Detaliile prezentate sunt destul de macabre, dar prezintă pas cu pas tot ce se întâmplă din clipa în care organismul nu mai funcţionează şi până la îmbălsămare.
Îmediat după ce inima se opreşte, sângele nu mai poate circula prin corp şi începe să se coaguleze, formând cheaguri şi noduli.
De asemenea, sângele ajunge în parte de jos a corpului, din cauza gravitaţiei, proces numit livor mortis sau lividitate cadaverică.
Din cauză că sângele nu mai circulă, temperatura corpului scade şi muşchii devin rigizi, proces cunoscut sub numele de rigor mortis (rigiditate cadaverică).
Celulele nu mai sunt oxigenate şi vor începe să moară. Ele vor produce anumite enzime, care asigură un mediu propice pentru bacterii şi ciuperci.
Acestea vor începe să descompună cadavrul. În aproximativ un an, dintr-un corp vor rămâne doar oasele.
Din această cauză se recurge la îmbălsămare, pentru ca familia şi prietenii să poată lua parte la înmormântare fără să fie nevoiţi să suporte mirosul greu al unui trup aflat în descompunere.
Procesul de îmbălsămare se realizează în două etape. Mai întâi, trupul este umplut cu anumite chimicale, de exemplu formaldehidă, care sunt introduse în corp cu ajutorul unei pompe, direct în sistemul circulator. Apoi conţinutul stomacului este complet golit.
Îmbălsămarea este eficientă numai o săptămână, fiind o soluţie temporară, pentru că ulterior procesul de descompunere va fi reluat în mod natural.
Mirosul specific, insuportabil, de cavadru este dat de două chimicale rezultate din descompunere, cadaverină şi putrescină. La acestea se adaugă diferiţi compuşi pe bază de sulf, care miros ca ouăle stricate.
Aceşti compuşi, alături de alte gaze, vor duce la umflarea cadavrului pe măsură ce procesul de descompunere continuă.
Unul din miturile pe care acest clip le demontează este cel care susţine că după moarte părul şi unghiile continuă să crească un timp. Nu este adevărat. Este doar o iluzie optică, din cauză că pielea se contractă atunci când se deshidratează.
Sursa: Daily Mail