Patru monumente istorice ale Capitalei – Arcul de Triumf, Muzeul „Nicolae Minovici”, Observatorul Astronomic şi Casa Cesianu – vor fi reabilitate cu fonduri europene.
La Arcul de Triumf s-a intrat efectiv la lucru în urmă cu trei luni, iar stadiul lucrării este de 25%.
„Este obligatoriu ca anul viitor acest monument să îşi redeschidă porţile pentru vizitatori, iar de Ziua Naţională, de 1 decembrie 2015, aici trebuie să se desfăşoare parada militară”, a spus Oprescu.
La Muzeul „Nicolae Minovici”, în aceste zile, a început organizarea de şantier. Aici vor fi făcute lucrări de consolidare, reabilitare, restaurare şi amenajarea curţii
„E vorba despre un monument care are peste 109 ani. Va fi repus în circuitul turistic, anul viitor”, a spus Oprescu.
Anul trecut, în noiembrie, au fost începute lucrările şi la Casa Cesianu, iar stadiul lucrării este de 50 la sută.
Potrivit primarului, în luna august ar trebuie finalizată reabilitarea clădirii şi începută reabilitarea curţii şi construcţia unui lapidarium, pentru expunerea obiectelor mari de patrimoniu.
Şi Observatorul Astronomic va intra în reabilitare, în iulie, data de finalizare a lucrărilor fiind aprilie 2015.
În prezent este în derulare procedura de achiziţie publică pentru execuţia lucrărilor de consolidare şi modernizare a clădirii Teatrului Evreiesc de Stat, lucrări care ar trebui să înceapă în luna august. Teatrul Evreiesc de Stat va fi reabilitat din bugetul municipalităţii.
Hanul Gabroveni, reabilitat în ultimii doi ani şi jumătate, este aproape gata, a mai anunţat primarul Capitalei.
Partea veche a hanului, reabilitată în parte cu fonduri norvegiene, a fost finalizată la data de 30 aprilie. Corpul nou va fi finalizat până la data de 30 august 2014, în prezent fiind la stadiul de realizare a finisajelor.
„Prin realizarea acestui obiectiv, ne propunem sa redăm Bucureştiului o cladire cu valoare istorică şi să introducem în circuitul cultural al municipiului Bucureşti o nouă sală de spectacol cu o capacitate de aproximativ 200 de locuri”, a spus Oprescu.
În această vară continuă şi modernizarea şi reabilitarea sediului Primăriei Municipiului Bucureşti, de asemenea monument istoric.
Lucrările vizează consolidarea infrastructurii şi punerea clădirii în siguranţă, în primă etapă, aproape finalizată, şi modernizarea şi reabilitarea imobilului, precum şi mansardarea acestuia, în cea de-a doua etapă, care urmează să înceapă în iulie. Întregul proiect ar trebui să fie terminat în cel mult doi ani, a mai spus primarul general în conferinţă.
Sursa: Mediafax