Home » D:News » Mulţi părinţi şi profesori din România se opun lecţiilor digitale şi utilizării tabletelor în şcoli

Mulţi părinţi şi profesori din România se opun lecţiilor digitale şi utilizării tabletelor în şcoli

Mulţi părinţi şi profesori din România se opun lecţiilor digitale şi utilizării tabletelor în şcoli
Publicat: 05.02.2015
Mai mulţi părinţi şi profesori sunt împotriva lecţiilor digitale şi a utilizării tabletelor în şcoli, susţinând că acestea afectează negativ dezvoltarea copiilor şi propunând în schimb manuale alternative cu jocuri interactive şi ilustraţii făcute chiar de copii.

Asociaţia Părinţilor pentru o Educaţie Sănătoasă, Asociaţia Dascălilor Români, şi Asociaţia Părinţilor şi Profesorilor „Grigorie Palama” au organizat, marţi, conferinţa cu titlul „Copilul între Galaxia Gutenberg şi tehnologia modernă”, în care punctele lor de vedere au fost susţinute de Virgiliu Gheorghe, doctor în bioetică şi biofizician.

„Copiii care de mici se joacă pe telefon sau primesc tablete dezvoltă probleme de atenţie. Veţi vedea copii mici plictisiţi, retraşi, izolaţi. Generaţii care se plictisesc, depresivi cu tendinţe spre suicid”, a spus Virgiliu Gheorghe.

El a mai spus că mediul electronic „inhibă reflexivitatea”. „Copiii mici reacţionează automat la stimuli. Dar toate jocurile pe calculator blochează răspunsul reflexiv, se bazează pe răspunsul emoţional sau agresiv moderat. Vom avea copii total nereflexivi care reacţionează pavlovian, stimul-răspuns. Are o durere, fuge de ea, nu are simţul responsabilităţii. Este o restructurare a creierului uman, a funcţiei umane. Domeniul lui de experienţă nu mai este unul natural, de experienţă umană, pentru că mediul lui de experienţă nu mai este unul uman. Este o experienţă virtuală”, a adăugat biofizicianul.

Totodată, potrivit specialistului, folosirea excesivă a telefonului sau tabletei afectează calitatea somnului, dar şi a digestiei.

„Un copil care stă continuu cu nasul în jocuri şi care nu trăieşte în viaţa normală, cu plimbare, alergare, lectură, are un somn agitat şi o digestie proastă. (…) Un prim risc este obezitatea. Apoi, violenţa indusă de jocurile pe calculator, atrofia simţului compătimirii şi a funcţiilor empatice. Cu cât în joc este mai multă violenţă, cu atât mai mult este anulat simţul compătimirii, este anulată reacţia la suferinţa celui de lângă tine”, a continuat Virgiliu Gheorghe.

În acest context, susţine acesta, dezvoltarea mediului digital se va dovedi, în următorii câţiva ani, a fi „unul dintre cele mai mari eşecuri din istoria şcolii moderne româneşti”.

„De fapt, în aceste condiţii, vom fi martorii apariţiei nu numai a unei generaţii practic analfabete, ci şi a unei generaţii în care problemele de învăţare şi dizabilităţile mentale vor constitui principala chestiune cu care se vor confrunta părinţii, instituţiile din domeniul educaţiei şi sănătăţii din ţara noastră. Cine va răspunde în faţa legii şi a poporului român pentru această măsură abuzivă şi iraţională prin care se încearcă înlocuirea manualelor cu tabletele în România?”, a mai spus Virgiliu Gheorghe.

În cadrul conferinţei, au fost lansate primele manuale alternative, parte din proiectul naţional „Un manual românesc pentru copilul tău”, derulat de Asociaţia Dascălilor Români şi de Asociaţia Părinţilor şi Profesorilor „Grigorie Palama”.

Aceste materiale, distribuite deja gratuit în mai multe şcoli, sunt concepute conform curriculei naţionale propusă de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Prima carte de acest fel, „Arte vizuale şi abilităţi practice pentru clasa pregătitoare şi clasa I”, este un instrument de predare integrată a artelor plastice şi a lucrului manual, a spus unul dintre autori, Maria Cosmina Dragomir, doctor în arte plastice şi decorative al Universităţii Naţionale de Arte Buucreşti.

Autorii manualului, un grup de 23 de profesori, artişti plastici, fizicieni, teologi, muzicologi, au selectat desene realizate de 1.000 de copii, pentru a ilustra cartea.

 Sursa: MEDIAFAX

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