Home » Cultură » NOAPTEA MUZEELOR 2015. Totul despre evenimentul de sâmbătă noaptea. Ce puteţi vizita. Cum circulă mijloacele de transport în comun

NOAPTEA MUZEELOR 2015. Totul despre evenimentul de sâmbătă noaptea. Ce puteţi vizita. Cum circulă mijloacele de transport în comun

Publicat: 15.05.2015
NOAPTEA MUZEELOR 2015. Lingouri de aur vor fi expuse la Banca Naţională, arii din spectacole de operetă vor fi interpretate la Cimitirul Bellu, iar capodopere de Tonitza vor putea fi admirate la Artmark, sâmbătă, de Noaptea Muzeelor, un eveniment organizat sub umbrela unui protest inedit, cel al "revoltei colecţiilor".

NOAPTEA MUZEELOR 2015. Ediţia din 2015 a Nopţii Muzeelor va fi una cu totul specială, pentru că va fi marcată de un protest pe care Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RNMR), organizatorul evenimentului, l-a propus tuturor muzeelor din ţară, membre sau încă neafiliate organizaţiei. Astfel, câte o piesă valoroasă din instituţiile muzeale care se vor alătura acestui protest va fi acoperită. Acest protest subtil şi inedit are scopul de a atrage atenţia publicului şi autorităţilor asupra situaţiei dramatice în care se află muzeele României.

Totodată, protestul este o consecinţă a unui fenomen dramatic, respectiv, în ultimii zece ani, peste 110 sedii unde funcţionează muzee de tot felul şi zeci de mii de piese din colecţiile mai multor astfel de instituţii au fost deja retrocedate sau sunt în curs de retrocedare, după cum a declarat Dragoş Neamu, directorul executiv al RNMR, într-o conferinţă de presă organizată pe 8 mai, la sediul Bibliotecii Centrale Universitare din Bucureşti.

În afara acestui protest inedit, ediţia din acest an a Nopţii Muzeelor îşi propune să continue să fie un reper în calendarul consumatorului de cultură din Bucureşti şi din întreaga ţară. „Noaptea Muzeelor este unul dintre cele mai importante branduri culturale care s-au impus la nivel naţional”, a explicat Mihaela Simion, de la RNMR.

NOAPTEA MUZEELOR 2015. La rândul său, Luiza Zamora, coordonatorul din Bucureşti al Nopţii Muzeelor, a spus că ediţia de anul acesta a Nopţii Muzeelor va fi una record, nu doar în Bucureşti, ci şi în ţară.

„În Bucureşti, sunt 30 de muzee şi 20 de organizaţii culturale care participă la Noaptea Muzeelor, iar, pe ultima sută de metri, mai avem candidaţi. Sunt şi câteva premiere. De exemplu, este prima dată când Muzeul Băncii Naţionale participă la acest circuit, sărbătorind astfel cei 135 de ani de la înfiinţarea Băncii Naţionale. Pe lângă organizaţiile culturale care au deja la activ câteva participări la acest circuit, în Bucureşti sunt zece alte organizaţii noi şi implicit spaţii culturale, dând astfel imaginea potenţialului cultural şi creativ al Bucureştiului într-o seară de sâmbătă”, a explicat Luiza Zamora.

Astfel, câteva tipuri de lingouri de aur „standard” vor fi expuse într-o casetă specială, în holul sediului Băncii Naţionale a României (BNR), sâmbătă, la Noaptea Muzeelor, între orele 19.00 şi 23.00, în cadrul evenimentului „Aur din Tezaur”. De asemenea, pe un ecran TV amplasat în exterior va putea fi vizionat un film documentar cu tema „Aurul românesc şi BNR”, realizat cu sprijinul Televiziunii Române, iar faţada clădirii din strada Doamnei numărul 8 va beneficia de efecte şi proiecţii luminoase speciale.

NOAPTEA MUZEELOR 2015. Programul Nopţii Muzeelor 2015 este foarte divers şi ofertant. Muzeele nu vor fi pur şi simplu deschise până târziu noaptea, ci au pregătit foarte multe evenimente organizate special pentru sâmbătă seara.

