Home » D:News » Explozie puternică pe cerul României. Care este explicaţia? (VIDEO)

Explozie puternică pe cerul României. Care este explicaţia? (VIDEO)

Explozie puternică pe cerul României. Care este explicaţia? (VIDEO)
Publicat: 07.01.2015
În noaptea de marţi spre miercuri, în jurul orei 3.00 a.m., o lumină puternică a putut fi observată deasupra României, timp de câteva secunde.

UPDATE ora 15.35:

Preşedintele Societăţii Astronomice Române de Meteori, Valentin Grigore, a declarat pentru MEDIAFAX că fenomenul a fost provocat de topirea unui corp meteoritic care a ajuns în atmosfera terestră.

„Din înregistrările pe care le avem, precum şi pe baza declaraţiei martorilor, vorbim de apariţia pe cerul României a unui corp meteoritic mai mare, care s-a topit şi a explodat în atmosferă. Aceste fenomene nu sunt rare, însă apariţia unui bolid mai mare este într-adevăr ceva mai rar. Estimez că bolidul a avut un diametru de circa 2 metri şi că acesta s-a aprins la circa 80 de kilometri altitudine şi după câteva zeci de kilometri a explodat. Fenomenul a avut loc în zona central-estică a României, dacă vor apărea alte înregistrări, vom putea efectua calcule în zilele următoare pentru a vedea unde ar fi căzut bolidul în cazul în care nu ar fi explodat”, a declarat Valentin Grigore.

 

UPDATE ora 13.15:

Un fenomen similar unui meteor, produs deasupra României în noaptea de marţi spre miercuri, a generat păreri împărţite în rândul specialiştilor, preşedintele ROSA declarând pentru MEDIAFAX că nu ştie dacă a fost un meteorit, în timp ce un oficial al Observatorului Astronomic a confirmat supoziţia.

În noaptea de marţi spre miercuri, la serviciul 112 Buzău au fost înregistrate patru apeluri de la persoane care au spus că au văzut o lumină pe cer, urmată de un zgomot puternic, potrivit unei declaraţii pentru MEDIAFAX a purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău, Vasile Prahoveanu.

Potrivit sursei citate, apelurile au venit de la persoane din localităţile Pârscov, Râmnicelu, Cernăteşti şi Beceni, între orele 3.15 – 3.31. Potrivit lui Prahoveanu, fenomenul a fost sesizat inclusiv de angajaţii ISU care lucrau la dispeceratul instituţiei în acel moment.

În acest context, specialiştii în domeniu au vorbit pentru agenţia de presă MEDIAFAX despre fenomenul care s-ar fi înregistrat în noaptea de marţi spre miercuri în anumite zone din România.

„Nu ştiu dacă este vorba de un meteoroid”, a spus preşedintele Agenţiei Spaţiale Române (ROSA), Marius-Ioan Piso. „Din ce am văzut, pur şi simplu a fost o lumină. O astfel de lumină poate fi produsă de un joc de artificii mai intens sau de o rachetă militară, rachetă de iluminat”, a spus Piso.

El a precizat că nu există în acest moment alte informaţii, precizând că lipsa unui zgomot „exclude ideea unei explozii de tip meteoroid”. Întrebat dacă ar fi trebuit să se audă un zgomot chiar şi în cazul în care meteoroidul ar fi fost de mici dimensiuni, Piso a spus că ar fi trebuit să se audă „cât de cât, dacă ar fi fost o explozie”.

„Noi nu avem aici nicio raportare de astfel de obiecte. În Europa, nu există o reţea foarte consecventă pentru astfel de meteoroizi mici, care să urmărească acest lucru. În Statele Unite există, iar NASA, în noaptea de 5 spre 6 la ei, a observat 34 de astfel de fenomene şi este o situaţie normală. din acestea 34 6 sunt cunoscute, adică meteoriţi care vin din Leo Minor, Bootes, din Hydra, constelaţiile respective, dar restul de 28 sunt, cum se spune, mai sporadici, adică pietricele care ard pur şi simplu”, a spus Ioan Piso.

