Home » D:News » Fotografia zilei – Exod din Siria

Fotografia zilei – Exod din Siria

Fotografia zilei – Exod din Siria
Publicat: 23.06.2014
Copii sirieni refugiaţi din calea războiului civil se joacă cu puşti improvizate printre containerele ce le servesc drept adăpost în tabara Za’atari, Iordania. ( Ioana Moldovan )
De la începutul revoltei împotriva regimului lui Bashar al-Assad în urmă cu mai bine de trei ani, peste nouă milioane de sirieni s-au refugiat din calea războiului civil, fie fugind în ţările învecinate, numărul acestora ridicându-se la 2,8 milioane, fie în interiorul Siriei. Dintre aceştia, aproape 600.000 s-au refugiat în Iordania, sporind astfel brusc populaţia acestei ţări cu 10%.
85.000 de oameni îşi au adăpost în acest moment în Za’atari, a doua cea mai mare tabără de refugiaţi din lume. Dar Za’atari a depăşit de mult condiţiile unei tabere de refugiaţi în sensul tradiţional al cuvântului. Za’atari a devenit, prin eforturile Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), dar mai ales prin ingeniozitatea sirienilor, un adevărat oraş sub toate aspectele sale. Este un loc în care refugiaţii sirieni, conştientizând că este foarte probabil ca războiul din ţara natală să nu se sfârşească prea curând, îşi reclădesc o casă departe de acasă. Cu toate că, speranţa reîntoarcerii este prezentă în sufletul fiecarui sirian din tabără.
În ciuda situaţiei tragice care a dus la înfiinţarea unei astfel de tabere, Za’tari este o poveste despre puterea spiritului omenesc, despre speranţă, imaginaţie şi un nou început.
Fotoreporterul Ioana Moldovan a petrecut o săptămână alături de refugiaţii sirieni din tabara Za’atari din Iordania, iar o parte dintre fotografiile realizate acolo vi le propunem în galeria de faţă.

Această fotografie face parte din galeria „Exod din Siria” (25 fotografii în total) a Mediafax Zoom.

Intră în galerie

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Hattie McDaniel, prima persoană de culoare recompensată cu Oscar. „Am făcut ce am putut. Restul…am lăsat în voia Domnului”
Hattie McDaniel, prima persoană de culoare recompensată cu Oscar. „Am făcut ce am putut. Restul…am lăsat în voia ...
Putem preveni ridurile dacă injectăm botox de la 20 de ani?
Putem preveni ridurile dacă injectăm botox de la 20 de ani?
Descoperire majoră în lupta cu obezitatea! De ce revin kilogramele după slăbit?
Descoperire majoră în lupta cu obezitatea! De ce revin kilogramele după slăbit?
Conexiunile sociale ne schimbă microbiomul, sugerează un studiu
Conexiunile sociale ne schimbă microbiomul, sugerează un studiu
Ce este „paradoxul coastei”?
Ce este „paradoxul coastei”?
Galaxiile UFO, ciudățeniile cosmice pe care astronomii le pot vedea abia acum, cu ajutorul Telescopului Webb
Galaxiile UFO, ciudățeniile cosmice pe care astronomii le pot vedea abia acum, cu ajutorul Telescopului Webb
Pregătiri pentru război în Europa: Țara care va găzdui 800.000 de militari NATO
Pregătiri pentru război în Europa: Țara care va găzdui 800.000 de militari NATO
Cum a intoxicat propaganda nazistă România
Cum a intoxicat propaganda nazistă România
Ce planuri are Rusia pentru divizarea Ucrainei?
Ce planuri are Rusia pentru divizarea Ucrainei?
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal
Secretariatul lui Moș Crăciun s-a redeschis în Franța
Secretariatul lui Moș Crăciun s-a redeschis în Franța
Disneyland Paris a introdus prețuri dinamice pentru biletele de intrare
Disneyland Paris a introdus prețuri dinamice pentru biletele de intrare
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună
Noor Inayat Khan, prințesa spioană. A strigat „Libertate” înainte să fie împușcată în cap de naziști
Noor Inayat Khan, prințesa spioană. A strigat „Libertate” înainte să fie împușcată în cap de naziști
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop anume”
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop anume”
Maurice Jarre, unul dintre cei mai prolifici compozitori de muzică de film. Tatăl muzicianului Jean Michel Jarre
Maurice Jarre, unul dintre cei mai prolifici compozitori de muzică de film. Tatăl muzicianului Jean Michel Jarre
Jean Michel Jarre, Nașul muzicii electronice. „Pentru mine, muzica electronică este la fel ca gătitul: este o activitate organică senzuală în care poți amesteca ingrediente”
Jean Michel Jarre, Nașul muzicii electronice. „Pentru mine, muzica electronică este la fel ca gătitul: este o activitate ...