„Sărbătorim aniversarea a 800 de ani de a semnarea documentului istoric numit Magna Carta, o piatră de temelie a democraţiei constituţionale britanice şi, sperăm, o sursă de inspiraţie pentru lumea întreagă. Prin aceasta, s-a stabilit pentru prima oară principiul că nimeni nu este mai presus de lege. Îmi face o deosebită plăcere să anunţ că Inner Temple oferă în această seară o copie autorizată a Magna Carta, după originalul de la Lincoln Cathedral din Anglia şi care va rămâne la Biblioteca Centrală Universitară”, a declarat diplomatul britanic, la ceremonia de macare a 800 de ani de la semnarea Magna Carta, desfăşurată la Biblioteca Centrală Universitară.
De asemenea, ambasadorul a anunţat că vor fi oferite două burse de excelenţă pentru absolvenţii de drept din România, care vor petrece o lună la Londra.
„Aceste exemple ilustrează parteneriatul existent între România şi Marea Britanie în domeniul bunei guvernări şi a statului de drept”, a spus Brummell.
La eveniment a luat parte şi preşedintele României, Klaus Iohannis, care a spus că Magna Carta este privită ca fundament al libertăţii şi democraţiei.
„Magna Carta este astăzi privită ca fundament al libertăţii şi al democraţiei. La atâtea secole după semnarea sa, democraţia are de înfruntat alte pericole şi provocări, mai bine ascunse sub aparenţe, dar care nu trebuie subestimate. Populismul, electoralismul, goana după imagine şi înlocuirea acţiunii de substanţă cu propaganda sunt printre cele mai nocive. Iar România ultimilor ani nu fost deloc lipsită de aceste tentaţii”, a declarat preşedintele.
„Magna Carta face parte din acea categorie de documente care au avut un rol covârşitor în istoria omenirii. Este primul act constituţional cu o valoare excepţională, un document istoric simbol al patrimoniului juridic internaţional, al statului de drept, al libertăţilor şi drepturilor individuale de care ne bucurăm cu toţii astăzi”, a mai spus preşedintele.
La eveniment, alături de preşedintele Klaus Iohannis şi ambasadorul Paul Brummell, au participat şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, procurorul general, Tiberiu Niţu.
Sursa: Mediafax