Un pastor american în vârstă de 71 de ani, care s-a aflat în moarte clinică pentru aproape o oră, susţine că a ajuns în Rai şi că Dumnezeu este, de fapt, o femeie.
John Micheal O’neal a ajuns în stare gravă la spitalul din Massachusetts, după ce a suferit un infarct. Deşi a fost declarat mort, bătrânul a fost totuşi conectat la aparate de către medici, în speranţa că va putea fi salvat, relatează Sunday Monitor.
După 48 de minute, pastorul şi-a revenit complet şi a povestit tuturor ce a „văzut” în timpul în care doctorii încercau să-l reanime. O’neal spune acum că a trăit o „experienţă extra-corporală”, în timpul căruia a fost învăluit în dragoste şi acceptare, dar şi că în tot acest timp era înconjurat de o lumină aproape orbitoare.