Potrivit paginii electronice a postului, un fugar din SI a dezvăluit că militanţii îi supun pe ostaticii străini la rutina unor false execuţii şi le pun nume arabe înainte să-i omoare.
Sub numele „Saleh”, fostul membru SI a declarat în exclusivitate pentru Sky News că a fost angajat de un bărbat turc din cadrul grupării pentru a-i asigura pe ostatici că vieţile nu le sunt în pericol, în pofida faptului că el ştia că urmau să fie omorâţi.
Repetiţiile execuţiilor sunt organizate astfel încât, atunci când vine momentul să fie omorâţi, ostaticii nu se aşteaptă să fie ucişi şi sunt „relaxaţi” în timpul filmării, susţine Saleh. Turcul „îmi zicea «spune-le că nu e nicio problemă, e doar o înregistrare video, nu te omorâm, vrem ca Guvernul tău să nu mai atace Siria. Nu avem nicio problemă cu tine, tu eşti dar un vizitator»”, afirmă el.
„Aşa că (ostaticii) nu-şi fac griji. Le spuneam întotdeauna «nu-ţi face griji, nu contează, nu e nimic periculos pentru tine». Dar, într-un final, eram sigur” că aveau să fie ucişi, subliniază transfugul. „Poate că ei (răpitorii) ridică vocea, dar fără să lovească. (Călăul) îi spune într-una (ostaticului) «este o repetiţie, nu-ţi fie frică»”, adaugă el.
„Am să explic. El vrea ca atunci când într-adevăr te omoară, (acest lucru) să nu-ţi fie întipărit în minte. Iar tu (ostaticul) trebuie să repeţi acest mesaj: «Fac parte din ISIS (Statul Islamic în Siria şi Irak, fostul nume al SI), voi rămâne şi voi continua»”, spune Saleh.
El a lucrat ca translator înainte să fie recrutat de SI şi susţine că a fugit peste frontiera cu Turcia pentru a scăpa de grupare şi că a avut grijă de un ostatic cu accent englezesc.
„Acest bărbat este din Anglia sau Olanda, nu sunt sigur. Vorbea englezeşte aşa de frumos. Uneori nu înţelegeam ce spunea”, declară fugarul. Bărbatul turc „purta o mască, iar toate întrebările erau despre arme, despre serviciul în Siria. «Cine te-a trimis în Siria? Cine este partenerul tău acolo? Când ai venit în Siria? Unde stai? În Idleb? În Alep?». El răspunde întotdeauna «Nu, sunt presa, sunt presa»”, adaugă el.
„După ce mi-a răspuns, bărbatul turc i-a repetat «nu-ţi face griji, nu-ţi face griji». După aceea (ostaticul) era foarte speriat”, continuă el.
Saleh susţine că ostaticilor li se dau nume arabe, pentru a-i convinge că se află printre preteni şi pentru a fi calmaţi. El afirmă că lui Kenji Goto i s-a dat numele „Abu Saad”.
SI „le dădea ostaticilor o idee: «Ar trebui să te faci musulman şi să vii cu noi». Când am fost la repetiţie, el (turcul) i-a spus lui (Kenji) Goto Abu Saad. Poate, mă gândeam eu, li se părea prea greu numele Kenji Goto”, spune el. „Poate că nu puteau să spună (Kenji Goto), aşa că (i-au spus) Abu Saad. Dar am observat că Goto, atunci când ei i-au spus Abu Saad, s-a relaxat”, subliniază acesta.
Saleh a mai declarat că Mohammed Emwazi, alias „John jihadistul”, este angajat ca şef al călăilor ostaticilor străini de către aripa media a Statului Islamic şi că, din această poziţie, influenţa sa este temută şi respectată în cadrul grupării.
Sursa: Mediafax