Animalele tratate cu antibiotice pot deveni purtătoare de bacterii extrem de periculoase pentru om

Aceste animale, numite „super-propagatoare”, sunt de fapt un număr mic de gazde infectate care răspândesc majoritatea infecţiilor, precizează cercetătorii al căror studiu a fost publicat, luni, în Proceedings of the National Academy of Sciences din Statele Unite.

„Super-propagatorii” din rândul animalelor au fost asociaţi cu anumite tipuri de bacterii din familia salmonela şi cu bacteria Esterichia coli, care provoacă, în rândul oamenilor, toxiinfecţii alimentare care duc, anual, în Statele Unite, la 19.000 de spitalizări şi la aproape 400 de decese.

• Al doilea vaccin împotriva variolei maimuței, aprobat de OMS
• Chatbotul Google Gemini a primit o funcție de „memorie”

Denise Monack, profesoară de microbiologie la Universitatea Stanford din California, a studiat, alături de alţi cercetători, transmiterea infecţiei cu salmonela typhimurium la şoareci, în încercarea de a afla care sunt caracteristicile indivizilor „super-propagatori” în raport cu alţi indivizi din acelaşi grup de animale.

În acest sens, savanţii au infectat intenţionat rozătoarele cu bacteria din familia salmonela şi au analizat rata de prezenţă a agentului patogen în fecalele şoarecilor.

Oamenii de ştiinţă au descoperit că indivizii „super-propagatori” răspândesc un mare număr de bacterii prin intermediul excrementelor, calea de infectare cea mai răspândită, fără să prezinte vreun simptom al infecţiei. Acest grup de animale reprezenta 30% dintre rozătoarele infectate.

După tratamentul cu antibiotice, şoarecii responsabili de cea mai mare rată de propagare a infecţiei au prezentat probleme intestinale ca şi celelalte rozătoare, dar nu au prezentat alte semne ale infecţiei, comparativ cu grupul de control.

De fapt, antibioticele au avut efectul contrar faţă de cel aşteptat în cazul „super-propagatorilor”, menţinându-le o stare de sănătate bună, în timp ce numărul de bacterii răspândite prin intermediul excrementelor a fost egal sau mai mare decât înainte de administrarea medicamentelor.

În cazul celorlalţi şoareci, după tratarea cu antibiotice, aceştia au răspândit mai puţini agenţi patogeni prin fecale, ceea ce i-a făcut mai puţin contagioşi, au explicat cercetătorii.

Savanţii nu au fost însă în măsură să explice motivele apariţiei acestor diferenţe care ar putea să fie prezente şi în cazul oamenilor.

„În loc să vedem sistemul imunitar al acestor animale reacţionând pentru a combate prezenţa bacteriilor, se pare că acesta mai degrabă a ignorat prezenţa agenţilor patogeni”, a spus Denise Monack.

„Este ca şi cum celulele imunitare ale acestor animale au fost reprogramate şi nu mai răspund le fel semnalelor inflamatorii din intestinele animalelor”, a explicat cercetătoarea.

Singura metodă de a afla dacă un animal sau o persoană este un „super-propagator” de agenţi patogeni este analiza excrementelor, o procedură foarte laborioasă, mai ales în cazul animalelor.

Dar cercetătorii de la Stanford au descoperit că sistemul imunitar al „super-propagatorilor” este diferit, ceea ce ar putea deschide calea spre realizarea de teste sangvine mult mai practice pentru identificarea acestor indivizi.

„Dacă vom putea afla mecanismul responsabil pentru acest răspuns atenuat al sistemului imunitar în cazul «super-propagatorilor», vom putea, probabil, să controlăm simptomele persoanelor care suferă de inflamaţia cronică a intestinelor, cum este cazul pacienţilor care suferă de boala Crohn”, a mai spus profesoara Denise Monack.

Sursa: Mediafax