Cu mult timp înainte de apariţia „power yoga”, pilates, tae-bo, cross-fit şi restul metodelor de slăbit, tonifiat şi transformat omul modern într-un atlet cu trup de copertă de revistă glossy, avea să se nască un om care şi-a dedicat viaţa şi eforturile inerente descoperirii celor mai potrivite metode de mişcare fizică coroborate cu dietele care să ducă la obţinerea unei vieţi lungi şi sănătoase. Cunoscut marii majorităţi a românilor drept bătrînelul simpatic care face relame TV despre storcătoarele de fructe, Jack LaLanne, căci despre el este vorba a fost de fapt un deschizător de drumuri fără precedent încă din timpurile în care America şi lumea întregă nici nu visau la necesitatea unei vieţi active din punct de vedere fizic şi a unei diete sănătoase.
Copilul dependent de dulciuri
Viitorul fenomen s-a născut în anul 1914 în California. Părinţii săi erau doi emigranţi francezi care ajunseseră în Statele Unite în căutarea unei vieţi mai bune.
Cel care avea să devină cea mai influentă persoană din lume în privinţa adoptării unei vieţi şi diete sănătoase, obişnuia să se descrie drept un copil problemă, încăpăţânat şi agitat care era dependent de dulciuri şi suferind de migrene şi bulimie. În plus, nici şcoala nu-l atrăgea aşa că a abandonat-o pe când avea doar 14 ani.
Un an mai târziu, atenţia adolescentului agitat avea să fie atrasă de conferinţele şi cărţile lui Paul Bragg, unul dintre primii promotori în Statele Unite ale beneficiilor unei diete sănătoase şi al legăturii dintre starea generală a sănătăţii şi o dietă curată, din care să lipsească carnea şi zahărul.
Acela a fost cel mai mare moment de cotitură din viaţa lui LaLanne, care avea să-şi schimbe definitiv nu numai obiceiurile alimentare dar şi modul în care va privi şi perfecţiona mişcările de gimanstică adaptate creşterii parametrilor sănătăţii. Tot atunci, tânărul avea să descopere şi beneficiile practicării înotului şi ale sportului cu greutăţi. Asta se petrecea în perioada interbelică, cu mult timp ca Joe Weider, şi mai apoi Arnold Schwarzenegger să descopere şi să dezvolte şi să popularizeze culturismul aşa cum îl cunoaştem astăzi.
Cu mintea şi sufletul liniştite în urma dietelor sănătoase şi a practicării zilnice a sportului, Jack LaLanne a conştientizat importanţa şcolii şi a studierii ştiinşifice a alimentaţiei umane, a anatomiei şi a sporturilor. Prin urmare, fostul rebel şi-a continuat studiile şi nu s-a lăsat până nu a obţinut titlul de doctor chiroparctor. În paralel, Jack şi-a concentrat cercetările personale şi în domeniul exerciţiilor cu greutăţi destinate dezvoltării musculaturii.
Era deja anul 1936 şi Jack LaLanne reuşea să deschidă ceea ce se putea numi prima sală de fitness-culturism în accepţiunea modernă a termenilor din Statele Unite, respectiv din lume!
Lupta cu prejudecăţile şi obiceiurile alimentare proaste
Acolo, în acea sală personală din Oakland, California, Jack era prezent în fiecare zi pentru a superviza exerciţiile fizice dezvoltate de el însuşi şi de a oferi în paralel consiliere în domeniul nutriţiei sportive şi al alimentaţiei corecte. Nu i-a fost deloc uşor!
Căci astăzi, chiar dacă am zâmbi la asemenenea motivaţii şi explicaţii, mai multe cadre emdicale din acele vremuri începuseră o campanie de avertizare a pacienţilor proprii pe care-i sfătuiau la modul cel mai serios să stea departe de sala lui LaLanne, căci era o ocupaţie despre care nimeni nu auzise nimic până atunci!
În plus, în concepţiile aceloraşi cadre medicale, Jack LaLanne era nimic altceva decât un fanatic al exersării cu greutăţi, iar „exerciţiile recomandate de el vă pot provoca dezvoltarea muşchilor alături de alte probleme grave de sănătate”…
Timpul avea să le demonstreze medicilor cât de mult greşiseră.
„Pe atunci, mulţi oameni credeau că sunt un şarlatan sau un nebun. Doctorii erau împotriva mea la modul cel mai nebunesc posibil – ajunseseră să le spună oamenilor că lucrul cu greutăţi la sală le provoacă infarct şi impotenţă”, declara în interviurule sale Jack LaLanne. Însă atletul nu se dădea deloc bătut. LaLanne a fost cel care a inventat primele sisteme cu scripeţi şi greutăţi, primele aparate cu rol multiplu pentru exersarea musculaturii, aparate care astăzi sunt nelipsite în orice sală de fitness şi culturism.
Tot atunci, în anii săi de glorie, LaLanne încuraja şi femeile să facă exerciţii cu greutăţi moderate, stârnind iarăşi oprobiul public şi fiind acuzat deschis că ar fi vrut să le transforme pe femei în nişte monştri musculoşi cu alură şi aspect masculin. La fel, Jack a ştiut cum să-şi apere cauza şi ideile, iar perseveranţa sa l-a dus spre culmi nebănuite ale succesului.
Astfel încât între anii 1980-1990, reţeaua sa de Health Spa-uri din Europa însuma peste 200 de astfel de săli. A cochetat şi cu wrestlingul profesionist încă din primii săi ani de activitate, aşa că mulţi dintre primii săi promotori şi susţinători erau wrestler-ii profesionişti care-i frecventau asiduu sălile şi-i urmau sfaturile.
