Home » D:News » Cea mai detaliată hartă a satelitului Triton al lui Neptun (VIDEO). „Ţi se face părul măciucă”, spun specialiştii

Cea mai detaliată hartă a satelitului Triton al lui Neptun (VIDEO). „Ţi se face părul măciucă”, spun specialiştii

Publicat: 26.08.2014
Un cercetător a creat cea mai detaliată harta globală în culori a lui Triton, cel mai mare dintre sateliţii planetei Neptun, folosind imagini obţinute în urmă cu 25 de ani de sonda spaţială americană Voyager 2, informează space.com

Paul Schenk, de la Lunar and Planetary Institute din Houston, Statele Unite, a realizat harta după ce a restaurat fotografiile realizate de sonda spaţială Voyager 2 în timpul călătoriei sale prin regiunea unde se afla Neptun, pe 25 august 1989. Schenk a realizat şi un clip, cu durata de un minut, care prezintă întâlnirea dintre sonda spaţială şi Neptun, folosind aceleaşi fotografii. Vizita lui Voyager, în august 1989, a fost prima şi singura de până în prezent a sistemului planetar Neptun.

Jurnaliştii de la Space.com spun despre clipul video realizat de Schenk că „ţi se face părul măciucă când îl vezi”:

Noua hartă, care are o rezoluţie de 600 de metri per pixel, ar putea creşte din nou interesul pentru enigmaticul satelit Triton.

„În ultimii 25 de ani, în urma atâtor descoperiri, cred că am cam început să uităm cât de straniu şi exotic este Triton!„, a scris Schenk pe blogul personal.

„Structura actuală a suprafeţei sale ar putea avea o vârstă de numai 10 milioane de ani, ceea ce ne arată aproape sigur că există procese geologice active acolo. Regiunea «cantalup» (numită astfel pentru asemănarea cu coaja unui pepene galben, n.r.), despre care am spus în 1993 că îşi datorează caracteristicile diapirismului (proces de migraţiune lentă a unor roci din zonele profunde spre suprafaţă sub acţiunea presiunii din scoarţă, n.r.), este unică. Regiunea vulcanică, cu câmpiile sale line, presărate cu cratere, este de mărimea Texasului. Iar regiunea din emisfera sudică nu este încă înţeleasă pe deplin”, a scris cercetătorul.

Schenk a realizat harta folosind filtre verzi, albastre şi portocalii. Culorile au fost accentuate pentru un contrast mai bun, dar imaginea obţinută este foarte aproape de ce ar vedea un astronaut care ar merge acolo, potrivit declaraţiilor unor oficiali ai NASA.

O coincidenţă interesantă face ca sonda spaţială New Horizons a NASA să treacă de orbita lui Neptun luni, 25 august, exact la 25 de ani de la momentul în care Voyager 2 a vizitat Neptun. New Horizons se îndreaptă către Pluto, unde va ajunge pe 14 iulie 2015, şi ar trebui să transmită primele imagini clare ale planetei pitici şi ale sateliţilor acesteia.

Mai mult, asemănările dintre Voyager 2 şi New Horizons nu se opresc aici, potrivit lui Schenk. Triton şi Pluto sunt asemănătoare, din anumite puncte de vedere. Ambele sunt doar puţin mai mici decât Luna şi au atmosfere rarefiată, în mare parte din azot, iar suprafaţa este acoperită de diferite tipuri de gheaţă: din monoxid de carbon, dioxid de carbon, metan şi azot. Cercetătorul spune că studierea lui Triton ar putea ajuta la o mai bună înţelegere a geologiei şi istoriei lui Pluto, având în vedere asemănarea dintre cele două.

Sonda spaţială Voyager 2 a fost lansată în august 1977, cu câteva săptămâni înaintea „surorii” sale, Voyager 1. Ambele au făcut un tur fără precedent al Sistemului solar, trimiţând înapoi pe Terra imagini ale sistemelor planetare ale lui Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun.

Ambele sonde spaţiale îşi continuă şi în prezent călătoriile. Voyager 1 a intrat în spaţiul interstelar în august 2012, iar Voyager 2, care a urmat o altă rută prin Sistemul solar, va ieşi din sfera de influenţă a Soarelui, trecând şi ea in spaţiul interstelar, în curând.

Surse: Mediafax, Space.com

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii