Războaiele opiului din China: primele războaie mondiale ale drogurilor

 

 

Ceai şi droguri

 

 

Timp de peste o mie de ani, China a fost capătul estic al celebrului şi fascinantului Drum al Mătăsii, precum şi sursa unor mărfuri rare şi luxoase. Însă odată cu începuturile Revoluţiei Industriale în Europa, marile companii comerciale ale vremii, precum British East India Company  şi Dutch East India Company erau nerăbdătoare să-şi agaţe ghearele pe tentanta Chină cu al său potenţial comercial uriaş. Companiile europene se loveau însă de o serie de bariere de netrecut. În primul rând, China limitase drastic orice contact cu alte ţări culturi şi civilizaţii. Imperiul Qing lăsase o singură poartă pentru comerţ şi aceea era portul Canton sau Kwantung.

 

Imperiul stabilise pedepse aspre pentru orice european care părăsea portul şi intra mai adânc în teritoriul chinez. Ca şi cum ar fi turnat gaz peste foc, comercianţii europeni erau căutători avizi ai mărfurilor chinezeşti, fiind foarte interesaţi de cumpărarea porţelanurilor, mătăsii şi a ceaiului verde. Însă China nu dorea sub nicio formă şi nici nu avea nevoie de mărfurile şi produsele europenilor oferite la schimb de aceştia. Oficialii Imperiului Qing doreau la schimb pentru produsele lor, un singur lucru, argintul!

 

 

Anglia s-a văzut într-o situaţie de impas în comerţul pe care încerca să-l stabilească cu China, cum nu mai avea rezerve autohtone de argint şi era nevoită să-şi cumpere argintul din Mexic sau de la rivalele sale europene care aveau mine de argint în colonii. Creşterea apetitului britanicilor pentru ceai se reflecta în creşterea cererii pentru acest produs. Spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, Anglia importa şase tone de ceai anual din China. În decursul unui interval de 50 de ani Anglia vindea în China bunuri în valoare de 9 milioane de lire şi importa produse chinezeşti în valoare de 27 milioane de lire, restul costurilor fiind plătite în argint.

 

Situaţia devenea tot mai tensionată, aşa că la începutul secolului 19, Compania British East India a descoperit o nouă formă de plată, foarte ieftină, în locul argintului. Noua monedă de schimb consta în seminţele de mac provenite din India. Soiul de mac, sau opiu cum mai este denumit, era cultivat în regiunea Bengalului şi avea substanţe active mai puternice decât soiul de mac cultivat în China. Trebuie menţionat că fumatul acestei plante cu efecte euforice şi halucinogene ajunsese pe atunci un obicei extrem de răspândit în toate păturile sociale din China.

 

Milioane de oameni erau deja dependenţi de consumul de opiu, iar cum consumul şi dependenţa mergeau mână în mână, autorităţile dinastiei Qing erau din ce în ce mai îngrijorate de acest obicei nociv care ameninţa însăşi sănătatea populaţiei şi funcţionarea societăţii. Conform unor estimări istorice, în jurul anului 1830, un procent uluitor de 90% dintre tinerii bărbaţi chinezi de pe coasta de est a Chinei erau dependenţi de consumul de opiu. Balanţa comerţului se înclinase brusc în favoarea Angliei.

 

Desen de epocă cu Bătălia de la Baliqiao.    Sursă foto: Shutterstock

 

Aşa că în anul 1839, sătul de situaţia creată, împăratul Chinei a decis să interzică prezenţa oricărui englez care vindea opiu. În această direcţie, împăratul l-a numit nou guvernator al Cantonului pe funcţionarul imperial Lin Zexu, care a asediat un număr de 13 negustori englezi de opiu care se refugiaseră în casele lor din port. Când aceştia s-au predat în cele din urmă în luna aprilie a aceluiaşi an, guvernatuorul Lina confiscat din casele lor peste 42.000 de pipe pentru fumat opiu, alături de o cantitate de opiu în valoare de 2 milioane de lire sterline la valoarea pieţii din acele timpuri. Guvernatorul a ordonat confiscarea opiului şi aruncarea acestuia în apele mării. Scandalizaţi, speculanţii englezi au trimis o petiţie la Londra în care cereau imperativ intervenţia oficialităţilor şi a casei regale.

 

 

Incidente şi provocări finalizate în război

 

 

În luna iulie un alt incident avea să tensioneze şi mai mult relaţiile deja încordate dintre Anglia şi China. Pe data de 7 iulie 1939, un grup de marinari englezi şi americani de pe vasele care transportau opiu din India, au vandalizat satul Chien-sha-tsui din Kwoloon, isprava lor soldându-se cu uciderea unui sătean chinez şi vandalizarea templului budist care deservea credincioşii satului. „Incidentul din Kwoloon”, cum l-au denumit istoricii, i-a înfuriat pe oficialii dinastiei Qing care au cerut imperativ ca vinovaţi să le fie predaţi pentru judecare conform legilor chinezeşti. Însă Anglia a refuzat, invocând drept explicaţie diferenţele dintre sistemul judiciar englez şi cel chinez.

 

Prin urmare, un număr de şase marinari englezi au fost judecaţi de o curte britanică din Canton, şi cu toate că au fost condamnaţi pentru a linişti spiritele chinezilor, vinovaţii au fost trimişi urgent în Anglia unde au fost instantaneu eliberaţi. 

În urma acestui incident, autorităţile chineze au declarat că niciun comerciat englez sau de altă naţionalitate nu va mai desfăşura activităţi comerciale în China decât dacă sunt de acord să se supună legilor chineze şi să nu mai vândă opiu. Superintendentul comercial din China, lordul Charles Elliot a ales să răspundă acestor măsuri prin suspendarea oricăror legături comerciale cu China, după care a ordonat navelor britanice să se retragă din portul Canton. 

 

Era începutul primului Război al Opiului.

În mod straniu, această confruntare militară a început cu o neînţelegere între negustorii englezi. Nava britanică Thomas Coutts, al cărei proprietar aparţinea sectei quakerilor care se opunea comercializării opiului, a ingorat ordinul lui Charles Elliot şi a coborât ancora în Canton în luna octombrie a anului 1839. Căpitanul navei a semnat înţelegerea cu chinezii prin care se oferea să se supună legislaţiei acestora şi a început să-şi vândă mărfurile. În răspuns, Charles Elliot a ordonat Marinei Regale Britanice să blocheze gurile fluviului Pearl, pentru ca nicio altă navă engleză să nu mai intre în portul chinezesc. Pe data de 3 noiembrie a aceluiaşi an, o altă navă engleză, Royal Saxon a încercat să rupă blocada, dar navele de război ale Marinei Regale au deschis focul asupra sa. În apărarea navei Royal Saxon au sărit imediat navele dinastiei Qing, iar totul s-a transformat în Prima Bătălie de la Cheunpee, în care marina militară britanică a scufundat mai multe nave chinezeşti.

 

 

Avea să fie prima dintr-o serie lungă de înfrângeri dezastruoase suferite de forţele chineze, care din cauza diferenţei de armament au fost înfrânte în multe bătălii desfăşurate atât pe mare, cât şi pe uscat. În decursul următorilor doi ani şi jumătate, britanicii au capturat Cantonul, Zhousanul şi forturile Ningbo şi Dinghai de la gurile fluviului Pearl. În anul 1842, britanicii au reuşit să cucerească şi oraşul Shanghai, ajungând astfel să controleze gura de vărsare a marelui fluviu Yangtze. Uluiţi şi umiliţi în egală măsură de desfăşurarea lucrurilor, oficialii chinezi s-au văzut nevoiţi să ceară încheierea unei păci deloc favorabile lor.

 

Aşa urma să intre în scenă tratatul de la Nanjing. Pe data de 29 august 1842 reprezentanţii oficiali ai reginei Victoria din partea Angliei şi ai împăratului Daoguang din partea Chinei aveau să semneze la Nanjing un tratat de pace. Tratatul, urma să fie denumit de istorici Primul Tratat de Inegalitate, deoarece Anglia obţinea multe concesii în China fără să ofere nimic în schimb, cu excepţia încetării ostilităţilor. Ca prim rezultat, Tratatul din Nanking deschidea comercianţilor britanici accesul la un număr de cinci mari porturi.

 

 

Tot el stipula un tarif fix de 5% din valoarea bunurilro importate în China. Angliei urma să i se acorde statutul de naţiune favorizată în toate legăturile comerciale, iar cetăţenilor britanici urmau să li se acorde drepturi extrateritoriale.

Consulatele britanice au primit dreptul de a negicia direct cu oficialii locali, iar tot în acel tratat ruşinos şi injust China fost forţată să cedeze englezilor Hong Kong-ul. În final, chinezii au mai fost obligaţi să plătească compensaţii de război în valoare de 21 milioane dolari de argint!

 

Sub acest tratat, China a avut mari pierderi economice dublate de o pierdere a suveranităţii fără precedent. Considerată multă vreme o superputere a Asiei, Primul Război al Opiului a expus China drept un umil „tigru de hârtie. Slăbiciunea Chinei nu a trecut neobservată rivalilor săi vecini. În mod deosebit, Japonia a ţinut cont de situaţie…

 

 

Al doilea Război al Opiului

 

 

Evident, astfel de înţelegeri şi obligaţii nu au fost mult timp pe placul chinezilor care în cele din urmă s-au văzut nevoiţi să încalce Tratatul din Nanjing, odată cu alte tratate de inegalitate impuse de Franţa şi Statele unite în anul 1844. Pentru a-i provoca şi mai mult pe chinezi, Anglia a decis înăsprirea măsurilor cerând Chinei taxe 0 pentru toate importurile venite din Anglia, precum şi legalizarea comerţului cu opiu englezesc provenit de pe plantaţiile din India şi Burma.

 

Picătura care a umplut paharul s-a declanşat în anul 1856 în urma aşa numitului Incident Arrow în care era implicată o navă de contrabandă. Atunci China a reţinut echipajul, iar Anglia s-a decis să răspundă prin bombardarea a patru forturi costiere şi scufundarea a peste 20 de nave de tip junci. Cum China era ocupată cu stoparea unei revolte locale, nu a putut face faţă şi atacului venit din partea britanicilor. Tot atunci s-a întâmplat ca în India să izbucnească Revolta Şipailor, soldaţi indieni angajaţi de britanici. Atenţia Angliei s-a mutat dispre China spre Perla Coroanei, dar a revenit asupra Chinei după stingerea revoltei.

 

Incidentul care a declanşat cel de-al Doilea Război al Opiului a fost provocat de un preot catolic misionar francez pe nume Auguste Chapdelaine care a fost arestat de chinezi în Guanxi sub acuzaţia de răspândire a creştinismului în afara porturilor din China. Preotul francez a fost condamnat la decapitare, dar temnicerii săi l-au bătut până la moarte înainte de pronunţarea sentinţei oficiale. Deşi misionarul francez se făcuse  vinovat de încălcarea Tratatului Franco-Chinez şi fusese judecat conform legilor locale, guvernul francez s-a folosit de acest incident ca de o scuză pentru a muşca şi el o parte din China, formând o alianţă cu englezii în cadrul celui de-al doilea Război al Opiului.

 

Între anii 1857-1858, forţele anglo-franceze echipate militar net superior, au capturat forturile Guanghzou, Guandong şi Taku de lângă Tianjin. China s-a văzut iarăşi obligată să se predea fiind obligată să semneze un nou tratat defavorabil, cel de la Tianjin din vara anului 1858.

Noul tratat permitea Marii Britanii, Franţei, Rusiei şi Statelor Unite să-şi deschidă propriile amabasade la Beijing, deshidea alte porturi comercianţilor occidentali, şi China iarăşi trebuia să plătească noi compensaţii de război către Franţa şi Anglia. Într-un tratat separat, Rusia ţaristă a luat malul stâng al fluviului Amur, iar în anul 1860, ruşii fondau pe teritoriul nou obţinut cel mai mare port de-al lor la Pacific, oraşul port Vladivostok.

 

Mpnumentul Eroilor Poporului din Shanghai. Un edificiu modern ridicat în memoria tuturor chinezilor ucişi în Războaiele Opiului.    Sursă foto: Shutterstock

 

Totuşi, consilierii împăratului Xianfeng l-au convins să reziste puterilor vestice şi tratatelor umilitoare. Forţele anglo-franceze au distrus pe data de 21 septembrie 1860 o armată chineză de 10.000 de soldaţi, după care au intrat pe data de 6 octombrie în capitala Beijing unde au jefuit şi incendiat Palatul Imperial de Vară.

 

Cea de-a doua conflagraţie s-a încheiat în cele din urmă pe data de 18 octombrie 1860, când chinezii au ratificat o versiune revizuită a Tratatului de la Tianjin. Noul tratat implica tratamente egale chinezilor convertiţi la creştinism, legalizarea comerţului cu opiu şi aocrdarea către Anglia zonei costiere dintre Hong Kong şi Kwoloon. Pentru dianstia Qing, Războaiele Opiului au însemnat începutul sfârşitului finalizat cu abdicarea tânărului împărat Pu Yi în anul 1911. Tratatul de la Tianjin a dus la izbucnirea Revoltei Boxerilor şi a dus la recrudescenţa fără precedent a naţionalismului chinez.

 

Înfrângerile umilitoare ale Chinei au fost de asemenea o revelaţie şi un avertisment pentru Japonia, care s-a grăbit să se modernizeze prin intermediul tehnologizării şi occidentalizării autoimpuse forţat. De fapt, conform mai multor prestigioşi analişti ai geopoliticilor internaţionale, Războaiele Opiului au reverbereţe până în zilele noastre.