Multă ambiţie. Şi mult umor!
Vizionar şi inteligent, LaLanne şi-a dat seama încă de la bun început de impactul uriaş pe care avea să-la aibă televiziunea la nivel social. Dina cest motiv şi-a început propria emisiune de televiziune, care a debutat în anul 1953 sub forma unui program de doar 15 minute, pentru a deveni cu timpul cea mai lungă emisiune-serial de televiziune pe subiect de fitness din întreaga lume.
Numai puţin de 34 de ani neîntrerupţi, Jack avea să apară pe ecranul televizoarelor pentru a sfătui, inspira, încuraja şi mobiliza o naţiune care deja era atinsă de morbul sedentarităţii şi al alimentaţiei greşite. În emisiunile sale le vorbea oamenilor cu entuziasmul unui predicator TV despre binefacerile mişcării fizice susţinute, insistând asupra faptului că oamenii pot face sport la modul eficient şi în propriile case ajutându-se de obiecte banale sau de greutatea propriului corp.
Omul avea o apropiere minimalistă dar entuziastă faţă de publicul său ţintă. Încă de la primele sale emisiuni, Jack s-a luptat cu ideile preconcepute, foarte răspîndite atunci, cu privire la riscurile educaţiei fizice şi ale sporturilor cu greutăţi. Decenii la rând, acest om le-a prezentat privitorilor săi toate dovezile ştiinţifice şi anatomice care demontau mituri urbane frecvente atunci, mituri conform cărora exerciţiile cu greutăţi dăunează flexibilităţii, mobilităţii şi vitezei sportivilor de performanţă sau provoacă hernii, hemoroizi sau chiar căderea testiculelor din scrot…
Până să apară Jack LaLanne, nici măcar antrenorii din sporturi precum luptele libere, boxul sau fotbalul american nu susţineau exerciţiile specializate cu greutăţi de teamă că sportivilor le-ar putea scade per total randamentul. De abia în urma emisiunilor sale, echipa de fotbal american Dallas Cowboys avea să fie prima care să angajeze în anul 1975 primul antrenor de culturism din istoria unei echipe sportive profesioniste americane. Astăzi, antrenamentul specializat cu ajutorul greutăţilor este indispensabil în toate sporturile profesioniste de la tenis de câmp la MMA.
LaLanne a publicat şi multe cărţi în domeniu, precum şi insturcţionale video despre fitness şi nutriţie. Şi-a lansat propriile linii de suplimente, vitamine şi de echipament sportiv (doar trăia în America, nu?). Dar avea sp devină cunoscut publicului tânăr mai mult pe seama reclamelor TV pe care le făcea storcătoarelor electrice de suc (Jack era un mare iubitor de sucuri proaspete de fructe şi legume).
Dieta sa, alături de campaniile împotriva consumului de „junk food” aveau să adauge raze noi aurei celebrităţii de care se bucura.
Jack învinuia vehement produsele de alimentaţie rafinate excesiv, industrializate, cu multe „E” uri şi exces de zahăr, arome, îndulcitori, potenţiatori de gust şi sare. În anii săi de glorie, LaLanne nu mai era un vegetarian convins, ci susţinea că o dietă sănătoasă trebuie să conţină carne, care trebuie mâncată în schimb dimineaţa, iar legumele şi carbohidraţii la amiază şi seara. Cu toate acestea, în ultimi săi ani de viaţă, Jack renunţase complet la consumul de carne înlocuind acest aliment controversat şi în prezent cu peştele şi ouăle.
Nu bea deloc cafea sau băuturi alcoole, iar de ţigări nici nu vroia să audă. Era foarte circumpspect cu privire la mâncarea servită în restaurante şi fast food-uri. La fel de mult ura şi semipreparatele pe care le considera „bombe cu cancer”. Avea două vorbe celebră în această direcţie: „dacă alimentele au fost făcute de alţi oameni, nu le mânca” şi „dacă mâncarea are gust foarte bun, atunci scuip-o imediat”. Când îţi făcea antrenamentul personal zilnic, Jack lucra până când muşchii îi ardeau în urma efortului. Nu era deloc un adept al exerciţiilor îndelungate de încălzire fizică, „ce, un leu se încălzeşte înainte de a ieşi la vânătoare? Aaaa, uite o zebră, o să mă apuc să mă încălzesc după care o să o alerg, poate o prind”, declara deseori ironic.
Imagien cu Jack LaLane tânăr dintr-uin film omagial rulat la înmormântarea sa. Sursa Foto: AFP
Aşa a continuat să se antreneze până a depăşit vârsta de 90 de ani, când devenise şi un adept al plimbărilor lungi. În viaţa sa personală, LaLanne a fost un familist fidel şi convins prin definiţie. A avut o singură soţie, cu care a rămas căsătorit timp de peste 50 de ani, până la moartea sa.
Însă pe data de 23 ianuarie 2011, Doamna cu Coasa şi-a făcut în cele din urmă curaj şi a venit să-l ia pe Jack deghizată sub forma unei insuficienţe respiratorii datorate pneumoniei. „Tatăl” aerobicului şi fitness-ului modern avea venerabila vârstă de 96 de ani şi niciun regret.
La urma urmei, el a fost omul care spunea deseori în glumă că „Nu pot să mor. Pur şi simplu mi-aş ruina propria imagine”!