Veste bună pentru femeile care se tem de ginecolog. O nouă metodă prin care poate fi diagnosticat virusul HPV

Noul test poate identifica prezenţa virusului HPV, care poate duce la apariţia cancerului de col. Eficienţa testului este de 87%.

Prin urmare, este o metodă bună, deşi mai puţin precisă ca vechile teste de diagnosticare, care implică recoltarea unor mostre de ţesut cervical direct de pe colul uterin.

• 1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
• Unde au dispărut grădinițele de stat din România?

Eficienţa era mai bună atunci când testul era realizat pe eşantioane de urină recoltate la primele ore ale dimineţii.

Studiul a fost realizat pe un total de 1.442 de femei active din punct de vedere sexual.

Testul de urină va fi foarte util pentru femeile care nu vor să meargă la ginecolog, de teama disconfortului pe care îl reprezintă examinările clasice.

Acestea implică folosirea unui specullum care ţine vaginul deschis şi a unei periuţe cu care medicul răzuie colul uterin pentru a prelua câteva celule. Mostrele sunt ulterior cercetare la microscop, pentru a se observa dacă este prezent virusul HPV.

Cu toate acestea, prezenţa virusului în mostrele de ţesut sau în urină nu este semnul clar al unui cancer. În cazul unui diagnostic pozitiv, medicul va recurge la investigaţii mai detaliate, care vor stabili dacă femeia este sau nu bolnavă.

Neha Pathak, de la Barts and The London School of Medicine, care a cercetat eficienţa acestor teste de urină, spune că ele ar putea fi foarte bune mai ales pentru ţările în curs de dezvoltare, unde cazurile de cancer cervical sunt mai numeroase, iar sistemul sanitar mai puţin performant.

Până la 80% dintre femeile active din punct de vedere sexual sunt infectate cu HPV într-un anumit moment din vieţile lor, însă doar între 10% şi 20% dintre ele dezvoltă o infecţie persistentă care, în anumite cazuri, poate duce la apariţia cancerului de col uterin.

Pentru a preveni acest cancer, femeile sunt îndemnate să facă frotiuri cervicale la fiecare trei ani, în majoritatea ţărilor occidentale, fie în cadrul programelor de depistare organizate, ca în Marea Britanie, fie în cadrul depistărilor individuale, cum se întâmplă în Franţa.

Sursa: New Scientist