Home » Istorie » Astăzi se împlinesc 120 ani de la naşterea omului care a dat lumii bomba atomică. Cinci inventatori care au ajuns să-şi regrete creaţiile

Astăzi se împlinesc 120 ani de la naşterea omului care a dat lumii bomba atomică. Cinci inventatori care au ajuns să-şi regrete creaţiile

Astăzi se împlinesc 120 ani de la naşterea omului care a dat lumii bomba atomică. Cinci inventatori care au ajuns să-şi regrete creaţiile
J. Robert Oppenheimer depune mărturie în fața Senatului SUA, 17 octombrie 1945. Sursa foto: Profimedia
Publicat: 22.04.2024
Pe 22 aprilie 1904 s–a născut fizicianul Jacob Robert Oppenheimer, „părintele” bombei atomice.

Printre importantele realizări ale lui Oppenheimer se numără aproximarea Born-Oppenheimer şi lucrările privind teoria electron-pozitron. Oppenheimer a murit pe 18 februarie 1967, la vârsta de 62 de ani.

J. Robert Oppenheimer, directorul laboratorului Los Alamos în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, este creditat cu invenţia bombei atomice, însă aceasta n-ar fi fost posibilă fără munca lui Albert Einstein.

 

 

În ciuda asocierii sale cu formaţiuni de stânga, Oppenheimer a salutat oprtunitatea de a juca un rol în efoturile de război. Ulterior, însă, a ajuns să fie aibă sentimente incercte în legătură cu bomba atomică.

”Nu am niciun fel de remuşcare în legătură cu fabricarea bombei… În legătură cu felul în care am folosit-o, înţeleg de ce s-a întâmplat aşa şi apreciez nobleţea cu care oamenii cu care am lucrat au luat decizia. Dar nu am sentimentul că nu s-a procedat corect. Ultimatumul dat Japoniei a fost plin de platitudini pioase… guvernul nostru ar fi trebui să fi spus lumii şi Japoniei cu mai multe claritate ce înseamnă bomba”, a spus el.

Cinci inventatori care au ajuns să-şi regrete creaţiile

Top 10: Cei mai malefici savanti din istorie

Descopera.ro îţi prezintă principalele semnificaţii ale zilei de 22 aprilie:

1616 – A murit Miguel de Cervantes Saavedra, autorul romanului “Don Quijote de la Mancha” (n. 29 septembrie 1547).

1724 – S-a născut filozoful Immanuel Kant. A fost unul din cei mai mari gânditori din perioada iluminismului în Germania, autorul lucrărilor „Critica raţiunii pure”, „Critica raţiunii practice”, „Metafizica moravurilor” (m. 12 feb. 1804).

1850 – S-a născut poeta Veronica Micle. A publicat poezii, nuvele şi traduceri în revistele vremii şi un volum de poezii. Este cunoscută datorită legăturii cu poetul Mihai Eminescu (m. 3 aug. 1889).

1867 – S-a adoptat prima lege monetară din România, prin care Leul a fost desemnat unitatea monetară. Acesta era compus din 100 de bani.

1870 – S–a născut Vladimir Ilici Lenin, întemeietorul Uniunii Sovietice. A condus partidul bolşevic şi a fost primul premier al Uniunii Sovietice (m. 21 ianuarie 1924).

1877 – Hotărâtă să-şi cucerească independenţa, România a întrerupt relaţiile diplomatice cu Poarta Otomană.

1882 – A murit filosoful Vasile Conta (n. 15 nov. 1845).

1894 – S-a născut scriitorul Camil Petrescu. A fost un romancier, dramaturg, doctor în filozofie şi poet, cunoscut pentru volumele „Jocul ielelor”, „Suflete tari”, „Ultima noapte de dragoste”, „Întâia noapte de război”, „Patul lui Procust” şi „Teze şi antiteze” (m. 14 mai 1957).

1897 – A murit scriitorul, omul politic şi economistul Ion Ghica, preşedinte al Academiei Române (n. 12 august 1816).

1915 – Armata germană foloseşte pentru prima dată gazul asfixiant la Ypres.

1916 – S-a născut violonistul şi dirijorul Yehudi Menuhin, elev al compozitorului român George Enescu. (m. 12 martie 1999).

1925 – S–a născut producătorul de seriale TV Aaron Spelling. (m. 23 iunie 2006).

1933 – A murit Frederick Royce, cel care împreună cu Charles Rolls, a creat maşina de lux Rolls–Royce (n. 27 martie 1863).

1935 – A fost fondat Partidul Poporului German din România (Deutsche Volkpartei in Rumänien).

1962 – S-a înfiinţat, la Bucureşti, Asociaţia Internaţională de Studii Sud–Est Europene.

1986 – A murit Mircea Eliade, romancier, eseist, filosof, istoric al religiilor, autor al „Maitreyi”, „Noapte de Sânziene”, „Traité d’histoire des religions”, „Le Sacré et le Profane” (n. 13 martie 1907).

1990 – Ion Raţiu şi-a depus candidatura la preşedinţie din partea PNŢCD.

1994 – Fostul preşedinte american, Richard Nixon, a încetat din viaţă la vârsta de 81 de ani. A fost cel de-al treizecişişaselea vicepreşedinte şi cel de-al treizecişişaptelea preşedinte al Statelor Unite ale Americii (n. 9 ian. 1913).

1996 – A murit poetul şi prozatorul Mircea Ciobanu, autor al „Patimile”, „Martorii”, „Vântul Ahab”, „Anul tăcerii” (n. 13 mai 1940).

1996 – România şi Iugoslavia au parafat, prim miniştrii lor de Externe, Theodor Meleşcanu şi Milan Milutinovici, Tratatul de prietenie, colaborare şi bună-vecinătate.

1998 – România a ratificat Convenţia Europeană care echivala diplomele universitare cu cele obţinute în ţări membre ale CE.

1999 – Parlamentul a aprobat cererea Alianţei Nord-Atlantice privind accesul nerestrictiv în spaţiul aerian al României.

2003 – Consiliul Suprem de Securitate al Republicii Moldova a decis să trimită un contingent de militari moldoveni în Irak, pentru a participa la „operaţiunile internaţionale post-conflict cu caracter umanitar”.

2007 – Primarul oraşului irakian majoritar sunnit Fallujah, şeicul Sami Naib al-Jumaili, a fost ucis.

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040