Home » D:News » Românii consumă câte 30 de kg de zahăr anual, dublu faţă de medie europeană

Românii consumă câte 30 de kg de zahăr anual, dublu faţă de medie europeană

Românii consumă câte 30 de kg de zahăr anual, dublu faţă de medie europeană
Publicat: 17.10.2014
Un român consumă în medie 30 kg de zahăr anual, faţă de circa 16 kg cât este media europeană, ceea ce explică înmulţirea cazurilor de diabet la copii şi faptul că jumătate din populaţia României este obeză a declarat, joi, de Ziua Internaţională a Alimentaţiei, medicul Lygia Alexandrescu.

Medicii prezenţi joi la conferinţa de Ziua Internaţională a Alimentaţiei, intitulată „Educatia alimentară bate gena!”, au arătat că avem obiceiuri nesănătoase – consum de zahăr şi prăjeli, faptul că uităm să bem apă sau fumăm – iar stresul prin care trecem zilnic şi oboseala cronică de care ajungem să suferim ne dezechilibrează din punct de vedere hormonal.

„Din păcate, ţara noastră are cea mai mare mortalitate cauzată de cancerul nedepistat la timp, iar în cele mai multe cazuri, boala este provocată de obiceiurile nesănătoase. De aceea, pe termen lung, cele mai bune rezultate în sănătatea publică ar fi obţinute dacă cei mici ar fi convinşi că e mai bine pentru ei să mănânce strugure, decât ciocolată”, a declarat medicul nutriţionist Lygia Alexandrescu.

Ea susţine că, potrivit statisticilor, un român consumă în medie 30 kg de zahăr anual, faţă de circa 16 kg cât consumă în medie un european, ceea ce „face de înţeles avântul pe care l-a luat diabetul în rândul copiilor în ultimii 10 ani”.

Reprezentantul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a anunţat lansarea unui proiect privind introducerea obligatorie a educaţiei alimentare în şcoli.

„Se lucrează la un proiect privind introducerea educaţiei nutriţionale în planurile de învăţământ, care îi va include atât pe elevii din clasele primare, cât şi pe dăscălii care le vor preda. Există şi acum module de educaţie pentru sănătate, dar sunt abordate ca disciplină opţională. Cu sprijinul ministerelor Educaţiei şi Sănătăţii, un astfel de proiect i-ar putea ajută pe cei mici să înţeleagă ce înseamnă obiceiuri alimentare sănătoase”, a spus Cornelia Popa Stavri, reprezentanta FSLI.

Conform specialiştilor în genetică, scuze precum „n-am cum să nu mă îmbolnăvesc dacă mama sau tata au fost bolnavi” sau „sunt predispus la îngrăşare din cauza genelor” sunt doar mituri.

„Toţi venim cu un pachet de gene bune, dar problema este că nu ştim să-l conservăm şi că o putem face folosind combinaţii alimentare bune pentru sănătate. Iar cea mai bună dovadă că acest lucru este posibil o reprezintă avântul pe care l-a luat nutrigenetica la nivel mondial, adică acea ştiinţă care studiază relaţia dintre gene şi nutrient. Tocmai această ştiinţă face trecerea de la tratarea bolilor la prevenţie, în funcţie de fiecare caz în parte”, a explicat Natalia Cucu, directorul Centrului de Epigenetică.

În lume există peste 1 miliard de persoane adulte supraponderale, mai multe decât cele 800 de milioane de persoane ce suferă de malnutriţie, se arată într-un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Cel puţin 300 de milioane de adulţi sunt obezi. Dacă în China, Japonia şi în unele ţări africane procentul acestora este mic, sub 5 la sută, în unele zone urbane din Samoa (SUA), numărul acestora depăşeşte 75%. În Statele Unite, 30% dintre adulţi sunt consideraţi obezi, adică aproximativ 60 de milioane de persoane. În Europa, recordul la obezitate este deţinut de Marea Britanie cu 23%, faţă de Germania cu 12% şi Italia cu 8%.

Obezitatea progresează şi în rândul copiilor: în lume există 22 de milioane de copii obezi cu vârstă sub cinci ani. Obezitatea infantilă tinde să ia proporţii alarmante în Uniunea Europeană, unde 14 milioane de copii sunt supraponderali şi numărul acestora creşte anual cu 400.000, potrivit datelor prezentate de Lygia Alexandrescu.

În România, aproximativ 30% din populaţie suferă de obezitate, 20% este supraponderală, iar numărul copiilor supraponderali este cu 18% mai mare în ultimii zece ani, arată datele centralizate la Centrul de calcul şi statistică sanitară din cadrul Ministerului Sănătăţii.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship