O nouă descoperire impresionantă pe Pluto: „Dimensiunile sunt impresionante” – FOTO

Noul lanţ muntos a fost descoperit în emisfera sudică, la vest faţă de regiunea cel mai bine cunoscută de pe Pluto, o zonă în formă de inimă care se va numi „Regiunea Tombaugh”, după Clyde Tombaugh, astronomul care a descoperit planeta Pluto în 1930.

Potrivit cercetătorilor de la NASA, cele mai înalte piscuri din acest lanţ muntos au altitudini cuprinse între 1 şi 1,5 kilometri – la fel ca Munţii Apalaşi din Statele Unite.

• Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un…
• Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii

Primul lanţ muntos descoperit de New Horizons pe Pluto, pe 15 iulie, a primit denumirea Norgay Montes şi are o înălţime comparabilă cu cele din Munţii Stâncoşi din Canada.

Noul lanţ montan se află la vest faţă de Câmpia Sputnik – o zonă plată şi îngheţată din jurul primului lanţ muntos descoperit de New Horizons -, la o distanţă de 110 kilometri faţă de Norgay Montes.

Noile imagini arată o topografie remarcabil de bine definită, alături de limita vestică a Regiunii Tombaugh.

„Există o diferenţă pronunţată de textură între câmpia tânără şi îngheţată din est şi terenul negru, puternic presărat cu cratere din vest”, a spus Jeff Moore, directorului departamentului de Geologie, Geofizică şi Imagistică (GGI) din cadrul misiunii sondei New Horizons.

În timp ce Câmpia Sputnik este o regiune tânără din punct de vedere geologic – probabil are o vârstă mai mică de 100 milioane de ani -, regiunea mai întunecată datează probabil din urmă cu câteva miliarde de ani.

De asemenea, profesorul Jeff Moore spune că acel material de culoare deschisă, asemănător sedimentelor, pare să umple cratere mai vechi.

Cea mai recentă imagine de pe Pluto a fost realizată de Long Range Reconnaissance Imager (LORRI), pe 14 iulie, de la o distanţă de 77.000 de kilometri. Imaginea a fost trimisă pe Terra pe 20 iulie.

Cercetătorii de la NASA au dat publicităţii şi o fotografie cu cei mai mici sateliţi naturali ai lui Pluto, Hydra, un corp ceresc cu o formă neregulată, a cărui lungime este de 55 de kilometri, şi Nix, care are o lungime estimată de 42 kilometri şi o lăţime de 36 kilometri.

Nix şi Hydra – al doilea, respectiv al treilea dintre sateliţii naturali ai lui Pluto descoperiţi până în prezent – au dimensiuni apropiate, dar asemănările se opresc aici.

Deşi suprafaţa totală a lui Nix este gri, satelitul conţine şi o mică zonă, bine evidenţiată în imagini, de culoare roşie. Savanţii cred că acea zonă corespunde unui crater.

Pe de altă parte, cea mai clară imagine de pe Hydra transmisă de New Horizons prezintă un relief cu o formă neregulată care seamănă cu aceea a statului american Michigan.

Imagini clare cu alţi doi sateliţi ai lui Pluto descoperiţi recent, Styx şi Kerberos, ar trebui să ajungă pe Terra cel mai târziu la jumătatea lunii octombrie.

Săptămâna trecută, NASA a dat publicităţii şi imagini clare cu Charon, cel mai mare dintre sateliţii naturali ai lui Pluto.

Sonda New Horizons a realizat peste 1.200 de fotografii cu planeta pitică şi sateliţii ei naturali. Sonda americană va transmite treptat toate datele colectate pe 14 iulie în timpul survolării planetei Pluto în următoarele 16 luni.

Planeta pitică Pluto este situată în Centura Kuiper, o aglomerare vastă de fragmente de corpuri cereşti aflate dincolo de orbita planetei Neptun.

„Sonda se află acum la 3,5 milioane de kilometri de Pluto (a trecut cel mai aproape la 12.400 de kilometri, n.r.) şi funcţionează conform previziunilor”, a precizat Alan Stern, principalul coordonator al misiunii. Savantul american a estimat că sonda a trimis deocamdată pe Terra doar 2% din totalul datelor colectate la începutul acestei săptămâni.

Sonda New Horizons, lansată de NASA în 2006, este destinată cercetării planetei pitice Pluto, dar şi corpurilor spaţiale din Centura Kuiper, într-o misiune fără precedent.

New Horizons a petrecut peste opt ore pe orbita lui Pluto după trecerea momentului în care s-a aflat la cea mai mică distanţă de planeta pitică, pentru o serie de experimente ştiinţifice ce au vizat studierea atmosferei acesteia şi realizarea de fotografii pe timp de noapte, folosind doar lumina reflectată de Charon, cel mai mare dintre sateliţii săi naturali.

