Imaginile cu desfăşurarea acestei misiuni de testare au fost difuzate în direct de postul de televiziune al agenţiei spaţiale americane, NASA TV, informează Reuters. O problemă tehnică similară a afectat şi prima misiune de testare a sistemului Low Density Supersonic Decelerator (LDSD), în 2014. De atunci, paraşuta a fost reconcepută şi ranforsată pentru zborul de testare de luni, însă specialiştii americani vor trebui să refacă designul acestui sistem de frânare înainte de a putea să expedieze pe Marte vehicule şi echipamente foarte grele.
„Acesta este motivul pentru care efectuăm teste precum cel de azi”, a declarat Dan Coatta, inginer la NASA.
Paraşuta – cu un diametru de 30,5 metri -, fiind cea mai mare testată vreodată, reprezintă cea de-a doua parte dintr-un sistem de frânare supersonică în două etape, dezvoltat de NASA în ultimii cinci ani, cu un cost de aproximativ 230 milioane de dolari.
Sursă: YouTube
Ca şi anul trecut, paraşuta LDSD, în forma unei gogoşi uriaşe, a reuşit să se umfle, aşa cum se aşteptau savanţii de la NASA, mărind suprafaţa de frecare cu aerul şi încetinind coborârea vehiculului în atmosferă.
Misiunea de luni a început cu decolarea unui uriaş balon cu heliu de la o bază a marinei americane din Kauai, Hawaii. După trei ore, balonul a ajuns la altitudinea de 36.576 de metri, unde LDSD s-a separat de balon. Un motor de rachetă a ridicat LDSD până la altitudinea de 54.864 de metri – o altitudine de cinci ori mai mare decât aceea la care zboară avioanele comerciale -, de unde vehiculul a început să coboare cu aproape 4.828 de kilometri pe oră, o viteză de aproape patru ori mai mare decât aceea a sunetului.
Viteza şi altitudinea au fost alese de savanţii de NASA pentru a simula condiţiile cu care s-ar confrunta un astfel de vehicul spaţial atunci când ar coborî prin atmosfera rarefiată a planetei Marte.
Nave de recuperare au aşteptat în Oceanul Pacific revenirea pe Terra a vehiculului spaţial, a paraşutei şi a altor echipamente.