se naște echilibrul dintre frica de abandon și independență
Singurătatea și libertatea: cum se naște echilibrul dintre frica de abandon și independență
Test de cultură generală. De ce se spune că potcoavele aduc noroc?
Test de cultură generală. De ce se spune că potcoavele aduc noroc?
Telescopul SPHEREx a finalizat prima hartă cosmică a întregului cer
Telescopul SPHEREx a finalizat prima hartă cosmică a întregului cer
Creștere accentuată a cazurilor de gripă. Ce recomandă Ministerul Sănătății?
Creștere accentuată a cazurilor de gripă. Ce recomandă Ministerul Sănătății?
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, este vinovat pentru moartea a 70 de milioane de oameni
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, ...
Cum au fraudat doi români statul britanic cu sute de mii de lire sterline?
Cum au fraudat doi români statul britanic cu sute de mii de lire sterline?
Câți bani cash mai folosesc europenii?
Câți bani cash mai folosesc europenii?
Statele Unite interzic dronele fabricate în afara țării, în special cele din China
Statele Unite interzic dronele fabricate în afara țării, în special cele din China
Chiar și câinii pot face Alzheimer. Care sunt semnele de demență canină?
Chiar și câinii pot face Alzheimer. Care sunt semnele de demență canină?
Pământul ar fi putut fi devastat de explozii spațiale „invizibile”
Pământul ar fi putut fi devastat de explozii spațiale „invizibile”
Cum s-au schimbat planurile militare ale României după Războaiele Balcanice
Cum s-au schimbat planurile militare ale României după Războaiele Balcanice
Cercetătorii au descoperit că anotimpurile Pământului sunt ciudat de desincronizate
Cercetătorii au descoperit că anotimpurile Pământului sunt ciudat de desincronizate