Home » Istorie » Lev Troțki, revoluţionarul care şi-a luat numele după şeful temniţei în care a fost deţinut. Ulterior, a fost ucis cu un cuţit de spart gheaţa de agentul lui Stalin

Lev Troțki, revoluţionarul care şi-a luat numele după şeful temniţei în care a fost deţinut. Ulterior, a fost ucis cu un cuţit de spart gheaţa de agentul lui Stalin

Lev Troțki, revoluţionarul care şi-a luat numele după şeful temniţei în care a fost deţinut. Ulterior, a fost ucis cu un cuţit de spart gheaţa de agentul lui Stalin
Lev Troțki alături de soția sa. Sursa foto: Profimedia
Publicat: 07.11.2024
La 7 noiembrie 1879 s-a născut revoluţionarul rus Lev Davidovici Troțki, autorul volumelor "Revoluţia trădată" şi "Stalin", ambele lucrări antistaliniste (m. 21 august 1940)

Lev Davidovici Troțki, pe numele său adevărat Leib Bronştéin, s-a născut în Ianovka (Ucraina de astăzi), în familia unui prosper fermier evreu. Şi-a făcut studiile la Odessa şi a prins gustul revoluţiei încă de pe când era elev.

 

 

A cunoscut doctrina marxistă, a început să frecventeze exilaţii politic, fiind interesat de lecturile interzise. S-a înconjurat de revoluţionari, iar în 1897 a participat la prima rebeliune, alături de Uniunea Muncitorilor din sudul Rusiei. Arestat un an mai târziu, a fost deportat în  Siberia. într-o închisoare de transfer, pe drumul spre taigaua rusă, a cunoscut-o pe Alexandra Lvovna, o tânără revoluţionară cu care a avut două fiice. În 1902, a fugit din detenţie şi şi-a schimbat numele în Leon Troţki, pseudonim care i-a marcat destinul. Troţki a fost numele temnicerului-şef al închisorii din Odessa.

A fugit la Londra, unde l-a cunoscut pe V. I. Lenin. A revenit în ţara în 1905, a continuat activitatea publicistică şi a încurajat protestele şi revoltele care au erodat puterea ţarului Nicolae. Arestat, este trimis din nou în exil, în Siberia, de unde va reuşi să evadeze. Mai târziu, va recunoaşte că evenimentele i-au fost de folos pentru Revoluţia Rusă din 1917. Timp de zece ani a trăit în Europa, schimbându-şi des reşedinţele. Azi la Viena, mâine la Zurich, poimâine la Paris, apoi la New York. Mare parte din timp şi l-a petrecut la masă de scris, a editat ziare şi diferite publicaţii pe care le aducea în Rusia cu ajutorul contrabandiştilor.

S-a reîntors în Rusia o dată cu Revoluţia din 1917, al cărui lider devenise. S-a alăturat în mod oficial Mişcării Bolşevice, apoi s-a aliat cu Lenin, care devenise conducătorul noului Guvern Sovietic.

Primul rol al lui Troţki în guvern a fost de comisar al poporului pentru Afaceri Externe, postură din care s-a ocupat de întocmirea unui tratat de pace care să pună capăt participării Rusiei la Primul Război Mondial. Când şi-a încheiat misiunea, a renunţat la această funcţie, preluând în subordine Armata Roşie. A continuat colaborarea cu Lenin şi chiar a fost văzut ca un succesor al lui, dar soarta i-a pregătit alt plan.

La moartea lui Lenin, în 1924, puterea a fost preluată de Stalin, care a făcut tot ce-a putut ca să se descotorosească de Leon Troţki. În ianuarie 1928, a fost exilat la Alma-Ata (actualmente Almaty, în Kazahstan), iar un an mai târziu a fost expulzat din ţară. A luat din nou  calea pribegiei şi timp şapte an şi-a găsit cămin în Turcia, Franţa, Norvegia şi Mexic, unde a cunoscut-o pe Frida Kahlo (al cărei soţ, celebrul pictor Diego Rivera, era comunist) cu care se spune că a devenit mai mult decât prieten.

De fapt, America Centrală şi de Sud a fost gazdă pentru mulţi refugiaţi politici din Europa. Pentru Leon Troţki, refugiul a fost Ciudad de Mexico, unde a fost asasinat în 21 august 1940 de către Ramon Mercader, un agent stalinist. Leon Troţki a sfârşit cu un cuţit pentru spart gheaţa înfipt în ceafă.

Complexul fortificat în care şi-a găsit sfârşitul Troţki a fost deschis ca muzeu în 1990, cu prilejul comemorării a 50 de ani de la asasinarea acestuia.

În centru, locuinţa este păstrată exact ca în timpurile în care era locuită de revoluţionarul rus împreună cu soţia sa. Pe biroul lui Troţki, jurnalul său a rămas deschis la ziua în care a fost asasinat. În grădinile împrejmuitoare se află şi mormântul revoluţionarului.

Revoluţionarul nu a fost niciodată reabilitat în Rusia.

Descoperă îţi prezintă principalele semnificaţii istorice ale zilei de 7 noiembrie:

1877 – Începe asaltul final al trupelor române asupra redutei Rahova

1910 – A încetat din viaţă scriitorul rus Lev Tolstoi („Război şi Pace”).

1913 – S-a născut scriitorul francez Albert Camus: „Străinul”, „Ciuma”, „Starea de asediu” (m. 4 ianuarie 1960)

1917 – Revoluţia bolşevică; la Petrograd, revoluţionarii au înlăturat guvernul provizoriu.

1992 – A încetat din viaţă politicianul slovac Alexander Dubček. După numai opt luni de la instalarea sa în funcţia de prim-secretar al CC al PC (5 ianuarie 1968-17 aprilie 1969), trupele Pactului de la Varşovia, cu excepţia celor române, au pus capăt regimului său comunist moderat (1968). În 1989, în urma schimbărilor radicale petrecute în ţara sa, Dubček a fost reabilitat (n. 27 noiembrie 1921)

1996 – CDR şi USD au semnat un acord de colaborare guvernamentală prin care se proclama drept obiectiv fundamental al acestei alianţe „înlăturarea totală a regimului Iliescu”.

1996 – Biroul Electoral Central a comunicat rezultatele finale ale alegerilor parlamentare şi prezidenţiale din 3 noiembrie. Rezultatele alegerilor prezidenţiale au fost: Ion Iliescu-32,25%; Emil Constantinescu-28,21%; Petre Roman-20,54%. Rezultatele alegerilor pentru Senat au fost: CDR-30,70%; PDSR-23,08%; USD-13,16%; UDMR-6,81%; PRM-4,54%; PUNR-4,22%. Rezultatele alegerilor pentru Camera Deputaţilor au fost: CDR-30,17%; PDSR-21,52%; USD-12,93%; UDMR-6,64%; PRM- 4,46%; PUNR-4,36%.

1997 – Conducerea Bisericii Ortodoxe Române a respins acuzaţiile aduse unora dintre ierarhi, potrivit cărora unii membri ai Sfântului Sinod ar fi fost colaboratori ai Securităţii.

1998 – Alianţa pentru România a lansat, la Alba Iulia, un program cuprinzând 150 de propuneri menite să elimine criza din agricultură şi să revitalize producţia din sectorul agricol.

2003 – A încetat din viaţă scriitorul Iosif Naghiu, unul dintre cei mai importanţi dramaturgi contemporani (n.11 martie 1932)

2007 – Senatorii au aprobat propunerea legislativă pentru instituirea Programului de stimulare a înnoirii parcului naţional de tractoare – „RABLA” pentru tractoare.

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase