Ce au văzut americanii în România în 1964? Răspunsul, într-o expoziţie incitantă

Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) cu sprijinul Dartmouth College (Hanover, New Hampshire, Statele Unite ale Americii) şi al lui Dan Dimăncescu, consul onorific al României la Boston, deschide expoziţia temporară „România 1964 – Studenţi americani descoperă un fluviu legând lumi în schimbare”.

Vernisajul exoziţiei va avea loc marţi, în prezenţa lui Duane C. Butcher, şeful misiunii diplomatice a SUA în România, a ambasadoarei Patricia Moller, adjunctul şefului misiunii diplomatice a SUA în România, a lui Dan Dimăncescu, consul onorific al României la Boston, a lui William W. Fitzhugh, director al Centrului de Studii Arctice al Institutului Smithsonian, şi a lui Ernest Oberländer-Târnoveanu, director general al Muzeului Naţional de Istorie a României.

• Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
• Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa

Expoziţia „România 1964 – Studenţi americani descoperă un fluviu legând lumi în schimbare” este una neobişnuită în peisajul muzeografiei româneşti contemporane. Aceasta propune publicului o vedere în oglinzi paralele a României anului 1964.

Pe de o parte, expoziţia prezintă imaginea unei ţări „necunoscute”, situată dincolo de „Cortina de Fier”, aşezată de-a lungul unui mare fluviu european, înainte de vărsarea lui în Marea Neagră, aşa cum a fost văzută de un grup de şapte studenţi americani de la Colegiul Dartmouth (Hanover, New Hampshire, SUA), care au călătorit în canoe tradiţionale, de-a lungul Dunării, de la izvoare, până la Sfântu Gheorghe, străbătând Germania, Austria, Cehoslovacia, Ungaria, Iugoslavia, Bulgaria şi România. Expediţia, organizată sub egida revistei National Geographic, era una iniţiatică, de descoperire a celor două Europe, cea Occidentală şi cea Răsăriteană. Pentru unul dintre participanţi – Dan Dimăncescu, călătoria de-a lungul Dunării avea şi rolul de a descoperi ţara strămoşilor săi.

Cea de-a doua viziune asupra României anului 1964 este una „internă”, bazată pe documente păstrate în colecţiile Muzeului Naţional de Istorie a României, în arhive şi biblioteci româneşti. Împreună, cele două viziuni dau imaginea de acum o jumătate de veac a unei ţări „socialiste”, aflată în plin proces de transformare şi redefinire a identităţii sale, pe cale de a se distanţa de URSS. Juxtapunerea celor două viziuni recreează o parte a unei ţări şi a unei lumi care nu mai există astăzi, fiind mutată definitiv în istorie. Chiar unele detalii din geografia şi fauna României de astăzi nu mai seamănă cu cele văzute de studenţii americani în 1964, stânca Babakai şi insula Ada-Kaleh au dispărut sub apele Barajului hidrocentralei de la Porţile de Fier, iar sturionii, morunii şi nisetri, care apar în fotografii, sunt şi ei pe cale de dispariţie. Nici fostul iaht regal „Luceafărul”, rebotezat de autorităţile comuniste „Libertatea”, nu mai pluteşte pe apele româneşti, fiind obiectul unei privatizări dubioase după anii 1990.

Anul 1964 are o semnificaţie specială în istoria contemporană a României. Deşi liderii comunişti, grupaţi în Partidul Muncitoresc Român, şi-au păstrat necontestată poziţia de forţă politică conducătoare, anul 1964 a fost marcat de un început de schimbare a vechiului curs de aliniere necondiţionată la modelul sovietic, stalinist, de dezvoltare. Confruntarea cu tendinţele hegemonice ale URSS, care începuse cu câţiva ani mai devreme, a devenit publică şi făţişă. Fără a renunţa la conceptul de „dictatură a proletariatului”, prin Declaraţia din aprilie 1964, comuniştii români îşi afirmau intenţia de a urma o cale „naţională” de construcţie a socialismului, respingând politica hegemonică a partidului şi statului sovietic asupra mişcării comuniste internaţionale şi a „ţărilor lagărului socialist”. Anul 1964 a coincis cu anul eliberării deţinuţilor politici şi a celor aflaţi în domicilii obligatorii şi a reprezentat începutul unei liberalizări în domeniu economic, cultural şi social, al afirmării unei viziuni independente asupra locului ţării în contextul lumii.

În încercarea de a câştiga opinia publică de partea lor, conducătorii comunişti au iniţiat un proces de recuperare a moştenirii istorice şi culturale naţionale, după decenii de negare sau falsificare a acestora. În acelaşi timp, România a încercat să se apropie economic, politic şi diplomatic de Occident, inclusiv faţă de SUA, după o perioadă de confruntare şi izolare faţă de acestea. Demersul românesc a fost salutat şi sprijinit atât de către oficialităţile occidentale, cât şi de opinia publică.

Însăşi călătoria celor şapte studenţi americani de la Dartmouth College în canoe, de-a lungul Dunării româneşti a fost o consecinţă directă a evoluţiilor politice din România anului 1964, având în vedere faptul că malurile fluviului şi Delta constituiau în epocă o „zonă de graniţă” închisă, cu accesul restricţionat, până şi românilor. În aceste condiţii, ar fi fost de neconceput, chiar cu câţiva ani înainte de 1964, în condiţiile fricii paranoice a comuniştilor de spionajul occidental, dar şi a încercării de a interzice contactele directe ale cetăţenilor români cu străinii, ca un grup de străini, cu atât mai mult, cetăţeni americani, să fi circulat liberi de-a lungul Dunării.

Călătoria celor şapte studenţi americani de-a lungul Dunării a constituit o experienţă umană şi intelectuală unică, a cărei amintire este evocată atât de imaginile fotografice inedite, realizate de membrii expediţiei, cât şi prin obiecte şi alte documente originale. Importanţa ei a fost reflectată de presa americană şi românească a vremii şi a constituit subiectul unui articol, apărut în 1965, în National Geographic. Cu acest prilej, prestigioasa publicaţie americană, a vorbit pentru prima dată despre România, după o tăcere de peste 25 de ani.

Expoziţia este deschisă la Muzeul Naţional de Istorie a României în perioada 17 iunie – 20 iulie 2014 şi poate fi vizitată de miercuri până duminică, în intervalul orar 10.00 – 18.00.

Surse: Mediafax, MNIR