Cronicile timpului au făcut o serie de aprecieri despre cea care avea să fie aminită de istorie drept cea mai mare şi mai importantă ţarină de pe tronul Rusiei. „Foarte inteligentă, tenace şi cu un nestăpânit apetit sexual, ea este cea mai puternică femeie din lume, căci ea a reuşit să tragă cu forţa Rusia cea înţepenită în primitivismul feudal şi să o transforme într-o mare putere a lumii moderne”, scriau istoricii vremii.
Admirată şi controversată, în egală măsură, cum este de altfel caracteristic marilor personalităţi istorice, împărăteasa Ecaterina cea Mare a fost cea care a influenţat cel mai mult atât istoria, cât şi destinul de mare putere mondială a Rusiei. Viaţa şi faptele acesteia sunt dovezi clare.
În 1743, tânăra prinţesă s-a botezat în ritul Bisericii Luterane la dorinţa mamei sale, cu toate că imediat după ce s-a măritat cu ţarul Peter al III-lea al Rusiei, tânăra a trecut la ortodoxie fără niciun regret. În anul 1744, Ecaterina a primit o invitaţie din partea împărătesei Elizabeta a Rusiei, invitaţie care urmărea de fapt aranjarea căsătoriei dintre ea şi fiul împărătesei. Viitorul ei soţ era de fapt un văr de gradul doi, care pe atunci avea doar 11 ani şi era deja dependent de consumul de alcool.
Citeşte aici continuarea despre Ecaterina a II-a cea Mare!
Descoperă îţi prezintă principalele semnificaţii istorice ale zilei de 6 noiembrie:
1860 – Abraham Lincoln devine cel de al 16 preşedinte al Statelor Unite ale Americii
1882 – S-a născut Aurel Vlaicu, inginer şi pilot, creator al primelor planoare româneşti, pionier al aviaţiei româneşti şi mondiale (m. 13 septembrie 1913)
1893 – A încetat din viaţă compozitorul rus Piotr Ilici Ceaikovski (“Evgheni Oneghin”, “Lacul lebedelor”) (n. 1840)
1914 – S-a născut scriitorul Alexandru Mitru (m. 1989).
1936 – S-a născut Emil Loteanu, regizor de film, scnarist şi poet din Republica Moldova (m. 18 aprilie 2003)
1962 – Adunarea Generală a ONU a condamnat printr-o rezoluţie regimul de segregare rasială – apartheid – din Africa de Sud
1990 – A luat fiinţă Alianţa Civică, din iniţiativa Asociaţiei „15 Noiembrie” – Braşov, Solidarităţii Universitare, Societăţii „Timişoara”, GDS, Societăţii „Agora” – Iaşi, Grupului Independent pentru Democraţie, Asociaţiei Pro Democraţia şi a peste 200 de intelectuali şi muncitori. Alianţa Civică a dat publicităţii o Declaraţie de principii.
Ştiaţi că Ecaterina cea Mare a înfiinţat 144 de noi oraşe?