79 de ani de la procesul „ziariştilor fascişti, vinovaţi de dezastrul ţării”. Cum îi şantaja pe politicieni Pamfil Şeicaru

Printre numele mari de „ziarişti fascişti” se aflau Pamfil Şeicaru (fostul director al ziarului „Curentul”) şi Stelian Popescu (fostul director al ziarului „Universul”), ambii fugiţi în străinătate, dar şi ideologul naţionalist Nichifor Crainic şi legionarul Radu Demetrescu-Gyr.

• Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
• „Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman

Acuzatorii publici au fost Constantin Vicol, Alexandra Sidorovici (soţia lui Silviu Brucan), Ion D. Ioan şi Avram Bunaciu, care au întocmit un dosar consistent, format din articole de ziar şi diverse mărturii. Ca şi în alte procese politice, de faţadă, printre „acuzatorilor publici” s-au aflat şi muncitori şi ţărani, iar „oameni ai muncii” din Bucureşti, „interesaţi” în permanenţă de de cursul „procesului ziariştilor fascişti”, au participat la demonstraţii regizate în preajma Tribunalului, unde s-a cerut moartea acuzaţilor.

Membrii „lotului ziariştilor” erau acuzaţi că “prin articolele de ziare, broşuri sau conferinţe, s-au pus în slujba propagandei fasciste sau hitleriste sau au contribuit prin acţiunea lor la susţinerea unui regim odios şi a unei politici externe nefaste, politică ce trebuia să aibă drept consecinţe antrenarea României într-o aventură dezastruoasă şi prăbuşirea politică şi militară a ţării”.

Ziariştii au fost acuzaţi şi că au contribuit la „dezvoltarea fascismului”. Alexandra Sidorovici i-a reproşat lui Nichifor Crainic, judecat în lipsă pentru că se ascundea în satele din Transilvania, că „a dus o campanie de otrăvire a sufletelor, mai cu seamă a celor tinere, deoarece ca profesor universitar avea putinţa influenţei asupra tineretului”.

Nichifor Crainic a fost fondatorul ziarului „Calendarul”,  apărut la data de 25 ianuarie 1932, în Bucureşti, până în anul 1933, atunci când a fost interzis. Cotidian cu înclinaţie naţionalistă, a oscilat între Mişcarea Legionară şi Liga Apărarării Naţionale a lui A.C Cuza. În perioada ianuarie-mai 1941, Nichifor Crainic  a ocupat funcţia de Ministru Propagandei, din Guvernul Antonescu. În opinia soţiei lui Silviu Brucan, Alexandra Sidorovici, Crainic era „un adevărat cameleon politic, oscilând de la legionari la cuzişti, apoi înapoi, la legionari, pe urmă la Antonescu şi iar la legionari”.

Totodată,  Stelian Popescu, fostul director al publicaţiei anticomuniste „Universul”, era învinuit că „în 1940 a pregătit dictatura antonesciană şi aservirea noastră lui Hitler, printr-o avalanşă de articole. La 14 iulie (ziua Franţei) el nu saluta căderea Bastiliei, ci pe Mussolini şi Hitler”.

Aceeaşi Alexandra Sidorovici l-a învinuit pe Stelian Popescu deoarece: „În 1940 a pregătit dictatura antonesciană şi aservirea noastră lui Hitler, printr-o avalanşă de articole. La 14 iulie (ziua Franţei) el nu saluta căderea Bastiliei, ci pe Mussolini şi Hitler”.

„Şantajul şi etajul” de la ziarul „Curentul”

Pamfil Şeicaru a pus bazele ziarului Curentul, în anul 1927, şi a rămas la conducerea publicaţiei până în vara anului 1944, când a plecat din ţară. Despre clădirea ziarului “Curentul”, circula în epocă zvonul că era făcută după principiul “şantajul şi etajul”. Era bine ştiut că Pamfil Şeicaru s-a remarcat în perioada interbelică şi prin şantajurile sale politice. Astfel, antecedentele lui Pamfil Şeicaru au fost transformate în probă la dosar: ”articolele sale, i-au adus în scurt timp o tristă celebritate şi o avere considerabilă, prin măiestria sa în arta de a denigara şi insulta în mod trivial miniştri, oameni de stat, profesori universitari, în scpul vădit de a-i şantaja, fără pic de ruşine şi a le estorca sume de bani”. Totodată, era acuzat şi că  primise mită de la Mussolini şi Hitler pentru a le susţine interesele în România şi că, după plecarea din ţară, la 12 august 1944, a atacat din străinătate România şi clasa politică, care a infăptuit actul de la 23 august.

Radu Gyr, fost membru de seamă al Mişcării Legionare, comandant legionar şi şef al regiunii Oltenia, dar care a stat închis şi în timpul dictaturii carliste şi a regimului lui Ion Antonescu a fost încadrat în „lotul ziariştilor” pentru activitatea legionară, dar şi pentru scrierile sale literare.

