Home » D:News » Vor descoperi universul paralel în curând? DOVADA care anunţă că se poate

Vor descoperi universul paralel în curând? DOVADA care anunţă că se poate

Publicat: 23.10.2015
“Particula lui Dumnezeu” a fost găsită, iar în curând va fi desoperit “universul paralel”. Construcţia numită “spărgătorul de atomi” de la Organizaţia Europeană pentru Cercetări Nucleare (CERN) din Geneva lucrează acum la cel mai înalt nivel în încercarea de a detecta găurile negre mici, care sunt considerate cheile pentru intrarea în dimensiunea universului multiplu.

Experimentul îi poate alarma pe criticii care cred că  Large Hadron Collider (LHC), uriaşul accelerator de particule de la CERN, ar putea declanşa sfârşitul lumii. Oamenii de ştiinţă susţin că acest experiment de producere a unei rupturi în pământ poate schimba nivelul nostru de percepere a universului.

“Aşa cum multe coli de hârtie aşezate paralel sunt obiecte bidimensionale (lăţime şi lungime), poate exista şi dimensiunea a treia (înălţime), universul paralel poate exista şi el într-o dimensiune mai înaltă”, afirmă cercetătorul CERN de la Universitatea Waterloo, Mir Faizal.

“Noi prezicem că gravitaţia se poate scurge în dimensiuni suplimentare, iar dacă nu, găurile negre în miniatură pot fi artificial create de LHC. Este normal ca atunci când oamenii se gândesc la univers, ei cred în interpretarea unor lumi multiple prin mecanica cuantică, unde fiecare posibilitate se actualizează”, susţine Mir Faizal.

Acest concept, însă, nu poate fi testat, aşa că rămâne la nivelul filosofiei şi nu al ştiinţei.

“Noi vorbim despre un univers real într-o extra dimensiune”, potrivit portalului amescience.com.

În martie anul curent, profesorul Faizal împreună cu echipa au calculat energia pe care ei aşteptau să o detecteze în găurile negre mici din arcul gravitaţional sau curcubeul gravitaţional.

“Dacă vom identifica găurile negre în această energie, atunci cercetătorii vor şti că arcul gravitaţional şi extradimensiunile sunt adevărate”, explică profesorul Faizal. Din iunie 2015, energia cu care acceleratorul LHC contopeşte particulele a fost dublată, de la descoperirea bosonului  Higgs, făcând, astfel, posibilă descoperirea în premieră a găurilor negre.

Teoreticienii de la CERN afirmă că aceste descoperiri dau în afară de lungime, lăţime, adîncime şi o altă variabilă – timpul. La un nivel atât de înalt de energie, multe dintre acestea pot chiar dispărea.

Universul paralel poate exista doar la interferenţa acestor dimensiuni. În teorie, această idee funcţionează, dar numai gravitaţia poate părăsi universul nostru către alte dimensiuni.

Teoria Relativităţii lui Einstein spune că  gravitaţia  este cauzată de curbarea spaţiului şi timpului. Arcul sau Curcubeul gravitaţiei ne sugerează ideea că spaţiul şi timpul se curbează diferit în funcţie de particule şi de energie. Deci, arcul gravitaţional ne spune că efectul gravitaţiei în cosmos cauzează diferite lungimi de undă a luminii. Ceea ce înseamnă că particulele care au energii diferite se mişcă în timp, în spaţiu şi în câmpuri gravitaţionale diferit!

“Dacă găurile negre nu au fost încă depistate la nivelul energetic presupus, atunci avem 3 posibile variante: prima – extradimensiunile nu există; a doua – extradimensiunile există, dar sunt mai mici decât ne aşteptăm, şi a treia – parametrii arcului gravitaţional trebuie modificaţi”, afirmă savantul Mohammed Khalil.

Universul este o hologramă şi orice vedem, inclusiv şi acest articol, este o extraordinară proiecţie. În gaura neagră, de exemplu, toate obiectele care pot cădea acolo se vor afla, în întregime, în fluctuaţiile de la suprafaţă. Acest lucru înseamnă că toate aceste obiecte vor fi păstrate drept un fel de “memorie”sau fragmente de date decât obiecte fizice.

Sursa: Mail Online

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040