Conform sursei citate, 29 la sută dintre repondenţii studiului aleg să practice înotul, ciclismul, aerobicul şi biliardul, în timp ce 24 la sută preferă fotbalul.
Studiul efectuat pe un eşantion principal de 645 de repondenţi din mediul urban, cu vârste între 18 şi 55 de ani, relevă faptul că 63 la sută practică un sport în 2015, cu o creştere de şase procente faţă de anul precedent. 52 la sută dintre cei care au răspuns chestionarului au declarat că intenţionează să practice mai mult sport în 2016 faţă de 2015.
Cercetarea referitoare la alergare efectuată de Quantix Marketing Consulting pe subiecţii recrutaţi special doar dintre cei care au declarat că sunt practicanţi ai acestui tip de mişcare arată că jumătate dintre ei aleargă cel puţin o dată pe sătămână, 29 la sută de 1-3 ori pe lună şi 21 la sută mai rar de o dată pe lună.
Distanţa maximă în medie parcursă de alergători este de 7 kilometri, doar 12 la sută dintre repondenţi declarând că depăşesc 10 kilometri.
În ceea ce îi priveşte pe copiii cu vârste între 3 şi 18 ani, doar 32 la sută practică alergarea ca sport.
Dintre subiecţii care practică alergarea, în ultimele 12 luni, doar 8 la sută au participat la competiţii de profil.
Eşantionul pentru studiul de alergare a fost efectuat pe 426 respondenţi, având o marjă de eroare de +/- 4,7 la sută. Culegerea datelor a fost efectuată online, în luna martie 2015.
Sursa: Mediafax