Home » D:News » Care sunt comorile planetei propuse spre a fi incluse săptămâna aceasta în patrimoniul UNESCO? (GALERIE FOTO)

Care sunt comorile planetei propuse spre a fi incluse săptămâna aceasta în patrimoniul UNESCO? (GALERIE FOTO)

Publicat: 16.06.2014
Drumurile incaşe, peştera Chauvet din Franţa şi templul Rani-ki-Vav din India se numără printre siturile candidate pentru a fi incluse în patrimoniul mondial UNESCO, cu ocazia întrunirii anuale a acestei organizaţii, desfăşurată între 15 şi 25 iunie, la Doha, capitala Qatarului.

De asemenea, Palatul Westminster din Londra ar putea fi inclus pe lista siturilor periclitate, iar Australiei i-ar putea fi refuzată autorizaţia de a declasa o parte din pădurile din Tasmania.

Palatul Westminster din Londra    (Foto: AFP)Palatul Westminster din Londra

Aproximativ 30 de situri naturale şi culturale, printre care oraşul-citadelă Erbil, din Irak, se află printre candidatele la obiective cu „valoare universală excepţională”, adăugându-se unei liste cu 981 de situri din 160 de ţări.

Qhapaq Ñan, drumurile construite de incaşi, timp de mai multe secole, pe o suprafaţă de 30.000 de kilometri, leagă piscurile înzăpezite ale Munţilor Anzi (Argentina, Bolivia, Chile, Colombia, Ecuador, Peru) şi reprezintă unul dintre cele mai impresionante situri candidate.

Qhapaq Ñan, drumurile construite de incaşi, timp de mai multe secole, pe o suprafaţă de 30.000 de kilometri, leagă piscurile înzăpezite ale Munţilor Anzi    (Foto: AFP)Qhapaq Ñan, drumurile construite de incaşi, timp de mai multe secole, pe o suprafaţă de 30.000 de kilometri, leagă piscurile înzăpezite ale Munţilor Anzi

Peştera Chauvet-Pont d’Arc, din sudul Franţei, descoperită în 1994, conţine peste o mie de picturi rupestre realizate cu peste 30.000 de ani în urmă, „expresie remarcabilă a primei manifestări artistice a omului” din Paleolitic.

Totodată, India a obţinut un aviz favorabil pentru templul Rani-ki-Vav, care s-ar putea traduce prin „Puţul cu scări al Reginei”, situat pe malul fluviului Sarasvati, din Patan (Gujarat).

Templul Rani-ki-Vav, care s-ar putea traduce prin „Puţul cu scări al Reginei”, situat pe malul fluviului Sarasvati, din Patan (Gujarat)    (Foto: AFP)Templul Rani-ki-Vav, care s-ar putea traduce prin

„Conceput ca un templu inversat, care pune în evidenţă caracterul sacru al apei”, Rani-ki-Vav este clădit sub pământ, cu şapte rânduri de scări şi panouri sculptate, posedând „un caracter estetic unic”, potrivit experţilor.

Unele candidaturi au fost prezentate la categoria „situri culturale”, precum peisajul viticol Langhe Roero din Piemont şi Monferrato, în Italia, iar altele, la categoria „bunuri naturale”, cum ar fi falezele Stevns din Danemarca sau Delta Okavango, din Botswana.

Siturile propuse au fost examinate de două organisme consultative care transmit recomandările de înscriere în patrimoniu comitetului UNESCO, format din reprezentanţi din 21 de ţări, aleşi pentru mandate de şase ani.

Aceste decizii au o puternică miză economică, întrucât clasarea unui sit poate facilita deblocarea fondurilor pentru conservare, antrenând în acelaşi timp o creştere a frecventării turistice.

Comitetul UNESCO, care nu impune o limită în privinţa numărului de situri care vor fi incluse, poate să ignore recomandările experţilor, aşa cum a fost cazul pentru înscrierea Bisericii Naşterii Domnului din Betleem în 2012. Palestinienii, recent admişi în UNESCO, au făcut din această includere o prioritate politică, în condiţiile în care experţii au considerat că acel dosar de candidatură nu era încă finalizat.

Palestina a prezentat, de această dată, în vederea unei soluţionări „de urgenţă”, candidatura satului Battir, peisaj cultural din sudul Ierusalimului, unde se află culturi de măslini şi podgorii. Cu toate acestea, proiectul de decizie recomandă „neînscrierea” acestui sit, argumentând că nu este „în mod incontestabil de valoare universală excepţională”. Pe de altă parte, Palestina susţine că acest peisaj este ameninţat de construirea de către israelieni a unui zid de apărare în apropiere.

Din România, în prezent, pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO se află Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (înscrisă în 1991), ansamblul de sate cu biserici fortificate din Transilvania (1993, 1999), Mănăstirea Horezu (1993), bisericile din nordul Moldovei (1993), cetăţile dacice de la Orăştie (1999), bisericile maramureşene din lemn (1999) şi centrul istoric al oraşului Sighişoara (1999).

România apare în Lista patrimoniului cultural imaterial al umanităţiii UNESCO cu ceramica de Horezu, inclusă în 2012, ritualul căluşului, inclus în 2008 (după ce fusese propus în 2005), şi cu doina, inclusă în 2009.

Australiei i-ar putea fi refuzată autorizaţia de a declasa o parte din pădurile din Tasmania    (Foto: AFP)Australiei i-ar putea fi refuzată autorizaţia de a declasa o parte din pădurile din Tasmania

Lista patrimoniului cultural imaterial al umanitaţii UNESCO a fost alcătuită oficial în 2008, potrivit unei Convenţii pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial încheiată la Paris, pe 17 octombrie 2003. Lista numără în prezent peste 170 de opere din peste 75 de ţări. Patrimoniul Cultural Imaterial se referă la tradiţii şi expresii orale, incluzând limba ca vector al patrimoniului cultural imaterial, artele spectacolului, practici sociale, ritualuri şi evenimente festive, cunoştinţe şi practici referitoare la natură şi la univers, tehnici legate de meşteşuguri tradiţionale.

UNESCO, fondată la data de 16 noiembrie 1945, are sediul principal în Franţa, la Paris, şi are 73 de filiale active în diverse ţări ale lumii. Scopul organizaţiei este de a contribui la pacea şi securitatea lumii prin promovarea colaborării între naţiuni în diverse domenii, precum educaţie, ştiinţă, cultură şi comunicaţii, în vederea stabilirii unui respect universal faţă de justiţie, pentru corectitudinea justiţiei şi pentru drepturile şi fundamentele omului liber, indiferent de rasă, sex, limbă sau religie, potrivit Cartei Naţiunilor Unite. România este membră UNESCO din 27 iulie 1956.

Surse: Mediafax, AFP, UNESCO

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii