Home » D:News » Câte calorii consumăm atunci când râdem?

Câte calorii consumăm atunci când râdem?

Publicat: 30.11.2014
Cercetătorii de la Universitatea Vanderbilt din Nashville au realizat un studiu ca să afle câte calorii consumă o persoană atunci când râde.

La studiu au participat 31 de bărbaţi şi 63 de femei cu vârsta între 18 şi 34 de ani. Toţi au fost testaţi în perechi, pentru că în aceste condiţii erau mai relaxaţi şi se distrau mai bine.

Camera în care au fost testaţi avea un calorimetru pentru a măsura căldura generată şi un sistem de înregistrare acustică.

Timp de 90 de minute, fiecare pereche a vizionat o serie de filme, unele care provocau râsul şi altele care generau o reacţie neutră.

Astfel, în timp ce râdeau, voluntarii au consumat cu 0,19 kcalorii pe minut mai mult decât în mod normal, iar pulsul a crescut cu 2,1 bătăi pe minut.

Persoanele care s-au amuzat mai mult şi au râs mai mult de 20 de secunde pe minut au consumat cu 17% mai multe calorii şi au avut un ritm cardiac mai alert comparativ cu restul.

Din păcate, cantitatea de calorii care este arsă în plus prin râs este foarte mică, deci persoanele care speră să slăbească în acest mod agreabil nu au şanse.

Sursa: Gizmodo

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri

Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!

Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee

(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?

De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?

Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?

Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?

Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol

Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer

Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone

Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”

„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent

Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship

India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040

Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori

„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman

Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii