Home » D:News » Cel mai ameninţat animal din lume: o specie abia descoperită e pe cale de dispariţie

Cel mai ameninţat animal din lume: o specie abia descoperită e pe cale de dispariţie

Cel mai ameninţat animal din lume: o specie abia descoperită e pe cale de dispariţie
Publicat: 05.10.2014
O nouă specie de balenă a fost descoperită recent într-un canion subacvatic din Golful Mexic, iar oamenii de ştiinţă se tem deja pentru soarta ei: au mai rămas doar vreo 50 de exemplare, iar habitatul lor este afectat de industria petrolieră şi alţi factori negativi.

Populaţia de balene Bryde descoperită în Golful Mexic s-a dovedit a fi diferită genetic de alte populaţii de asemenea balene din Atlantic şi din Pacific; ar fi, aşadar, vorba despre o nouă specie.  

Această balenă are vocalizări aparte; în plus, e singura specie de balene care trăieşte în tot cursul anului în Golful Mexic. 

Specialiştii din cadrul Natural Resources Defense Council au înaintat deja o petiţie pentru includerea acestei specii pe lista animalelor în pericol de dispariţie.

Deja testele toxicologice au arătat că aceste balene au în organism niveluri foarte mari de metale toxice, deversate în apă în catastrofa ecologică din 2010, când platforma petrolieră Deepwater Horizon a explodat şi s-a scufundat în apele Golfului Mexic. 

Sursa: Newser

 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase