Sânvăsâiul, obicei de prezicere a căsătoriilor, păstrat în unele sate din Alba

Potrivit etnologilor, Sânvăsâiul este un obicei cu funcţie de prezicere a căsătoriilor şi este organizat de femeile şi tinerele din sat la începutul noului an sau de sărbătoarea Bobotezei.

Etnologul Petruţa Pop spune că una dintre localităţile unde se practica acest obicei şi unde se mai păstrează sporadic este Galda de Jos, unde Sânvăsâiul era practicat atât de Anul Nou, cât şi de Bobotează, la ritualul propriu-zis participând doar fetele.

• Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
• O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean

Obiceiul are o desfăşurare ritualică, iar fetele tinere aleg o gazdă în casa căreia urmează să se desfăşoare acesta, prin care li se vor prezice detalii despre căsătorie şi despre cel cu care se vor căsători.

„Fetele se întâlnesc la casa gazdei şi fiecare îi aduce acesteia ceva în dar. După datină, gazda le aşteaptă cu o masă pregătită pe care aşează o suveică, busuioc şi atâtea farfurii câte fete sunt. Sub farfurii, oficianta ceremoniei pune tot atâtea obiecte, având valoare simbolică şi matrimonială: oglindă, cărbune, pieptene, grâu, câlţi, morcov, păhărel, iar o farfurie trebuie să rămână goală”, explică Petruţa Pop.

Potrivit acesteia, fiecare obiect simbolizează ceva, respectiv oglinda – omul fălos, cărbunele – omul negricios, pieptenele – omul colţat, grâul – omul bogat, câlţii – omul păros, păhărelul – omul beţiv, iar morcovul – omul năsos.

„Farfuria goală nu este dorită de nimeni, deoarece fata care o nimereşte ori nu se mărită, ori îşi ia un bărbat sărac lipit pământului. Alegerea ursitului este prezisă cu ajutorul suveicii, pe care oficianta ceremoniei o învârteşte pentru fiecare fată. La plecare, gazda le oferă fetelor câte un fir de busuioc, să le poarte noroc, iar noaptea să-l pună sub pernă, ca să-şi viseze ursitul”, afirmă Petruţa Pop.

Etnologul spune că obiceiul de aflare al ursitului se practica şi în alte sate ale judeţului Alba, precum Uioara de Jos, din zona Ocna Mureş, unde ceremonialul obiceiului era diferit şi purta numele de „Năsăvăit”.

„Fetele care voiau să se mărite, dar nu ştiau cu cine, se adunau la casa uneia dintre ele. Aici pregăteau un aluat din care făceau găluşte de mărimea unui ou. În mijlocul fiecărei găluşte se punea câte un bileţel, pe care era trecut numele băieţilor pe care îi cunoşteau şi cu care sperau să se mărite. Bileţelele erau bine învelite în aluatul găluştii, iar apoi erau puse la fiert. Găluşca apărută prima la suprafaţă, cu bileţelul ascuns în ea, era pentru fată semn că în anul acela se va mărita cu băiatul al cărui nume era trecut pe bilet”, povesteşte Petruţa Pop.

Petruţa Pop afirmă că acest obicei de aflare a ursitului sau de prezicere a căsătoriei este aproape uitat, la fel ca multe alte tradiţii populare, însă asociaţia culturală pe care o conduce luptă pentru păstrarea lui, organizând puneri în scenă ale unor astfel de obiceiuri.

Potrivit acesteia, etnologii încearcă să păstreze obiceiurile cel puţin cu rol artistic chiar dacă, odată cu evoluţia lumii satului, nu mai au rolul ritualic şi nu li se mai dă importanţa din vechime.

„Deşi aceste obiceiuri străvechi şi-au pierdut din valenţele rituale, accentuându-se cele artistice, Sânvăsâiul rămâne un obicei specific al judeţului Alba, practicat spontan în mai multe sate. Obiceiurile, fie ele tradiţionale sau noi, spontane sau organizate, au servit de veacuri pentru om şi societate în păstrarea bunei rânduieli”, conchide etnologul Petruţa Pop.