Cel mai abundent mineral de pe Terra a primit, în cele din urmă, un nume. Iată de ce a durat atât de mult

Mineralul cel mai abundent pe planeta noastră va fi cunoscut sub denumirea de „bridgmanită”, luând numele fizicianului Percy Bridgman, care a obţinut în 1946 Premiul Nobel pentru Fizică.

Primul lucru pe care trebuie să îl ştiţi este că momentul în când aţi privit imaginea de mai sus a fost prima oară când aţi văzut acest mineral. Acesta există doar în mantaua inferioară a Pământului, într-o zonă cu temperaturi şi presiuni foarte înalte, unde niciun om sau instrument de origina umană nu poate pătrunde (la 670-2.900 de kilometri adâncime).

• Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
• Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”

Deşi testele de laborator şi modelele ştiinţifice indicau existenţa sa, geologii nu reuşiseră niciodată să vadă bridgmanita sau să îi caracterizeze structura.

Cum au reuşit cercetătorii să captureze o imagine cu acest mineral abundent, şi totuşi atât de greu de zărit? Cu ajutorul meteoriţilor. Meteorii care s-au ciocnit de alte obiecte în spaţiu şi care au căzut ulterior pe Terra au supravieţuit unor presiuni şi temperaturi înalte, similare celor prezente în crusta Pământului. 

Din acest motiv, o echipă de mineralogi a decis să studieze meteoritul Tenham , ce a căzut în Queensland, Australia în 1879 şi care s-a format acum 4,5 miliarde de ani. Cercetătorii au analizat „cicatricile” creat de coliziunile din trecutul meteoritului, folosind o tehnică ce apelează la raze X. Acest lucru le-a permis specialiştilor să caracterizeze compoziţia moleculară a mineralului (MgSiO3) şi structura sa.

Reuşita cercetătorilor a permis ca, în sfârşit, acestuia să-i fie dat un nume. De ce a durat atât de mult? Dintr-un motiv simplu: Asociaţia Internaţională de Mineralogie permite ca mineralele să fie numite doar atunci când structura lor este cunoscută. Aşadar, în sfârşit, cel mai abundent mineral de pe Terra are un nume (până acum, cercetătorii se refereau la el drept „silicat-perovskit”).

Sursa: Gizmodo, American Geophysical Union