Întrebat dacă ar putea fi printre cei 28 şi cel din România, acesta a spus că nu crede, precizând că „nu s-a auzit nimic”. De asemenea, Ioan Piso a spus că nu se poate confirma un astfel de lucru pentru că nu a fost însoţit de zgomot, iar acest fapt exclude o dimensiune mare. „Dacă dimensiunea nu este mare, atunci obiectul a ars complet şi nu lasă urme, iar confirmările sunt la nivel de amatori sau de Google, ceea ce, pentru noi, nu are importanţă”, a spus acesta.

„Nu ştiu dacă a fost, dacă nu am informaţii. (…). Instrumentele de măsură îţi dau capabilitatea să monitorizezi ceva până la o anumită importanţă, este mai mic decât acea importanţă pe care o atribuim în acest moment”, a spus Ioan Piso.

Pe de altă parte, Adrian Şonka, coordonatorul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din Bucureşti, întrebat dacă este vorba despre un meteor care a explodat deasupra României, a declarat pentru MEDIAFAX: „Da, este un meteor”.

„Am văzut filmul care a fost pus pe internet şi, în afară de faptul că se vede o lumină care circulă foarte repede, ceea ce înseamnă o stea căzătoare, pentru că avioanele şi elicopterele nu circulă atât de rapid, se vede şi reflexia lui în luneta maşinii. Se vede clar forma unui meteor. Atunci când un meteor, însemnând o dâră luminoasă pe cer, e foarte strălucitor, spunem că avem de a face cu un bolid. (…) Ideea este că la aceste obiecte, cu cât este mai mare strălucirea, cu atât e mai mare obiectul care intră în atmosferă şi produce dâra luminioasă”, a spus Şonka.

De asemenea, el a precizat că, probabil, a fost un obiect de la zeci de centimetri până într-un metru, maximum doi metri. „Nu putem spune exact dacă nu avem o dâră luminoasă văzută clar”, a completat acesta.

„Efectele calculate ar putea exista numai dacă obiectul ar fi fost foarte mare, noi ştim că, dacă obiectul este mititel, atunci când vedeţi izbucnirea aceea finală, îl vedeţi cum se fragmentează şi se produc bolizi mai mici. Ideea este că, dacă obiectul ar fi mai mare, de vreo cinci metri, ar rămâne pietricele, roci care ar cădea pe pământ, dar ar fi mititele”, a mai spus Şonka.

El a spus că, în mod normal, „mai mereu ar trebui să vedem bolizi”, precizând că „în fiecare zi intră în atmosferă foarte multe obiecte care se rotesc în Sistemul Solar”. „Numai că Pământul este foarte mare şi, dintr-un loc anume, de unde stăm noi, de exemplu, vedem rar astfel de lucruri, de câteva ori pe an. Nu este extraordinar (fenomenul, n.r.) aşa cum l-au făcut cei de la televizor, dacă vă uitaţi pe internet o să vedeţi multe fenomene de genul acesta”, a spus acesta, completând că este un fenomen „frumos”.

„Am văzut o stea căzătoare, poate ne atrage şi nouă atenţia înspre cer că poate vine ceva mult mai mare”, a precizat acesta. Întrebat de ce nu a putut fi observată apropierea acestui meteor de Pământ, Şonka a spus că a fost vorba de un obiect „foarte, foarte mic”. „Aceştia nu se pot vedea în mod normal prin telescop. Ei sunt luminoşi când intră în atmosferă, dar acolo când sunt în spaţiu nu reflectă foarte multă lumină”, a declarat acesta.

ora 11.30:

Lumina a fost văzută în mai multe oraşe din ţară, iar câteva camere de supraveghere din Obrejiţa, judeţul Vrancea au înregistrat ciudatul fenomen.

Deocamdată nu există informaţii referitor la vreun zgomot care a însoţit lumina şi nici explicaţii oficiale.

 

Este posibil să fi fost un meteorit care s-a dezintegrat în atmosferă.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship