Cum se deosebeşte creierul bărbatului de cel al femeii? 3 diferenţe fascinante

Între timp, progresul ştiinţific a permis cercetătorilor să descopere complexitatea elementelor ce stau la baza deosebirilor dintre bărbaţi şi femei şi să identifice diferenţe fascinante între cele două sexe. Primul pas în declanşarea acestui proces de diferenţiere are loc la concepţie, atunci când spermatozoidul fertilizează ovulul.

Cum devenim bărbat sau femeie?

• Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
• Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee

Atribuirea sexului este controlată de bărbaţi, căci cromozomul Y nu poate proveni decât din spermă, astfel că tatăl este cel care stabileşte sexul urmaşului.    (Foto: Shutterstock.com)

Alegerea sexului începe de la cursa celor 400 de milioane de spermatozoizi în căutarea unui ovul. La baza fiecăruia dintre noi stau 46 de cromozomi, pachete de ADN ce conţin toate informaţiile necesare pentru a ne crea. Fiecare părinte oferă 23 de cromozomi, iar doi dintre aceştia sunt cromozomii sexuali. Unul dintre aceştia trebuie să fie un cromozom X, altfel fătul nu poate supravieţui.

Persoanele care au doi cromozomi X sunt femei, pe când cele ce au un cromozom X şi unul Y sunt bărbaţi. Atribuirea sexului este controlată de bărbaţi, căci cromozomul Y nu poate proveni decât din spermă, astfel că tatăl este cel care stabileşte sexul urmaşului.

Diferenţele între sexe pot fi împărţite în trei categorii: genetice, neuroanatomice şi comportamentale. De regulă, oamenii de ştiinţă explorează pe parcursul carierei lor doar una dintre acestea. Neurobiologul John Medina abordează toate cele trei categorii de diferenţe în cartea sa „Brain Rules”, oferind o perspectivă edificatoare asupra elementelor esenţiale ce diferenţiază cele două sexe.

Diferenţele genetice

Una dintre cele mai interesante informaţii despre cromozomul Y este că o bună parte din acesta nu este necesară pentru a da sexul masculin. Paşii ce stau la baza dezvoltării unui bărbat sunt declanşaţi de un fragment aflat în mijlocul cromozomului, fragment ce poartă gena SRY.

David C. Page, cercetătorul care a izolat gena SRY, a descoperit un lucru fascinant: distrugerea genei SRY dintr-un embrion masculin va duce la dezvoltarea unei femele, iar introducerea genei SRY într-un embrion feminin îl va transforma în unul masculin. De altfel, acest efect a dat numele genei, sintagma SR desemnând fraza „sex reversal” – inversarea sexului. De ce este acest lucru posibil? Răspunsul ar putea fi descurajator pentru cei ce cred că masculii sunt programaţi biologic să domine planeta: cercetătorii au descoperit că embrionii mamiferelor sunt programaţi implicit să devină femele.

Ştiinţa dezvăluie o inegalitate incredibilă între cei doi cromozomi sexuali. Cromozomul X este responsabil de majoritatea efortului de dezvoltare, pe când cromozomul Y pierde gene într-un ritm de 5 gene la fiecare milion de ani, într-un proces de sinucidere cu încetinitorul. În prezent, cromozomul Y mai are mai puţin de 100 de gene, pe când cromozomul X poartă aproximativ 1.500 de gene, toate jucând un rol esenţial în dezvoltarea embrionului.

Având un singur cromozom X, masculii au nevoie de toate genele acestuia. Femelele, în schimb, au de două ori mai multe gene decât au nevoie, având doi cromozomi X. Cum rezolvă această problemă? Simplu: unul dintre cromozomi este „etichetat” de către celulele din jurul lui cu instrucţiuni ce îndeamnă la ignorarea sa, fenomen ce poartă numele de „inactivare X”. Cercetătorii au studiat modul în care acest cromozom este ales pentru a fi ignorat şi au descoperit că nu există o preferinţă, procesul fiind aleatoriu: unele celule etichetează cromozomul X provenit de la mamă, iar altele cromozomul X provenit de la tată. Acest lucru face ca celulele din embrionul femelelor să formeze un mozaic complex de gene active şi inactive provenind din ambii cromozomi X.

Deoarece masculii au nevoie de toate cele 1.500 de gene X pentru a supravieţui şi sunt dotaţi cu un singur cromozom X, ei nu apelează la procesul de inactivare X. De asemenea, pentru că toţi masculii primesc cromozomul X de la mame, toţi bărbaţii sunt „băieţii lui mama”. Ei diferă de surorile lor, care sunt mai complexe din punct de vedere genetic. Aceasta este prima diferenţă genetică importantă între cele două sexe.

Cercetătorii au descoperit că o bună parte din cele 1.500 de gene care se găsesc pe cromozomul X sunt responsabile de funcţionarea creierului, guvernând modul în care gândim. În 2005, oamenii de ştiinţă au secvenţiat genomul uman şi au descoperit că un procent neaşteptat de mare de gene ale cromozomului X erau implicate în crearea de proteine ce au un rol în dezvoltarea creierului. Unele dintre aceste gene ar putea sta la baza unor funcţii cognitive superioare, de la abilităţile verbale şi sociale până la anumite aspecte ale inteligenţei. Din acest motiv, cromozomul X este considerat de cercetători un element esenţial ce stă la baza cogniţiei.

Diferenţele genetice între sexe sunt importante, însă nu sunt cele mai impresionante.

Diferenţele neuroanatomice

Scopul genelor este de a crea molecule ce mediază funcţiile celulelor în care se găsesc. Aceste celule formează neuroanatomia creierului, care, la rândul său, stă la baza comportamentului nostru. Oamenii de ştiinţă specializaţi în studierea structurilor cerebrale au descoperit la rândul lor detalii fascinante despre diferenţele între sexe. De altfel, specialiştii în neuroanatomie notează că majoritatea structurilor cerebrale diferă în funcţie de sex.

Cercetătorii au identificat diferenţe mai ales în cortexul frontal şi în cel prefrontal, zone ale creierului ce joacă un rol esenţial în capacitatea noastră decizională. Anumite zone ale cortexului sunt mai dezvoltate la femei decât la bărbaţi.

Studiile au relevat diferenţe în funcţie de sex şi în sistemul limbic, ce controlează viaţa noastră emoţională şi joacă un rol în anumite moduri de învăţare. Diferenţe notabile se observă în cazul amigdalei, ce controlează atât producerea emoţiilor, cât şi capacitatea de amintire a acestora. Amigdala este mult mai mare în cazul bărbaţilor. De asemenea, cercetătorii au descoperit că atunci când se găseşte în starea de repaus, amigdala femeilor comunică în mare parte cu emisfera stângă a creierului, pe când cea a bărbaţilor comunică mai degrabă cu partea dreaptă.

Un alt aspect important al diferenţelor între sexe la nivel neuroanatomic este cel al substanţelor folosite de celulele cerebrale pentru a comunica. Cea mai mare diferenţă între sexe se înregistrează în cazul serotoninei, un neurotransmiţător ce joacă un rol cheie în temperarea emoţiilor şi a stării de spirit, motiv pentru care este ţinta preferată a medicamentelor antidepresive. Cercetătorii au descoperit că bărbaţii pot sintetiza serotonina cu 52% mai repede decât femeile.

Care este importanţa acestor diferenţe anatomice la nivel cerebral? În cazul animalelor, cercetătorii cred că dimensiunile structurilor cerebrale reflectă importanţa lor în ceea ce priveşte supravieţuirea. La prima vedere, oamenii par să urmeze acelaşi tipar. Spre exemplu, la violonişti s-a observat că zonele cerebrale dedicate controlării mâinii stângi sunt mai mari decât cele ce controlează mâna dreaptă. Totuşi, specialiştii în neuroştiinţe continuă să dezbată modul în care structurile cerebrale afectează comportamentul, astfel că nu ştim încă dacă diferenţele în ceea ce priveşte distribuirea neurotransmiţătorilor sau dimensiunile unor regiuni cerebrale au o însemnătate substanţială.

Diferenţele comportamentale

Tema diferenţelor comportamentale dintre bărbaţi şi femei reprezintă un subiect ce a iscat nenumărate controverse de-a lungul timpului. Un exemplu celebru este cel al lui Larry Summers, care a fost concediat din funcţia de preşedinte al Universităţii Harvard după ce a sugerat că femeile obţin performanţe mai mici la matematică din cauza diferenţelor genetice.