Se vor desfăşura evenimente diverse, de la concerte la două dintre muzeele afiliate Muzeului Municipiului Bucureşti la ateliere pentru copii la Antipa. Fanfara va cânta la Foişorul de Foc, iar limitele vizuale şi auditive ale publicului vor putea fi testate la Muzeul Tehnic.

Pe de altă parte, concertul „Dolce Vita”, pus în scenă de artişti ai Teatrului de Operetă şi Musical „Ion Dacian”, va fi prezentat bucureştenilor în Cimitirul Bellu, sâmbătă, de la ora 21.00, când vor fi interpretate live cele mai frumoase momente din spectacole celebre de operetă şi musical.

NOAPTEA MUZEELOR 2015. La Muzeul Naţional „George Enescu” va avea loc un eveniment special, intitulat „Aeroportul Oniria”, în care mai mulţi artişti vor propune o experienţă formată din muzică clasică, fusion, corală, dar şi muzică la instrumente tradiţionale.

Pe de altă parte, la Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) vor putea fi vizitate Galeria Naţională şi expoziţiile temporare. Însă MNAR se va alătura şi protestului ediţiei din acest an a evenimentului şi va organiza, sub titlul „Priveşte arta, arta te priveşte”, un periplu mai puţin obişnuit într-o „galerie de neuitat”. Această galerie va cuprinde ramele şi soclurile unor lucrări care nu mai fac parte din patrimoniul MNAR, pentru că „au plecat în urma unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile”. Această „galerie de neuitat” se va afla la parterul Galeriei Naţionale a MNAR.

NOAPTEA MUZEELOR 2015. De asemenea, Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) a pregătit pentru Noaptea Muzeelor „o mare petrecere”, cu ocazia împlinirii a 43 de ani de la înfiinţarea acestei instituţii. Publicul va putea să viziteze expoziţiile permanente şi va putea să participe la ateliere de creaţie, la concerte şi la un moment de reconstituire istorico-militară.

MNIR se va alătura şi protestului, sub titulatura „revolta colecţiilor”. Astfel, o piesă excepţională din patrimoniul muzeului, Coiful de la Ciumeşti, va fi expusă în cutie, ambalată, aşa cum stau de foarte multă vreme zeci de mii de obiecte din patrimoniul muzeului. Motivul acestei prezentări inedite este acela de a atrage atenţia asupra situaţiei deja dramatice în care MNIR se află de 13 ani, aceea de a fi un muzeu parţial închis, de a nu putea oferi publicului bucuria de a admira valori excepţionale din patrimoniul său.

NOAPTEA MUZEELOR 2015. O altă noutate a ediţiei din acest an a Nopţii Muzeelor este prezenţa în circuit a Aeroportului Otopeni, unde va fi prezentată pentru cei care vin în România o expoziţie organizată de Romanian Design Week. De asemenea, în Aeroportul Otopeni va fi venisată în acest context expoziţia de fotografie „Bucureştiul văzut prin ochii tăi”. Aceasta va fi poarta de intrare în Noaptea Muzeelor anul acesta, după cum a explicat Luiza Zamora.

Pe de altă parte, la Şcoala Centrală de Fete din Bucureşti va fi prezentat un proiect al unui posibil Muzeu al Literaturii, având în vedere că, de anul trecut, nu mai există un sediu al acestei instituţii muzeale, dar şi o expoziţie cu caricaturi şi desene din presa centrală de la începutul secolului al XX-lea şi proiecţii cu poveştile Bucureştilor. În plus, Şcoala Centrală de Fete se va alătura protestului şi, la ora 22.00 şi la miezul nopţii, timp de 5 minute, se vor stinge toate luminile în această instituţie, în semn de protest faţă de situaţia gravă a muzeelor din România.

NOAPTEA MUZEELOR 2015. Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti, care sărbătoreşte în această perioadă 79 de ani de la înfiinţare (pe 17 mai), a pregătit pentru după-amiaza de sâmbătă (între 17.00 şi 19.00) o serie de evenimente conexate Nopţii Muzeelor. Din motive de securitate, programul Muzeului Satului nu va fi prelungit în timpul nopţii. Oferta instituţiei vizează lansări de carte, o expoziţie, un Festival al Culturii Thailandeze, un târg al meşterilor populari, dar şi lansarea ceaiului muzeului, denumit „Bogăţia satului” şi care va avea la bază iasomia.

