Fotomodelul Kate Upton a fost desemnată cea mai sexy femeie din lume la ediţia inaugurală a premiilor anuale decernate de revista People – People Magazine Awards -, informează foxnews.com.
În 2014, cel mai sexy bărbat în viaţă a fost desemnat actorul Chris Hemsworth, iar, joi seară, echivalentul feminin al acestui titlu i-a revenit modelului în vârstă de 22 de ani Kate Upton, care a devenit cunoscută după ce a pozat pentru coperta revistei Sports Illustrated.
La prima ediţie a galei People Magazine Awards au fost acordate în premieră şi alte trofee – „Celebrity Role Model of the Year”, atribuit actriţei Kate Hudson, şi „Triple Threat”, acordat cântăreţei Jennifer Lopez.
Au mai fost premiate şi alte vedete de la Hollywood, precum Kevin Hart, Jon Hamm, Jimmy Fallon, Gwen Stefani, Michael Keaton şi Jennifer Aniston.
Sursa: Mediafax