Autorul cărţii „Brain Rules” subliniază că multă lume înţelege greşit subiectul diferenţelor dintre femei şi bărbaţi. „Atunci când oamenii aud că cercetătorii au identificat diferenţe măsurabile între bărbaţi şi femei, ei se gândesc că oamenii de ştiinţă se referă la indivizi, la fel ca ei înşişi. Aceasta este o mare greşeală. Atunci când cercetătorii studiază diferenţele de comportament, ei nu analizează indivizi, ci populaţii, astfel că statisticile din aceste studii nu se aplică la indivizi”, explică John Medina. Astfel, cercetătorii identifică tendinţe, însă în cadrul unei populaţii există o variaţie semnificativă, iar de multe ori există suprapuneri considerabile între sexe.

Un element important care dezvăluie rădăcinile biologice ale diferenţelor comportamentale constă în patologiile cerebrale. Spre exemplu, retardarea mintală este mai răspândită în rândul bărbaţilor. Multe dintre aceste patologii sunt cauzate de mutaţii în una din cele 24 de gene ale cromozomului X. Dat fiind că bărbaţii nu au un cromozom X „de rezervă”, atunci când acesta este afectat ei sunt nevoiţi să trăiască suportând consecinţele. În schimb, atunci când cromozomul X al unei femei este afectat, aceasta poate de multe ori să ignore consecinţele. Această diferenţă reprezintă una dintre cele mai convingătoare dovezi ce atestă implicarea cromozomilor X în funcţionarea creierului.

Specialiştii care se concentrează asupra afecţiunilor mintale cunosc de ani buni faptul că există diferenţe importante în funcţie de sex ce stabilesc tipul şi severitatea tulburărilor psihiatrice. Spre exemplu, bărbaţii sunt afectaţi mult mai sever de schizofrenie decât femeile. În schimb, femeile prezintă un risc de două ori mai mare de a suferi de depresie, diferenţă ce începe să se manifeste imediat după pubertate şi care rămâne stabilă de-a lungul următorilor 50 de ani. Bărbaţii manifestă mai multe comportamente antisociale, pe când femeile suferă mai mult de anxietate. Majoritatea alcoolicilor şi dependenţilor de droguri sunt bărbaţi, pe când majoritatea suferinzilor de anorexie sunt femei. Thomas Insel, directorul National Institute of Mental Health din SUA, afirmă că „nu există un alt factor cu o putere mai mare de predicţie pentru aceste tulburări decât sexul”.

Totuşi, există diferenţe şi în ceea ce priveşte comportamentul normal? Acest subiect este unul mult mai delicat, însă cercetătorii au reuşit să obţine progrese importante în ultimii ani.

Cercetătorul Larry Cahill a studiat creierul bărbaţilor şi al femeilor atunci când treceau printr-un stres intens (mai exact, atunci când li s-au prezentat nişte filme horror) şi a descoperit că cele două sexe procesează emoţiile în mod diferit.    (Foto: Shutterstock.com)

Cercetătorul Larry Cahill a studiat creierul bărbaţilor şi al femeilor atunci când treceau printr-un stres intens (mai exact, atunci când li s-au prezentat nişte filme horror) şi a descoperit că cele două sexe procesează emoţiile în mod diferit.

Amigdala este regiunea din creier care joacă un rol cheie în crearea emoţiilor şi în abilitatea de a ni le aminti ulterior. Cercetătorul a descoperit că, în situaţia unui eveniment stresant, în cazul bărbaţilor se observa o activare a amigdalei din emisfera dreaptă a creierului, pe când emisfera stângă era relativ tăcută. În schimb, în cazul femeilor se observa exact opusul: se activa amigdala din emisfera stângă, pe când emisfera dreaptă era tăcută.

Emisfera dreaptă a creierului tinde să stocheze esenţa unei experienţe, iar cea stângă detaliile acesteia. Omul de ştiinţă a vrut să vadă dacă activarea diferită a amigdalei însemna că femeile ţineau minte mai degrabă detaliile unei experienţe emoţionale asociate stresului şi că bărbaţii memorau mai degrabă esenţa.

În acest scop, cercetătorul a apelat la un medicament cunoscut sub numele de propranolol, un beta-blocant care are un efect secundar de inhibare a efectelor biochimice ce stau la baza activării amigdalei în timpul unei experienţe emoţionale. Cahill a administrat acest medicament participanţilor la studiu înainte ca aceştia să urmărească un film traumatizant, iar după o săptămână le-a testat memoria. Aşa cum se aştepta, bărbaţii cărora le fusese administrat medicamentul îşi pierduseră abilitatea de a rememora esenţa poveştii, spre deosebire de cei din grupul de control, iar femeile care primiseră propranolol nu mai ţineau minte detaliile filmului, spre deosebire de cele cărora nu le fusese administrat.