La Muzeul Naţional al Ţăranului Român, publicul va putea vizita de Noaptea Muzeelor, între orele 18.00 şi 21.00, expoziţia permanentă, urmând ca, până la miezul nopţii, să fie deschise expoziţiile temporare ale instituţiei. Totodată, în curtea interioară a instituţiei va fi organizată o proiecţie de film documentar.

La Centrul Cultural „Palatele Brâncoveneşti” Mogoşoaia, pe lângă expoziţii şi proiecţii video şi de lumini, va fi organizat un concert de muzică klezmer cu actriţa Maia Morgenstern. Totodată, comunitatea muzeală pregăteşte, pentru Noaptea Muzeelor, la acest Centru Cultural de la Mogoşoaia, un moment de susţinere a fostului director artistic, Doina Mândru, cea care a contribuit la organizarea acestei instituţii, şi care ar fi fost înlăturată de la conducerea centrului, fără niciun motiv, de la 1 mai. Astfel, în timpul conferinţei de presă, care a avut loc pe 8 mai, a fost făcut un apel la reprezentanţii comunităţii muzeale să meargă la Mogoşoaia şi să poarte pancarte cu numele Doinei Mândru.

NOAPTEA MUZEELOR 2015. Pe de altă parte, printre organizaţiile culturale care vor participa pentru prima dată în acest an la Noaptea Muzeelor se numără Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, care, cu această ocazie, va propune un proiect de Muzeu al Dansului Modern şi Contemporan.

În plus, publicul va putea să meargă la „observatorul parcului naţional Văcăreşti”. Astfel, mica deltă a Bucureştiului va putea fi admirată de la etajul 17 al complexului rezidenţial din preajma Văcăreştiului.

Şi Târgul de artă comporană Art Safari Bucharest participă la Noaptea Muzeelor. Vizitatorii se pot bucura, printre altele, de Art Safari Dialogues Talk Non Stop, o serie de prezentări de artişti contemporani, sâmbătă, când programul va fi de la 19.00 la 04.00.

NOAPTEA MUZEELOR 2015. Totodată, de Noaptea Muzeelor, expoziţia de fotojurnalism World Press Photo (WPP) 2015, din Piaţa Universităţii, va fi deschisă între orele 21.00 şi 04.00 şi vor fi proiectate şi scurtmetraje, în parteneriat cu ShortsUp.

Şi Artmark invită publicul, de Noaptea Muzeelor, să vadă expoziţia „Capodopere de Nicolae Tonitza din colecţii private”, între orele 19.00 şi 04.00, la Palatul Cesianu-Racoviţă.

Evenimentul expoziţional se concentrează în jurul uneia dintre personalităţile marcante ale artelor plastice autohtone, Nicolae Tonitza. Expoziţia îşi propune să cuprindă lucrări sugestive ale artistului, aflate în colecţii particulare, înscrise în toate etapele de creaţie ale lui Tonitza. Totodată pentru o reprezentare cât mai fidelă a sensibilităţii artistului predispusă la variaţiuni stilistice şi a laitmotivelor care i-au marcat opera, expoziţia va oscila pentru fiecare perioadă în parte de la producţia de grafică la mediile picturale.

NOAPTEA MUZEELOR 2015. Un proiect nou în Bucureşti, Muzeul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, va fi deschis publicului, în cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor. În perioada evenimentului, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” deschide „Uşa Mare”, o importantă comoară arhitecturală, uşă ce este închisă în restul anului, cu excepţia vizitelor anumitor personalităţi. De asemenea, vor putea fi vizitate amfiteatrul şi sala Frescelor, în care vor rula filme de prezentare ale Universităţii, care vor include şi informaţii despre noua structura educaţională. Printre acestea se numără şi prezentări ale Facultăţii de Urbanism şi ale programului de admitere. Noaptea Muzeelor, în cadrul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, se va desfăşura între orele 19.00 – 02.00.

