Un studiu realizat de cercetătorii americani de la Universitatea de stat Penn a dezvăluit că pielea deschisă a europenilor provine de la o mutaţie genetică a unei persoane care a trăit în urmă cu 10.000 de ani.
Descoperirea oamenilor de ştiinţă a fost posibilă după identificarea unei gene care contribuie la culoarea deschisă a pielii unor europeni, printre care şi irlandezii.
Un aminoacid din gena SLC24A5 a creat această diferenţă şi este principalul contribuitor al diferenţei de culoare a pielii dintre europeni şi vest-africani. Fără îndoială, irlandezii îi datorează acestui aminoacid culoarea pielii.
”Mutaţia din SLC24A5 schimbă doar o cărămidă a proteinei şi contribuie cu circa o treime la diferenţa vizuală frapantă dintre popoarele africane şi cele europene”, a explicat cercetătorul Keith Cheng.
Mutaţia A111T există la aproape orice de provenienţă europeană. Aceasta se regăseşte şi în Orientul Mijlociu şi în subcontinentul indian, însă nu în număr mare în Africa. Toţi indivizii din Orientul Mijlociu, Africa de Nord, Africa de Est şi India de Sud care au această mutaţie împărtăşesc urme ale aceluiaşi cod genetic ancestral. Potrivit cercetătorilor acest lucru indică faptul că toate instanţele existente ale acestei mutaţii îşi au originea într-o singură persoană.
Sursă: Irish Central