Până în prezent, Facebook cerea utilizatorilor să se înscrie pe site cu identitatea lor reală, spre nemulţumirea abonaţilor care se temeau că profilurile lor create pe baza unor pseudonime vor fi şterse.
Această companie cu sediul în California şi-a prezentat scuze publice pentru politica ei de până acum în acest domeniu, în contextul în care o manifestaţie la care vor participa în special homosexuali, travestiţi şi transsexuali este prevăzută joi, la San Francisco.
În urma unei întâlniri cu managerii companiei Facebook, reprezentanţii acestei minorităţi sexuale au afirmat că au găsit împreună o soluţie acceptabilă.
„Spiritul politicii noastre spune că fiecare om de pe Facebook îşi foloseşte numele pe care îl utilizează în viaţa reală”, a declarat unul dintre managerii firmei, Chris Cox. „În cazul lui Sister Roma, numele ei este Sister Roma, iar pentru Lil Miss Hot Mess, numele ei este Lil Miss Hot Mess”, a adăugat el, referindu-se la pseudonimele unor travestiţi americani.
„Vreau să prezint scuzele mele publice în faţa comunităţii travestiţilor, persoanelor transgender şi, în sens mai larg, prietenilor noştri, vecinilor noştri şi membrilor din comunitatea LGBT (lesbiene, gay, bisexuali şi transsexuali) pentru toate suferinţele îndurate”, a adăugat Chris Cox.
„Este clar că managerii Facebook au arătat că regretă situaţia şi că doresc să găsim soluţii pentru ca fiecare dintre noi să poată avea propria sa identitate online”, a declarat Mark Snyder, purtătorul de cuvânt al Centrului juridic pentru persoanele transgender (Transgender Law Center).
Lista persoanelor care doresc să folosească pseudonime include, printre alţii, şi consilieri sociali, profesori, judecători, dar şi victime ale unor agresiuni, a precizat Chris Cox.
Sursa: Mediafax