Cântăreaţa, ai cărei părinţi sunt originari din Puerto Rico, l-a inspirat pe biologul Vladimir Pesic, care, alături de colegii lui, a luat decizia ca o nouă specie de căpuşe marine să se numească Litarachna lopezae.
„Motivul din spatele acestei alegeri neobişnuite pentru numele unei noi specii este unul foarte simplu: cântecele şi videoclipurile lui J.Lo au menţinut echipa noastră într-o stare permanentă de bună dispoziţie atunci când am realizat acest studiu ştiinţific şi când priveam meciurile de la Cupa Mondială de fotbal 2014”, a declarat Pesic.
Acele căpuşe marine au fost descoperite între anii 2010 şi 2012 la adâncimi mari, într-un recif de corali din Mona Passage, o zonă marină situată între Puerto Rico şi Republica Dominicană.
Jennifer Lopez nu este prima vedetă al cărei nume a fost acordat unor specii de animale. De-a lungul anilor, oamenii de ştiinţă au numit zeci de organisme după diverse celebrităţi, în semn de omagiu adus acestora. Astfel, numele rockerului Mick Jagger a fost acordat unei specii de trilobit, un păianjen a primit numele lui Bono, iar un parazit marin, care trăieşte doar în Marea Caraibilor, a fost numit după Bob Marley.
Surse: Mediafax, The Guardian, AP