Home » D:News » Echipa emisiunii „Top Gear” a fost atacată cu pietre din cauza numărului de înmatriculare al unei maşini

Echipa emisiunii „Top Gear” a fost atacată cu pietre din cauza numărului de înmatriculare al unei maşini

Echipa emisiunii „Top Gear” a fost atacată cu pietre din cauza numărului de înmatriculare al unei maşini
Publicat: 05.10.2014
Vedetele emisiunii "Top Gear" şi membrii echipei de filmare şi-au părăsit maşinile pe marginea unui drum din Argentina, după ce au fost atacaţi cu pietre de localnici furioşi din cauza numărului de înmatriculare al unuia din autoturismele acestora, care ar fi făcut referire la Insulele Falkland.

Potrivit theguardian.com, atacul a dus la părăsirea de către echipa de filmare a emisiunii britanice „Top Gear” a teritoriului Argentinei şi a avut loc după ce s-a aflat că maşina pe care Jeremy Clarkson o conducea avea un număr de înmatriculare care, aparent, era o referinţă la războiul pentru Insulele Falkland dintre Marea Britanie şi Argentina.

Autoturismul condus de Clarkson, un Porsche cu numărul de înamtriculare H982 FKL, despre care se spune că ar fi o referinţă la războiul din 1982 privind Insulele Falkland, se numără printre autovehiculele abandonate.

Reprezentanţii radiodifuzorului public britanic (BBC), care difuzează celebra emisiune „Top Gear”, au negat orice aluzie intenţionată, spunând că maşina a fost cumpărată de un membru al echipei de producţie, iar faptul că numărul poate fi considerat o referinţă ofensatoare este pur şi simplu o coincidenţă.

Potrivit relatărilor din media din Argentina, mai mulţi veterani de război, care au luptat împotriva Marii Britanii în 1982, au protestat în faţa hotelului unde era cazată echipa de filmare a „Top Gear”. Totodată, un politician local a declarat că britanicii au fost escortaţi deja către aeroport.

Juan Manuel Romano, oficial al localităţii Ushuaia, din provincia sudică argentiniană Tierra del Fuego, a spus că echipa şi vedetele emisiunii britanice „au luat decizia de a pleca” din Argentina.

Scandalul din Argentina vine după mai multe controverse legate de emisiunea prezentată de Jeremy Clarkson.

Acesta a primit un „avertisment final” din partea şefilor BBC, în urmă cu câteva luni, după publicarea unui fragment nedifuzat dintr-o filmare pentru „Top Gear”, în care Clarkson părea să folosească un cuvânt cu conotaţie rasistă. Clarkson a negat însă că ar fi rostit respectivul cuvânt.

O altă ediţie a emisiunii a fost sancţionată de Ofcom, autoritatea britanică de reglementare în domeniul audiovizual, pentru că ar fi încălcat regulile privind folosirea unor termeni rasişti, în timpul unei ediţii speciale filmate în Myanmar.

Jeremy Clarkson şi echipa de producţie a „Top Gear” sunt în prezent în America de Sud pentru a filma pe o autostradă montană situată între Chile şi Argentina.

Un articol despre vizita britanicilor, publicat în ziarul Diario Jornada, poartă titlul: „«Top Gear» filmează în Patagonia şi există controverse”.

„Deşi oficialii BBC l-au rugat pe celebrul prezentator Jeremy Clarkson să se comporte cum trebuie în timpul filmărilor din Argentina, el a ales să folosească un număr de înmatriculare provocator, H982 FKL, pentru maşina sa Porsche, aluzie la războiul din 1982 pentru Insulele Malvine (denumirea acceptată de Argentina pentru Insulele Falkland, n.r.)”, scrie publicaţia argentiniană.

Producătorul executiv al „Top Gear”, Andy Wilman, a respins însă acuzaţiile. „Producătorii «Top Gear» au cumpărat trei maşini pentru această ediţie a emisiunii. Este total neadevărată ideea că această maşină a fost cumpărată pentru acest număr de înmatriculare sau că numărul original a fost înlocuit”, a spus producătorul „Top Gear”.

De asemenea, Jeremy Clarkson a negat informaţiile potrivit cărora ar fi fost avertizat de BBC să îşi controleze comportamentul în timpul filmărilor din Argentina.

Referitor la „avertismentul final” primit în urmă cu câteva luni, Jeremy Clarkson a scris, în luna mai în rubrica sa din tabloidul britanic The Sun: „BBC mi-a transmis că dacă voi mai avea vreo remarcă ofensatoare oriunde, oricând, voi fi concediat. Dar până şi arhanghelul Gabriel s-ar chinui să supravieţuiască cu această sabie deasupra capului. Este inevitabil ca într-o zi, cineva, undeva, să spună că l-am ofensat şi atunci aia e”.

Jeremy Clarkson este una dintre cele mai de succes vedete ale BBC. În anul financiar 2012-2013, veniturile totale ale lui Jeremy Clarkson au fost de peste 14 milioane de lire sterline, potrivit raportului de activitate al BBC Wordwide, făcut public în iulie 2013.

Pe de altă parte, în luna mai a acestui an, presa britanică relata faptul că Jeremy Clarkson negociază cu BBC semnarea unui nou contract, cu o durată de trei ani şi în valoare de 12 milioane de lire sterline. Astfel, Clarkson ar urma să rămână prezentator al versiunii britanice a emisiunii „Top Gear” până în 2018.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Test de cultură generală. Câte laturi are Marea Piramidă din Giza?
Test de cultură generală. Câte laturi are Marea Piramidă din Giza?
„Stocarea cuantică” este mai aproape de realitate după ce oamenii de știință au rezolvat o problemă veche de 10 ani
„Stocarea cuantică” este mai aproape de realitate după ce oamenii de știință au rezolvat o problemă veche de 10 ani
Record de turiști în Japonia! Cât au cheltuit cei 3,31 milioane de vizitatori?
Record de turiști în Japonia! Cât au cheltuit cei 3,31 milioane de vizitatori?
Controversa din jurul asasinării lui Kennedy. Cine l-a vrut mort şi ce rol are teoria lui Pacepa?
Controversa din jurul asasinării lui Kennedy. Cine l-a vrut mort şi ce rol are teoria lui Pacepa?
Dan Diaconescu vorbește, în premieră, despre morțile suspecte care au împărțit România în două | EXCLUSIV Altceva cu Adrian Artene
Dan Diaconescu vorbește, în premieră, despre morțile suspecte care au împărțit România în două | EXCLUSIV Altceva ...
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție