Home » Cultură » Descoperirea ISTORICĂ care schimbă tot ce ştiam despre limbile vorbite pe Pământ

Descoperirea ISTORICĂ care schimbă tot ce ştiam despre limbile vorbite pe Pământ

Descoperirea ISTORICĂ care schimbă tot ce ştiam despre limbile vorbite pe Pământ
Publicat: 08.08.2015
Cercetătorii de la prestigiosul Massachusetts Institute of Technology (MIT) din Statele Unite au anunţat joi că au descoperit "structura lingvistică universală", care acţionează ca un fel de liant între toate limbile vorbite pe Pământ, informează site-ul slate.fr.

Potrivit estimărilor specialiştilor, numărul limbilor vorbite pe Terra ar fi cuprins între 3.000 şi 7.000, iar unele dintre ele prezintă foarte puţine asemănări cu altele. Astfel de diferenţe sunt adeseori atât de mari încât lingviştii au pus de multe ori sub semnul întrebării existenţa unor caracteristici care ar putea să asigure o anumită legătură între ele. În pofida acestei varietăţi, mulţi specialişti au continuat de-a lungul anilor să încerce să descopere o „limbă universală”, care ar permite tuturor oamenilor să comunice între ei, indiferent de ţările lor de origine.

Este posibil ca acest moment să fi sosit deja, pentru că, aşa cum explică site-ul Arstechnica.com, cercetătorii de la MIT au descoperit faptul că „toate limbile se autoorganizează într-o astfel de manieră încât conceptele înrudite rămân pe cât posibil apropiate în cadrul unei fraze, făcând ca înţelegerea globală să fie mai uşoară”.

Richard Futrell, Kyle Mahowald şi Edward Gibson, cercetători la MIT, au încercat să afle dacă toate limbile au o organizare specifică, ce vizează „legarea” tuturor cuvintelor care au o relaţie sintaxică apropiată. De exemplu, adjectivul „bătrân” aparţine substantivului pe care îl modifică, de exemplu, „domn”, iar locul său alăturat într-o frază permite creierului uman să înţeleagă mai bine conceptul respectiv, fără să facă eforturi prea mari. Acest lucru înseamnă, potrivit cercetătorilor americani, că există o predispoziţie genetică în creierul uman, care l-a făcut pe om să păstreze o structură asemănătoare a limbajelor, indiferent de limba în care se exprimă.

Analizând fraze din 37 de limbi diferite şi maniera prin care acestea limitează spaţiul ce separă cuvintele asociate între ele, savanţii de la MIT au reuşit să confirme ipoteza lor de bază. Într-adevăr, frazele aveau tendinţa de a grupa conceptele, indiferent de limba utilizată.

Altfel spus, aşa cum afirma cunoscutul lingvist Noam Chomsky, există „o gramatică universală” subadiacentă, care ar face legătura între toate limbile din lume. Această teorie a rămas însă controversată în comunitatea ştiinţifică, până la acest studiu.

Studiul a luat însă în calcul doar 37 de limbi, care erau asociate între ele prin rădăcini comune. Însă acest amănunt nu elimină posibilitatea ca noua cercetare să devină o bază solidă pentru studii viitoare, spune Jennifer Culbertson, profesor de lingvistică la Universitatea Edinburgh, într-un comentariu publicat pe site-ul Arstechnica.com.

„Acest studiu reprezintă o sursă importantă de dovezi pentru formularea unor ipoteze mai largi care pot să vizeze felul în care ordinea cuvintelor este determinată în limbile din lumea întreagă”, a spus Jennifer Culbertson.

Sursa: Mediafax

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman