O nouă tehnică medicală a demonstrat un potenţial semnificativ de a reda mobilitatea paraplegicilor

În anii 1990, fiziologul Reggie Edgerton s-a întâlnit cu regretatul actor Christopher Reeve la un congres ştiinţific. Era la câţiva ani după ce actorul, cel mai bine cunoscut pentru rolul Superman, fusese grav rănit în timpul unui concurs de echitaţie iar Edgerton vedea în faţa lui icoana invincibilităţii Americii ţintuită într-un scaun cu rotile.

„Este urgent”, i-a spus Reeve, care a decedat în 2004. „Nu veni în laborator doar cu gândul că este doar o altă zi de cercetare. Fiecare zi pentru noi este urgentă”.

• Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
• Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer

Puţini oameni de ştiinţă înţeleg acest lucru mai bine decât Edgerton. De aproape 40 de ani, el studiază modul în care reţelele neuronale din măduva spinării pot recăpăta controlul voluntar al mişcărilor după paralizie. Acum, el şi o echipă de cercetători de la Universitatea California Los Angeles (UCLA) au dezvoltat o procedură de tratament care ar putea schimba, probabil, viaţa paraplegicilor.

După patru săptămâni de stimulare electrică neinvazivă a măduvei spinării, cinci bărbaţi care sunt complet paralizaţi de la mijloc în jos au putut să-şi mişte picioarele din nou după ani de imobilitate. „Strategia, numită stimulare transcutanată, trimite curent electric în măduva spinării prin electrozi plasaţi strategic pe piele în partea inferioară a spatelui”, a raportat National Institutes of Health (NIH), care a contribuit la finanţarea studiului.

Acest nou experiment „creşte la nouă numărul persoanelor complet paralizate care au reuşit mişcări voluntare în timpul tratamentului de stimulare spinală, deşi este prima dată când această stimulare s-a realizat printr-o metodă neinvazivă. Anterior, aceasta se făcea prin intermediul unui dispozitiv de stimulare electrică implantat chirurgical în măduva spinării … Surprinzător, până la sfârşitul studiului … subiecţii au fost capabili să-şi mişte picioarele fără niciun el de stimulare”.

„Aceste rezultate încurajatoare oferă o dovadă continuă că leziuni ale măduvei spinării pot să nu mai însemne o sentinţă de paralizie pe viaţă şi susţine necesitatea continuării cercetărilor”, a declarat Roderic Pettigrew, director al Institutului naţional de imagistică şi bioinginerie din cadrul NIH.

Studiul a fost efectuat în sesiuni de 45 de minute pe parcursul a 18 săptămâni. Pacienţii, cu vârste cuprinse între 19 şi 56 de ani, care au paralizat ca rezultat al unor traume suferite în timpul unor activităţi sportive şi într-un accident rutier, erau aşezaţi în faţa unei oglinzi, privind cu ochi mari cum partea de jos a corpului lor era în concordanţă cu creierele lor pentru prima dată de când suferiseră leziunile.

Metoda funcţionează prin schimbarea excitabilităţii anumitor reţele din măduva spinării, amplificând legăturile uzate, la fel ca un aparat auditiv. După prima lună a studiului, care urmează să fie publicat într-un număr viitor al Journal of Neurotrauma, pacienţii au primit doze de buspironă. Medicamentul este utilizat în mod tradiţional pentru a trata tulburări de anxietate, dar s-a constatat că sporeşte efectele de stimulare.

Procedura oferă o alternativă la fel de eficientă şi mai puţin costisitoare la stimularea epidurală chirurgicală pe care echipa lui Edgerton a dezvoltat-o anul trecut. Pe piaţă, costul acestui tratament neinvaziv ar reprezenta o zecime din cel al procedurii chirurgicale care este de 100.000 de dolari.

Edgerton, care a subliniat faptul că stimularea trebuie să fie asociată cu exerciţii de reabilitare constante, a declarat că speră să o facă disponibilă clinic în aproximativ doi ani şi în final accesibilă pacienţilor care doresc să efectueze tratamentul pe ei înşişi la domiciliu. Echipa sa s-a angajat deja într-un nou studiu cu privire la faptul dacă o abordare similară poate fi aplicată pentru a-i ajuta pe paraplegici să-şi recapete capacitatea de a merge sau chiar a alerga.

Dar deocamdată, cei cinci bărbaţi, care au fost încântaţi să aibă din nou control asupra picioarelor lor imobilizate mult timp, vor trebui să aştepte să experimenteze din nou această senzaţie. Este o realitate comună, dulce-amară în rândul participanţilor la studii medicale, deoarece ei revin adesea la vieţile lor anterioare după ce au testat tratamente care nu sunt încă pe piaţă.

„Suntem mai degrabă aspru criticaţi pentru că dăm speranţă”, a spus Edgerton. „Dar eu nu mă simt deloc reticent din această cauză. De fapt, eu cred că toţi ar trebui să aibă speranţă”.

Sursă: Agerpres