Cine a inventat pixul?

Pixul, aşa cum îl cunoaştem astăzi a fost inventat în anul 1938 de către un jurnalist maghiar de origine evreiască, pe nume Laszlo Biro. În prima parte a decadei anilor 1930-1940, în timp ce lucra ca jurnalist şi artist, Laszlo Biro a observat că cerneala folosită la imprimarea ziarelor se usca mult mai repede decât cea a unui stilou clasic, ceea ce constituia un avantaj pentru scriitori, în plus, cerneala pentru tipar era mult mai rezistentă la contactul cu apa comparativ cu cerneala din călimările pentru alimentat stilouri. Din nefericire, cerneala de tipar era mult prea groasă şi avea o compoziţie păstoasă care o împiedica să se scurgă de-a lungul peniţei dacă ar fi fost introdusă în rezervoarele stilourilor.

După ce a sudiat şi cercetat această problemă, Biro a venit cu o idee genială. Jurnalistul a proiectat un fel de peniţă tubulară care avea în vârf o bilă de dimensiuni foarte mici, bilă care odată ce pixul era presat pe hârtie pentru a scrie, bila se rotea în jurul vârfului întinzând pe hârtie cerneala cea păstoasă. Principiul mecanic din spatele acestei invenţii datează însă din anul 1888, când a fost patentat de un anume John J. Loud care proiectase însă un instrument pentru lipit cleiul pe spatele timbrelor poştale. Cu toate acestea, patentul respectiv nu a fost exploatat din punct de vedere comercial, iar câţiva ani mai târziu Laszlo Biro a inventat acelaşi instrument fără să ştie de cercetările anterioare.

• Câte bombe nucleare au fost folosite în lume?
• De ce sunt toaletele albe?

Laszlo Biro şi-a aplicat patentul în Argentina, pe data de 10 iunie 1943, dată la care putem spune că s-a născut pixul modern. Fraţii Laszlo şi Georg Biro emigraseră în Argentina încă din anul 1940, în urma valului de antisemitism care cuprinsese Ungaria.

Patentul pixului a fost cumpărat în premieră de către British Royal Air Force, care avea nevoie de un instrument de scris pentru piloţii săi. Britanicii doreau un instrument de scris a cărui cerneală să nu explodeze în carlinga avionului în cazul în care pilotul zbura la altitudini ridicate.