Home » D:News » Grafenul, nanomaterialul-minune al secolului al XXI-lea, are nou un „verişor”: germanenul!

Grafenul, nanomaterialul-minune al secolului al XXI-lea, are nou un „verişor”: germanenul!

Publicat: 11.09.2014
Familia nanomaterialelor viitorului s-a mărit cu un nou membru, după ce o echipă europeană de cercetători a reuşit să producă germanen, un "verişor" al grafenului, care ar putea avea numeroase aplicaţii utile, mai ales în industria electronică şi a computerelor cuantice, informează AFP.

Evocat pentru prima dată în 2009, germanenul nu a putut fi obţinut până acum, în contextul în care comunitatea ştiinţifică era cuprinsă de efervescenţă în urma sintetizării grafenului.

Grafenul, ca şi germanenul, dar şi silicenul, sintetizat în 2012, sunt obţinute pe baza unor elemente din aceeaşi familie (respectiv carbon, germaniu şi siliciu).

Cercetătorii Maria Eugenia Davila (Institutul de ştiinţa materialelor din Madrid), Guy Le Lay (Universitatea Aix-Marseille) şi Angel Rubio (Universitatea Ţara Bascilor din San Sebastian) au reuşit să sintetizeze germanen, depunând atomi de germaniu pe un suport din aur.

Noul material astfel obţinut, care prezintă aceeaşi structură bidimensională în formă de fagure ca şi grafenul, este prezentat pe larg, miercuri, în revista New Journal of Physics.

În paralel, o echipă chineză a raportat la rândul ei că a reuşit să sintetizeze germanen, dar pe un suport din platină.

Spre deosebire de grafen, care se găseşte în stare naturală în grafit, material folosit la fabricarea minelor de creion, germanenul şi silicenul nu există în natură.

„Sinteza germanenului reprezintă doar începutul unui lung proces de cercetări ştiinţifice”, a declarat Guy Le Lay, subliniind că procesul nu va fi unul uşor. „O muncă considerabilă este de acum necesară pentru a caracteriza mai bine proprietăţile electronice ale materialului”, a adăugat el.

Avantajele germanenului şi silicenului, în raport cu grafenul, constau în faptul că aceste materiale „sunt direct compatibile cu industria electronică”.

Ele sunt „izolatori topologici”, materiale izolante în structura lor internă şi conductoare la suprafaţă, care au, „potenţial, într-un orizont mai îndepărtat, aplicaţii extrem de interesante în domeniul computerelor cuantice”.

Grafenul a fost izolat pentru prima dată în 2004 de cercetătorul Andre Geim, recompensat în 2010 cu premiul Nobel pentru fizică, alături de Konstantin Novoselov.

Citeşte şi articolul Grafenul – materialul revoluţionar care va transforma secolul al XXI-lea

Sursa: Mediafax, Eurekalert

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Test de cultură generală. Cât timp îți ia să ajungi pe Lună?
Test de cultură generală. Cât timp îți ia să ajungi pe Lună?
A fost găsită o stea gigantă roșie cu pete mai mari decât Soarele
A fost găsită o stea gigantă roșie cu pete mai mari decât Soarele
Căutările Google arată de ce le este frică românilor
Căutările Google arată de ce le este frică românilor
Noaptea „Trandafirului”. Cum au fost furaţi din morgă morţii de la Timişoara şi incineraţi la Bucureşti, din ordinul Elenei Ceauşescu
Noaptea „Trandafirului”. Cum au fost furaţi din morgă morţii de la Timişoara şi incineraţi la Bucureşti, din ordinul ...
Papa Francisc, vizat de un atentat cu bombă. Vaticanul a fost informat de serviciile secrete britanice
Papa Francisc, vizat de un atentat cu bombă. Vaticanul a fost informat de serviciile secrete britanice
Cât internet au consumat românii în anul 2024?
Cât internet au consumat românii în anul 2024?
Încă un petrolier a întâmpinat probleme în Marea Neagră
Încă un petrolier a întâmpinat probleme în Marea Neagră
Cum a reușit o femeie să scape de închisoare după ce a aruncat cu milkshake în „artizanul Brexitului”
Cum a reușit o femeie să scape de închisoare după ce a aruncat cu milkshake în „artizanul Brexitului”
Premieră în astronomie! O stea binară, detectată pentru prima dată în apropiere de gaura neagră supermasivă din centrul Căii Lactee
Premieră în astronomie! O stea binară, detectată pentru prima dată în apropiere de gaura neagră supermasivă din centrul ...
Cât de mult „ne putrezește” Internetul creierul? Dovezile sunt tot mai greu de ignorat
Cât de mult „ne putrezește” Internetul creierul? Dovezile sunt tot mai greu de ignorat
Studiu: Salvarea animalelor „bătrâne și înțelepte” este vitală pentru supraviețuirea speciilor
Studiu: Salvarea animalelor „bătrâne și înțelepte” este vitală pentru supraviețuirea speciilor
Apostolul Sfântul Pavel, autorul unora dintre cele mai vechi scrisori creștine
Apostolul Sfântul Pavel, autorul unora dintre cele mai vechi scrisori creștine
Agatha Christie, Regina Crimelor și Misterelor. Cea mai bine vândută romanicieră din toate timpurile
Agatha Christie, Regina Crimelor și Misterelor. Cea mai bine vândută romanicieră din toate timpurile
Ingrid Bergman, persecutată pentru relația cu regizorul italian Roberto Rossellini. „Am trecut de la statutul de sfântă la cel de curvă și înapoi la sfântă, toate astea într-o singură viață”
Ingrid Bergman, persecutată pentru relația cu regizorul italian Roberto Rossellini. „Am trecut de la statutul de sfântă ...
Studiu: Expunerea la poluarea atmosferică poate crește riscul de infertilitate
Studiu: Expunerea la poluarea atmosferică poate crește riscul de infertilitate
Doar 30 de minute de activitate pe zi ajută memoria, arată un studiu
Doar 30 de minute de activitate pe zi ajută memoria, arată un studiu
Update Go4it #8: Luci Popa vine la podcast să ne spună povestea sa, cât de rapidă este mașina Xiaomi și ce ar face fără iPhone
Update Go4it #8: Luci Popa vine la podcast să ne spună povestea sa, cât de rapidă este mașina Xiaomi și ce ar face ...
(P) Descoperă cât costă un implant dentar: prețul nu mai este unul tabu pentru nimeni!
(P) Descoperă cât costă un implant dentar: prețul nu mai este unul tabu pentru nimeni!