În plus, Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) înfiinţează o linie specială, pentru Noaptea Muzeelor, autobuzele urmând să aibă staţii la muzee şi să plece pe trasee de la Palatul Parlamentului şi Piaţa Unirii, la intervale de o oră şi jumătate. Mai multe informaţii despre traseul autobuzelor se găsesc pe site-ul ratb.ro.

Pe de altă parte, Noaptea Muzeelor va fi organizată în acest an în numeroase instituţii muzeale din ţară. Totodată, vor fi organizate circuite muzeale, pe lângă cel din Bucureşti, şi în Galaţi şi Iaşi.

NOAPTEA MUZEELOR 2015. Organizatorii Nopţii Muzeelor vor organiza la Bucureşti, Iaşi şi Galaţi şi o campanie de strângere de obiecte. „Am ales trei locuri, muzee, unde oamenii pot să doneze un obiect”, a spus Dragoş Neamu, la conferinţa de presă. Acesta a precizat că donatorii pot să plaseze respectivul obiect oriunde doresc în sălile muzeelor respective. „Aceste obiecte donate şi poveştile lor vom încerca să le valorificăm în expoziţii. Mesajul este acela că populaţia poate crea colecţii, lucru pe care ni-l dorim şi din partea autorităţilor tutelare”, a explicat Dragoş Neamu.

NOAPTEA MUZEELOR 2015. Lista completă a instituţiilor participante la Noaptea Muzeelor şi a programelor pregătite de acestea pot fi consultate pe site-ul www.noapteamuzeelor.ro.

Ajuns în 2015 la a 11-a ediţie, Noaptea Muzeelor este unul dintre cele mai populare şi longevive evenimente culturale destinate publicului larg, sărbătorit la nivel european. Iniţiată de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, manifestarea atrage anual în România sute de mii de participanţi. Noaptea Muzeelor are loc în fiecare an sâmbăta, în jurul datei de 18 mai – Ziua Internaţională a Muzeelor, sărbătoare instituită de International Council of Museums (ICOM).

NOAPTEA MUZEELOR 2015. Anul trecut, în România, la Noaptea Muzeelor au participat peste 150 de instituţii muzeale şi organizaţii de cultură şi educaţie din aproximativ 50 de localităţi.

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Plânsul ne face bine sau rău? Iată ce spune știința!
Plânsul ne face bine sau rău? Iată ce spune știința!
(P) Gaze intestinale în exces? Ce soluții există?
(P) Gaze intestinale în exces? Ce soluții există?
Ar putea creaturile microscopice ale oceanelor să ne arată secretele biologiei umane?
Ar putea creaturile microscopice ale oceanelor să ne arată secretele biologiei umane?
Google Gemini va putea controla și alte aplicații pentru utilizatori, cum ar fi să comande mâncare
Google Gemini va putea controla și alte aplicații pentru utilizatori, cum ar fi să comande mâncare
Civilizațiile extraterestre inteligente și-ar putea transforma stelele în „nave spațiale naturale”, sugerează un cercetător
Civilizațiile extraterestre inteligente și-ar putea transforma stelele în „nave spațiale naturale”, sugerează un ...
O structură subacvatică de mari dimensiuni, similară unui vulcan, găsită în largul statului Alaska
O structură subacvatică de mari dimensiuni, similară unui vulcan, găsită în largul statului Alaska
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini bani
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini bani
Două țări și-au unit forțele comerciale și vor să cucerească Europa
Două țări și-au unit forțele comerciale și vor să cucerească Europa
Cum va fi vremea până la Crăciun? Meteorologii au anunțat ce temperaturi vom avea
Cum va fi vremea până la Crăciun? Meteorologii au anunțat ce temperaturi vom avea
Marii producători de mașini, nevoiți să plece de pe cea mai mare piață auto din lume
Marii producători de mașini, nevoiți să plece de pe cea mai mare piață auto din lume
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online
Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”
Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?
Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură
Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Monica Vitti, regina filmului italian
Monica Vitti, regina filmului italian
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială