Capsula a fost găsită de câţiva muncitori în piatra de temelie a Casei Guvernului din Massachusetts (Massachusetts State House – foto), fiind îngropată acolo în 1795, anul în care a început construcţia clădirii, potrivit CNN.
În momentul în care au descoperit-o, muncitorii au chemat un expert local de la Muzeul de Arte Frumoase, care a petrecut cea mai mare parte a zilei de joi încercând să scoată capsula din piatra de temelie.
„Ştim că în interiorul capsulei se află o farfurie a lui Paul Revere, hârtii şi monede din 1600”, a declarat secretarul de stat din Massachusetts, William Galvin, care deţine şi şefia comisiei monumentelor istorice. „Ar putea conţine şi alte lucruri, dar nu ştim încă”, a adăugat acesta.
Galvin a precizat că săptămâna viitoare vor fi aflate toate componentele capsulei. Pentru moment, se face un examen aprofundat – inclusiv cu raze X – de către personalul muzeului.
Aceasta nu este prima dată când a fost găsită capsula, susţine Galvin. Ea a mai fost dezgropată în 1855, în timpul unor reparaţii, dar a fost pusă la loc. Tot atunci au fost luate măsuri speciale de precauţie pentru protecţia capsulei.
Sursa: MEDIAFAX