Declaraţia lui Radu Gyr

În cadrul procesului „ziariştilor facsişti”, Radu Gyr a declarat următoarele: „Domnule Preşedinte, domnilor judecători ai poporului, în inchizitoriul său de joi seara (31 mai), onorata acuzare a spus răspicat: Dacă există credinţă adevărată, atunci să fie absolvită. Şi a mai spus acuzarea: Sunt prăbuşiri de idealuri, de credinţe, dar numai pentru curaţi. Într-adevăr, sunt naufragii sufleteşti. Eu am avut o credinţă. Şi am iubit-o. Dacă aş spune altfel, dacă aş tăgădui-o, dumneavoastră toţi ar trebui să mă scuipaţi în obraz. Indiferent dacă această credinţă a mea apare, astăzi, bună sau rea, întemeiată sau greşită, ea a fost pentru mine o credinţă adevărată. I-am dăruit sufletul meu, i-am închinat fruntea mea. Cu atât mai intens sufăr azi, când o văd însângerată de moarte”.

De precizat că un rol important în proces l-a avut şi protestul Sindicatului Ziariştilor Profesionişti, semnat printre alţii de N.D. Cocea, Eugen Jebeleanu, Cezar Petrescu (fost director la ziarul România, publicaţia oficială a regimului carlist) care „a luat act cu satisfacţie de trimiterea în judecată Tribunalului Poporului a primului lot de ziarişti trădători ai intereselor populare şi de stat”.

Sentinţa a fost dată la 4 iunie 1945. Pamfil Şeicaru şi Grigore Manoilescu, fugiţi din ţară, au primit pedeapsa cu moartea, iar Nichifor Crainic şi Stelian Popescu au fost condamnaţi la muncă silnică pe viaţă. Ceilalţi au primit condamnări între 12 şi 20 de ani. Radu Gyr a fost condamnat la 12 ani de detenţie politică. După ani grei de puşcărie la închisoarea Aiud, a revenit acasă în 1956, dar, după doi ani, a fost arestat din nou şi condamnat la moarte pentru poezia-manifest „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane”, considerată de autorităţi drept mijloc de instigare la luptă împotriva regimului comunist. După comutarea pedepsei la 25 de ani inchisoare, Radu Gyr a executat 6 ani de detenţie, până la amnistia generală din 1964.

Descoperă îţi prezintă principalele semnificaţii ale zilei de 30 mai:

1431 – Ioana d’Arc, eroina naţională a Franţei, a fost arsă pe rug, în oraşul Rouen (n. 6 ianuarie 1412)

1574 – Henric al III-lea devine rege al Franţei

1744 – A încetat din viaţă poetul englez Alexander Pope (n. 22 mai 1688)

1778 – A murit Voltaire (François Marie Arouet), filosof şi scriitor iluminist. (n. 21 noiembrie 1694)

1878 – Marea Britanie şi Rusia au încheiat un Acord prin care Cabinetul englez, în schimbul unor concesii obţinute din partea guvernului de la Petersburg în favoarea intereselor britanice din Balcani şi în regiunea Caucazului, se angaja ca la Congresul de Pace de la Berlin să nu se opună anexării sudului Basarabiei de către Imperiul ţarist

1945 – După ce la 14 mai 1945 regimul comunist declanşase procesul primului lot de aşa numiţi “criminali de război”, la 30 mai 1945 a început procesul ziariştilor “criminali de război şi vinovaţi de dezastrul ţării”. Printre cei acuzaţi se aflau Pamfil Şeicaru, Radu Demetrescu Gyr, Nichifor Crainic. Sentinţa în acest “proces” a fost pronunţată la 4 iunie 1945

1955 – Marea Adunare Naţională ratifică Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală, între Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, R.D.Germană, Polonia, România, Ungaria şi URSS, semnat la Varşovia

1960 – A murit scriitorul Boris Pasternak, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură: “Doctor Jivago” (n. 10 februarie 1890)

1982 – Spania devine al 16-lea membru NATO şi prima ţară care intră în alianţă de la admiterea Germaniei de Vest în 1955

1992 – Guvernul României a recunoscut Republica Bosnia şi Herţegovina ca stat independent

2008 – A încetat din viaţă multiplul campion olimpic şi mondial ucrainean Boris Şaklin, supranumit „masca de fier” a gimnasticii (n. ianuarie 1932)

2009 – Campioana olimpică din 1998 la snowboard, Karine Ruby, a decedat căzând într-o crevasă pe masivul Mont Blanc din Munţii Alpi. A fost campioană olimpică la slalom uriaş la Nagano (1998) şi medaliată cu argint la Salt Lake City (2002), şi de şase ori campioană mondială. (n. 4 ianuarie 1978).

SURSĂ: Emil Rus, Delictul de opinie: procesul ziariştilor: 1945, Bucureşti, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, 2012