Conform AFP, această combinaţie, denumită PaMZ, nu numai că anihilează mai mulţi bacili ai tuberculozei decât tratamentul obişnuit, ci şi într-un ritm mai rapid, după cum au demonstrat rezultatele fazei II a testelor clinice, care constituie penultima etapă pentru evaluarea siguranţei şi eficienţei noilor tratamente.
Medicii sunt profund îngrijoraţi de emergenţa bacteriilor de tuberculoză extrem de rezistente la antibiotice, această boală cunoscând o recrudescenţă rapidă în ţările sărace.
Aceste tulpini sunt deosebit de periculoase mai ales în cazul pacienţilor infectaţi cu HIV, virusul care provoacă SIDA. De altfel, tuberculoza şi SIDA sunt adeseori asociate, având în vedere că HIV atacă celulele imunitare, iar organismul devine vulnerabil la microbi.
Noua combinaţie PaMZ, care a fost testată pentru prima oară în urmă cu doi ani, conţine două „medicamente candidate” – care nu au fost aprobate încă pentru tratarea tuberculozei – le Pa-824 şi moxifloxacina, asociate cu pirazinamida, un antibiotic utilizat în prezent pentru tratarea acestei boli.
Medicamentul, sub formă de comprimate, a fost testat în Africa de Sud pe 207 voluntari, dintre care o cincime era infectată cu HIV.
Din acest eşantion, 181 de pacienţi au reacţionat pozitiv la moleculele din medicamentele care formează PaMZ, în timp ce 26 dintre voluntari nu au dat semne de ameliorare după ce au luat antibiotice tradiţionale. În comparaţie cu aceştia, doar 38% dintre bolnavii trataţi cu medicamentele standard s-au vindecat după două luni.
În această etapă a testelor clinice, s-a observat că 71% dintre pacienţii trataţi cu PaMZ nu au mai avut bacili de tuberculoză în spută după două luni.
Cei 26 de bolnavi cu forme de tuberculoză rezistente la tratament au fost trataţi cu PaMZ, într-un interval cuprins între patru şi şase luni, faţă de doi ani, cât durau tratamentele standard. Această accelerare şi simplificare a tratamentului înseamnă o reducere a costurilor cu până la 90%.
În plus, PaMZ nu a manifestat nicio interferenţă cu tratamentele antiretrovirale (ARV), care blochează virusul HIV.
„Tuberculoza rămâne boala cea mai letală pentru pacienţii bolnavi de SIDA, fiind responsabilă pentru moartea unuia din cinci bolnavi de această maladie, în întreaga lume”, a precizat TB Alliance, o organizaţie consacrată cercetării din domeniul identificării unor tratamente mai eficiente împotriva tuberculozei.
Organizaţia mondială a sănătăţii (OMS) estimează că cel puţin o treime din cele 35 de milioane de persoane purtătoare de HIV sunt de asemenea purtătoare de tuberculoză în formă latentă, ceea ce înseamnă că poartă bacilii, fără să manifeste simptomele acestei boli.
A 20-a ediţie a AIDS Conference are loc între 20 – 25 iulie, la Melbourne, Australia.
Surse: Mediafax, Sciences et Avenir