Home » D:News » O operaţie de numai 6 minute i-a redat vederea unui om. Iată cum a sărbătorit momentul (VIDEO EMOŢIONANT)

O operaţie de numai 6 minute i-a redat vederea unui om. Iată cum a sărbătorit momentul (VIDEO EMOŢIONANT)

Publicat: 12.10.2014
Winesi March, în vârstă de 69 de ani, din Malawi, era complet orb de 2 ani, după ce vederea i se deteriorase progresiv în ultimii 12 ani, din cauza cataractei apărute la ambii ochi. O operaţie care a durat doar 6 minute şi a costat doar 30 USD i-a redat vederea, iar familia a celebrat momentul printr-un cântec şi un dans de bucurie, chiar în salonul spitalului.

În urma operaţiei, Winesi March a reuşit să-şi vadă pentru prima dată nepotul de 18 luni, pe care nu-l văzuse niciodată până atunci. 

Winesi, care este fermier, a fost operat la spitalul Queen Elizabeth din Blantyre, Malawi, de către unul dintre foarte puţinii chirurgi oftalamologi ai ţării, în cadrul unui program internaţional derulat de organizaţia non-guvernamentală Sightsavers şi numit A Million Miracles

Organizaţia speră să strângă 30 de milioane USD pentru a opera de cataractă 1 milion de persoane din ţări în curs de dezvoltare, redându-le astfel vederea. 

Sursa: Mail Online

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?

(P) Un derivat al vitaminei descoperite în 1913 este astăzi cel mai studiat ingredient antirid

(P) Ce indică popularitatea Bitcoin despre direcția economiei românești

(P) Călătorie de Neuitat prin România: București – Râmnicu Vâlcea

Prima fotografie a Telescopului Hubble cu Nebuloasa Crabului din ultimii 24 de ani a dezvăluit mai multe structuri misterioase

Care sunt cele trei culori prin care devenim instant mai atractivi în ochii celorlalți?

Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit de două ori şi a sfârşit la mănăstire
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit ...
Poșta daneză oprește distribuirea scrisorilor după 400 de ani

„Cel mai sângeros an”: Record de execuții în Arabia Saudită

Averea lui Elon Musk a trecut de 700 de miliarde de dolari

Zonele din România unde va ninge de Crăciun

Rocile spațiale antice ar putea deține secretul pentru mineritul de asteroizi

Neuroștiința percepției timpului: de ce creierul simte că orele trec diferit

Ce anume din ADN-ul centenarilor îi face să trăiască atât de mult?

Erwin Schrödinger și „pisica” care a schimbat fizica: povestea unui laureat Nobel exilat de naziști

Jean-Martin Charcot, omul care a schimbat felul în care înțelegem mintea și creierul

Inteligența Artificială poate dezvălui bolile înscrise în ADN-ul nostru

De ce unele cuvinte ne atrag atenția mai mult decât altele? Experții spun că totul depinde de cum sună fiecare