Primul semnal radio transmis de New Horizons a avut nevoie de patru ore şi jumătate pentru a ajunge pe Terra, călătorind cu viteza luminii şi parcurgând distanţa de 4,88 miliarde de kilometri dintre Pluto şi planeta noastră.

Pluto parcurge o rotaţie completă în jurul Soarelui în 248 de ani, iar traiectoria sa este atât de neregulată încât produce modificări radicale de la un anotimp la altul.

Va fi nevoie de 16 luni pentru ca New Horizons să transmită pe Terra toate datele şi imaginile pe care le-a stocat la bordul său în timpul apropierii sale de Pluto. La finalul acestui interval, sonda americană se va afla şi mai departe de Terra, continuându-şi călătoria în Centura Kuiper, şi ar putea să primească o nouă misiune – aceea de a studia unul dintre „verişorii” lui Pluto.

„Întâlnirea” dintre New Horizons şi Pluto a completat misiunea de explorare a celor „nouă planete clasice” din Sistemul Solar: odată cu survolarea lui Pluto, toate cele nouă corpuri cereşti vor fi fost explorate cel puţin o dată de o sondă spaţială.

De la trecerea sondei Voyager 2 pe lângă Neptun la sfârşitul anilor 1980, nicio planetă (clasică, pitică) nu a fost explorată de la o distanţă atât de mică, aşa cum o face sonda New Horizons.

Până de curând, cele mai bune imagini cu Pluto au fost cele realizate de telescopul spaţial Hubble. Însă acestea reprezentau o simplă succesiune de puncte, difuze, din care specialiştii reuşeau cu greu să extragă date ştiinţifice valoroase.

Începând din luna mai, acest lucru s-a schimbat, deoarece New Horizons s-a apropiat tot mai mult de Pluto şi a început să trimită spre Terra o serie de fotografii care au rezoluţii considerabil mai bune decât cele ale imaginilor transmise de Hubble.

Imaginile trasmise în ultimele zile de sondă arată că Pluto are o culoare naturală brun-roşiatică, generată de molecule de hidrocarburi care se formează în urma interacţiunii metanului cu razele cosmice şi cu particulele solare din atmosferă, după cum au explicat specialiştii.

De asemenea, recentele date obţinute de specialişti indică faptul că Pluto are un diametru de 2.370 de kilometri, reprezentând 18,5% din cel al Pământului, iar satelitul său Charon are un diametru de 1.208 kilometri, 9,5% din cel al Terrei.

Pluto se află în Centura Kuiper, o regiune de mini-planete şi alte corpuri îngheţate care orbitează Soarele dincolo de Neptun şi despre care se crede că sunt rămăşiţe ale procesului de formare a Sistemului Solar, în urmă cu 4,6 miliarde de ani. Este ultima dintre regiunile neexplorate ale Sistemului Solar.

De la descoperirea ei, în 1930, de astronomul american Clyde William Tombaugh, Pluto a rămas un mister pentru savanţi, care se chinuie să explice de ce o planetă cu o rază atât de mică ar putea exista dincolo de lumile uriaşe ale planetelor Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun.

În 1992, astronomii au descoperit că Pluto, situată la o distanţă de Soare de 40 de ori mai mare decât cea dintre Terra şi astru, nu era singură în depărtările Sistemului Solar, iar din acest motiv Uniunea Astronomică Internaţională (International Astronomical Union) a decis să reevalueze definiţia unei „planete”.

În 2006, cu New Horizons deja lansată, Pluto şi-a pierdut titlul de a noua planetă a Sistemului Solar, fiind clasată în categoria „planetelor pitice”, deoarece nu a „curăţat” spaţiul cosmic din vecinătatea orbitei sale. De atunci, peste 1.000 de planete pitice au fost descoperite în Centura Kuiper.

Centura Kuiper este o regiune a Sistemului Solar similară centurii de asteroizi, dar mult mai mare ca aceasta şi cuprinzând mult mai multe corpuri spaţiale, formate din diferite tipuri de gheaţă. Centura Kuiper a fost denumită după Gerard Peter Kuiper (1905 – 1973), un astronom olandezo-american care a prezis şi demonstrat existenţa acestei centuri de materie a Sistemului Solar.

În afară de New Horizons, astronomii contează în anii viitori şi pe sistemul de imagistică în infraroşu de la bordul succesorului lui Hubble, telescopul spaţial James Webb – deocamdată programat pentru lansare în 2018, potrivit site-ului NASA -, pentru a realiza o serie de cercetări şi mai detaliate, precum compoziţia chimică de la suprafaţa lui Pluto şi a sateliţilor săi, dar şi de la suprafaţa numeroşilor asteroizi care se află în Centura Kuiper.

Sursa: Mediafax