Rezultatele obţinute de Cahill au fost confirmate de cercetări realizate în alte laboratoare din jurul lumii. Oamenii de ştiinţă au descoperit că femeile îşi amintesc mai multe evenimente autobiografice emoţionale, cu o intensitate mai puternică şi cu o viteză mai mare decât bărbaţii. De asemenea, femeile au amintiri mai intense în ceea ce priveşte evenimentele importante din punct de vedere emoţional, cum ar fi o ceartă recentă sau o vacanţă. O altă diferenţă se observă în ceea ce priveşte reacţia la stres: femeile tind să se concentreze asupra îngrijirii copiilor, pe când bărbaţii tind să se retragă. 

Comunicarea verbală – un domeniu cu diferenţe comportamentale semnificative

O altă categorie importantă în care se observă diferenţe pronunţate între femei şi bărbaţi este comunicarea verbală. Cercetările realizate asupra acestui subiect în ultimii 30 de ani pot fi sintetizate într-o propoziţie simplă: femeile sunt mai pricepute.

Acest lucru pare să fie confirmat şi de patologiile cerebrale. Tulburările de învăţare şi de citire se înregistrează de două ori mai des în rândul băieţilor decât în rândul fetelor. De asemenea, doctorii au observat că femeile care au suferit tulburări de vorbire în urma unui atac cerebral se refac mai bine decât bărbaţii aflaţi în aceeaşi situaţie. Mulţi cercetători suspectează că aceste deosebiri indică o diferenţă şi în ceea ce priveşte cogniţia normală. Aceştia se bazează pe diferenţele neuroanatomice între bărbaţi şi femei: spre exemplu, femeile tind să folosească ambele emisfere cerebrale în timp ce vorbesc şi procesează informaţii verbale, pe când bărbaţii se folosesc în mare parte de una singură. De asemenea, femeile tind să aibă conexiuni groase între cele două emisfere, pe când cele ale bărbaţilor sunt mai subţiri. „Este ca şi cum femeile dispun de un sistem de rezervă ce lipseşte în cazul bărbaţilor”, notează John Medina, autorul cărţii Brain Rules.

Datele clinice par să confirme observaţiile empirice ale educatorilor şi învăţătorilor. La şcoală, fetele prezintă capacităţi verbale mai dezvoltate decât băieţii. De asemenea, ele au rezultate mai bune la testele de memorie şi fluenţă verbală şi în cele ce testează viteza articulării cuvintelor.

O altă categorie importantă în care se observă diferenţe pronunţate între femei şi bărbaţi este comunicarea verbală. Cercetările realizate asupra acestui subiect în ultimii 30 de ani pot fi sintetizate într-o propoziţie simplă: femeile sunt mai pricepute.    (Foto: Shutterstock.com)

Totuşi, aceste date nu pot fi discutate în afara contextului lor social. Deborah Tannen, profesor de lingvistică la Universitatea Georgetown, a petrecut ultimii 30 de ani efectuând numeroase studii asupra copiilor, observând şi filmând modul în care băieţii şi fetele interacţionează cu prietenii apropiaţi, dorind să identifice eventualele tipare. După stabilirea lor, Tannen a dorit să verifice dacă aceste tipare sunt stabile şi dacă pot fi detectate şi la vârste mai mari, în rândul studenţilor. Cercetătoarea a descoperit că ele sunt predictibile şi stabile, fiind independente de vârsta sau de locul în care creşte un copil. Stilurile conversaţionale pe care le-am dezvoltat ca adulţi provin în mod direct din interacţiunile pe care le-am întărit prin repetare atunci când eram copii.

Descoperirile făcute de Deborah Tannen privesc 3 aspecte importante:

1. Solidificarea relaţiilor

Atunci când fetele discută cu prietenele lor, ele se apleacă una spre cealaltă, menţin contactul vizual şi vorbesc foarte mult. Ele îşi folosesc abilităţile verbale sofisticate pentru a-şi cimenta relaţiile. Băieţii nu fac asta niciodată. Ei stau arareori faţă în faţă, preferând fie să stea în paralel, fie în unghiuri oblice. De asemenea, ei nu se privesc în ochi, ci preferă să-şi arunce privirea prin cameră. Băieţii nu folosesc informaţiile verbale pentru a-şi cimenta relaţiile, „moneda cheie” din economia socială a acestora fiind mişcarea. Mai exact, activităţile fizice desfăşurate împreună reprezintă „lipiciul” care leagă relaţiile băieţilor.

