Home » D:News » Cât de veche este de fapt stomatologia: prima dovadă a intervenţiei unui dentist

Cât de veche este de fapt stomatologia: prima dovadă a intervenţiei unui dentist

Publicat: 20.07.2015
O măsea umană veche de 14.000 de ani prezintă urmele unei intervenţii pentru tratarea unei carii, fiind astfel cea mai veche dovadă a practicării unei intervenţii stomatologice din istorie, conform unui material publicat în ultimul număr al revistei Nature, informează CNET.com.

Arheologii au descoperit această măsea într-un sit din nordul Italiei în anul 1988, iar testele desfăşurate recent au demonstrat că provine de la sfârşitul Paleoliticului Superior, având o vârstă estimată între 13.820 şi 14.160 de ani. Stefano Benazzi, paleoantropolog la Universitatea din Bologna şi co-autor al studiului despre această măsea, a recunoscut că oamenii de ştiinţă au remarcat urmele tratamentului stomatologic aplicat măselei abia la mai bine de 25 de ani după descoperirea sa.

Cercetătorii au observat o carie în măsea care conţinea fragmente de smalţ dentar, fragmente ajunse în carie în urma aplicării unei forme primitive de tratament. Această intervenţuie a fost realizată înainte de moartea specimenului uman la vârsta de aproximativ 25 de ani, conform analizei altor fragmente osoase. Prezenţa acestor aşchii sau fragmente de smalţ în interiorul cariei demonstrează că oamenii de la sfârşitul Paleoliticului deţineau nişte cunoştinţe medicale de bază.

Oamenii de ştiinţă au încercat să reproducă această formă de intervenţie medicală prin perforarea peretelui de smalţ al unui molar cu diferite instrumente primitive realizate din os, lemn sau cremene. Ei au ajuns la concluzia că acest tip de intervenţie a fost realizată cu un instrument din cremene ascuţită. Inutil să adăugăm cât de dureroase erau aceste intervenţii.

Înainte de această descoperire, recordul pentru cea mai veche practică stomatologică provenea din Neolitic, de acum aproximativ 6.500 de ani. În acest caz este vorba despre astuparea cariei de pe un canin cu ceară de albine. Acest canin a fost descoperit pe o mandibulă umană din Slovenia în urmă cu mai bine de un secol, conform LiveScience.

Un alt studiu publicat în anul 2006 de revista Nature indica descoperirea unor dovezi privind practicarea de foraje dentare în vestul Pakistanului în urmă cu 6.000 până la 9.000 de ani, cu instrumente realizate din piatră.

Sursa: Agerpres.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”
Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?
Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură
Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Monica Vitti, regina filmului italian
Monica Vitti, regina filmului italian
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu gest
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu ...
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Uber a lansat opțiunea XXL
Uber a lansat opțiunea XXL
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li se vor da răspunsuri”
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li ...
România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel înregistram Turtucaia deja în 1913”
România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel înregistram Turtucaia ...