RT,S, cunoscut şi ca Mosquirix, fabricat de grupul farmaceutic britanic GlaxoSmithKline (GSK) în parteneriat cu PATH Malaria Vaccine Initiative, va fi primul vaccin uman comercializat sub licenţă împotriva acestei boli parazitare şi ar putea preveni milioane de cazuri de malarie în ţările în care va fi utilizat, informează Reuters.
Recomandările făcute de Agenţia Europeană a Medicamentului sunt de obicei avizate favorabile şi de Comisia Europeană, la doar câteva luni după ce au fost formulate.
Mosquirix, finanţat parţial şi de Fundaţia Bill & Melinda Gates, va fi analizat şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care a promis că va publica un ghid de utilizare – ce va preciza regiunile lumii şi momentul optim în care trebuie folosit noul vaccin – înainte de încheierea acestui an.
Malaria a ucis aproximativ 584.000 de persoane în anul 2013, iar majoritatea victimelor proveneau din Africa Subsahariană. Peste 80% din totalul deceselor cauzat de malarie se produc în rândul copiilor cu vârste mai mici de cinci ani.
Experţii din lumea întreagă care lucrează în domeniul sănătăţii aşteptau de multă vreme ca oamenii de ştiinţă să dezvolte un vaccin eficient împotriva malariei, iar cercetătorii de la grupul GSK au lucrat la fabricarea vaccinului RT,S timp de 30 de ani.
Savanţii sperau ca noul vaccin să ducă la eradicarea malariei, însă speranţele lor au fost spulberate atunci când datele finale furnizate de două teste realizate în 2011 şi 2012 au arătat că Mosquirix nu face decât să reducă cu 27% episoadele de malarie la bebeluşii cu vârste cuprinse între 6 şi 12 săptămâni şi cu 46% la bebeluşii în vârstă de 5-17 luni.
Cu toate acestea, EMA recomandă ca noul medicament să primească licenţa de folosire pe toţi bebeluşii ale căror vârste se înscriu în tot intervalul precizat de studiu – de la 6 săptămâni până la 17 luni.
Anumiţi experţi în malarie şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu costurile potenţiale generate de implementarea acestui vaccin, în condiţiile în care el oferă doar o protecţie parţială, iar acest detaliu îl face mai puţin „atractiv” şi mai riscant.
Joe Cohen, cercetător la GSK, coordonator din 1987 al echipei care a dezvoltat Mosquirix, a declarat însă vineri că nu are niciun dubiu în privinţa faptului că vaccinul va reduce semnificativ numărul de îmbolnăviri şi de decese cauzate de malarie în rândul copiilor africani.
„Nu am absolut nicio rezervă în ceea ce priveşte implementarea acestui vaccin. Eficienţa lui, translatată în numărul de îmbolnăviri evitate şi în numărul de decese evitate, este pur şi simplu uluitoare. Vaccinul va avea un impact uriaş asupra sănătăţii publice”, a spus cercetătorul britanic.
Sursa: Mediafax