Activităţile fizice desfăşurate împreună reprezintă „lipiciul” care leagă relaţiile băieţilor.    (Foto: Shutterstock.com)

John Medina exemplifică diferenţele dintre cele două sexe cu ajutorul fiilor săi: „Josh şi  Noah, cei doi fii ai mei, concurează încă de mici, iar un joc tipic este cel în care aruncă mingea în aer. Josh spune «pot să arunc mingea până la tavan», iar apoi o aruncă. Amândoi râd. Noah ia la rândul său mingea şi spune «Da? Ei bine, eu pot să o arunc până în cer», aruncând-o mai sus. Această amplificare continuă până când fiecare anunţă că poate să arunce până la «galaxie» sau chiar «până la Dumnezeu»”. Acest stil relaţional a fost observat de Tannen la majoritatea băieţilor. În schimb, fetele au o modalitate diferită de a relaţiona. Medina arată cum diferă cele două stiluri: „în cazul fetelor, o soră ar spune «pot să arunc mingea asta până la tavan» şi ar arunca-o. Ambele fete ar râde, însă diferenţa constă în ceea ce ar urma: cealaltă soră ar lua mingea şi ar spune «şi eu pot să o arunc până la tavan», urmând să facă acest lucru, iar apoi discute despre cât de plăcut este că amândouă pot arunca mingea la aceeaşi înălţime”. Aceste stiluri se menţin până la maturitate în cazul ambelor sexe, notează Medina.

Autorul subliniază că, din nefericire, datele colectate de Tannen de-a lungul anilor au fost interpretate greşit, sub forma „băieţii concurează întotdeauna, iar fetele cooperează întotdeauna”. Medina spune că exemplul de mai sus arată, de fapt, că şi băieţii sunt extrem de cooperanţi, doar că o fac sub forma unei competiţii, apelând la strategia lor preferată: activitatea fizică.

2. Negocierea statutului în societate

Atunci când ajung grădiniţă, băieţii încep în cele din urmă să-şi folosească abilităţile verbale. Scopul este unul esenţial: negocierea statutului pe care îl au într-un grup mai mare. Tannen a descoperit că masculii cu un statut superior dau ordine celorlalţi membri ai grupului, iar acestea nu sunt limitate doar la enunţuri verbale; uneori, băieţii chiar recurg la împins şi la alte gesturi fizice pentru a-i face pe cei cu un statut inferior să îi asculte. „Liderii” îşi menţin poziţia nu doar prin enunţarea de ordine, ci şi prin asigurarea că acestea sunt îndeplinite. Alţi membri cu un statut superior ai grupului încearcă să îi provoace pe lideri, astfel că băieţii situaţi în vârful ierarhiei învaţă rapid să gestioneze provocările. De aceea, în cazul băieţilor ierarhiile sunt de multe ori foarte clare. Pentru băieţii cu un statut inferior, viaţa este foarte dificilă. Comportamentul independent, o trăsătură ce îi caracterizează pe cei din vârful ierarhiei, este o manifestare foarte preţuită de către aceştia.

Masculii cu un statut ridicat dau ordine celorlalţi membri ai grupului, iar acestea nu sunt limitate doar la enunţuri verbale; uneori, băieţii chiar recurg la împins şi la alte gesturi fizice pentru a-i face pe cei cu un statut jos să îi asculte.     (Foto: Shutterstock.com)

Tannen a observat diferenţe considerabile în ce priveşte fetele. Ca şi în cazul băieţilor, existau fete cu statut superior şi fete cu statut inferior, însă ele foloseau strategii diferite pentru a produce şi pentru a menţine ierarhiile. În primul rând, fetele petrec foarte mult timp vorbind. Această comunicare este esenţială, căci tipul discuţiilor purtate stabileşte statutul unei relaţii. Persoana aleasă de o fată pentru a-i împărtăşi secretele este cea care capătă statutul de „cea mai bună prietenă”. Cu cât fetele îşi dezvăluie mai multe secrete, cu atât se percep una pe cealaltă ca fiind mai apropiate. În aceste situaţii, fetele încearcă să nu atragă atenţie asupra statutului, astfel că ele nu apelează, la fel ca băieţii, la ordine directe. De altfel, dacă o fată încearcă să facă acest lucru, celelalte fete îi vor respinge tentativa şi o vor izola social.

Acest lucru nu înseamnă că fetele nu iau decizii, ci doar că metodele diferă. De regulă, membrele unui grup oferă mai multe sugestii şi discută alternativele, iar în cele din urmă se ajunge la un consens.

Medina afirmă că diferenţele între sexe în această privinţă pot fi sintetizate printr-un singur cuvânt. „Băieţii spun: «fă asta!», pe când fetele spun «hai să facem asta»”, explică autorul cărţii Brain Rules.

3. Efectele la maturitate

Tannen a descoperit că, de-a lungul timpului, aceste modalităţi diferite de folosire a limbajului devin din ce în ce mai sedimentate, ceea ce stimula aspecte diferite în cele două grupuri. Astfel, orice băiat care dă ordine este un „lider”, pe când fetele care fac acelaşi lucru sunt considerate „autoritare”.

La vârsta facultăţii, diferenţele sunt deja solidificate, acesta fiind momentul în care încep să se manifeste problemele la serviciu şi în căsnicii. Medina oferă o anecdotă prin care exemplifică problemele ce pot apărea atunci când cele două stiluri de comunicare se intersectează: „O tânără în vârstă de 24 de ani, recent căsătorită, mergea cu automobilul cu amica ei Emily. La un moment dat, i se face sete, astfel că întreabă «Emily, ţi-e sete?». Având o experienţă de-o viaţă în ceea ce priveşte negocierea verbală, Emily ştia ceea ce îşi doreşte amica sa. «Nu ştiu, ţie îţi este sete?», a răspuns ea. Acest lucru a dus la o mică discuţie între cele două în cadrul căreia au dezbătut dacă amândurora le era suficient de sete pentru a opri maşina şi a cumpăra apă.

Câteva zile mai târziu, femeia se afla în maşină cu soţul său. «Ţi-e sete?», l-a întrebat ea. «Nu, nu mi-e», i-a răspuns acesta. Cei doi aveau să se certe în cursul acelei zile; ea era iritată pentru că şi-ar fi dorit să oprească, iar el era deranjat de faptul că ea nu a fost directă. Acest tip de conflict devine din ce în ce mai familiar pe măsură ce trece timpul”, relatează Medina.

La vârsta facultăţii, diferenţele de comunicare între sexe sunt deja solidificate, acesta fiind momentul în care încep să manifeste problemele la serviciu şi în căsnicii.     (Foto: Shutterstock.com)

Medina spune că acest tip de conflict poate fi întâlnit şi în contextul serviciului. Femeile care au calităţi de lider riscă să fie percepute drept „autoritare”, pe când bărbaţii ce manifestă acelaşi comportament sunt de multe ori lăudaţi drept „hotărâţi”. Din acest motiv, Medina consideră că „marea realizare a eforturilor ştiinţifice desfăşurate de Tannen constă în faptul că a arătat că aceste stereotipuri se formează foarte devreme, fiind posibil ca un rol în apariţia lor să îl joace şi dezvoltarea verbală asimetrică”. De asemenea, aceste diferenţe nu sunt noi: Tannen a analizat manuscrise vechi de câteva secole şi a identificat aceleaşi tendinţe şi în acestea.

Deoarece cultura are o influenţă considerabilă asupra comportamentului, Medina subliniază că ar fi simplist să considerăm că biologia explică observaţiile făcute de Tannen. Totodată, cercetătorul notează că biologia creierului are o influenţă considerabilă asupra comportamentului, astfel că nu putem atribui nici socializării aceste diferenţe. „Răspunsul real la întrebarea «cine poartă responsabilitatea, genele sau mediul?» este «nu ştim»”, spune Medina.

„De-a lungul istoriei noastre evoluţionare, faptul că am format o echipă care putea să înţeleagă simultan şi detaliile şi esenţa unei situaţii stresante ne-a permis să cucerim lumea”, afirmă neurologul, care subliniază că diferenţele dintre bărbaţi şi femei vor continua să reprezinte un subiect complex şi atrăgător pentru oamenii de ştiinţă şi în următoarele decenii. Indiferent de ceea ce vor mai descoperi cercetătorii, un lucru pare sigur: cel mai bun parteneriat între cele două sexe poate fi format atunci când apreciem ceea ce avem în comun, înţelegând şi exploatând totodată elementele care ne fac atât de diferiţi.