Home » D:News » Existenţa sa a fost prezisă acum 40 de ani, dar a fost descoperit abia acum: unul dintre cele mai bizare obiecte din vecinătatea galaxiei noastre

Existenţa sa a fost prezisă acum 40 de ani, dar a fost descoperit abia acum: unul dintre cele mai bizare obiecte din vecinătatea galaxiei noastre

Existenţa sa a fost prezisă acum 40 de ani, dar a fost descoperit abia acum: unul dintre cele mai bizare obiecte din vecinătatea galaxiei noastre
Publicat: 05.06.2014
Un tip neobişnuit de „hibrid stelar” a fost descoperit recent, la aproape 4 decenii după ce existenţa sa fusese prezisă teoretic: o stea în interiorul căreia se găseşte o altă stea. Obiectul se găseşte în Micul Nor al lui Magellan, o galaxie pitică neregulată, aflată în vecinătatea Căii Lactee.

În 1975, astrofizicienii Kip Thorne, de la California Institute of Technology (Caltech), şi Anna Żytkow, de la University of Cambridge, au elaborat o teorie ce arăta posibilitatea existenţei unui asemenea corp ceresc: într-un sistem stelar binar, o stea masivă, aflată spre finalul vieţii ei, şi-ar fi „înghiţit” tovarăşa (o stea neutronică), rezultând astfel un hibrid stelar, numit obiect Thorne-Żytkow (TŻO).

Conform modelului Thorne-Żytkow, după fuzionarea celor două stele, hibridul creat ar genera cantităţi mari din anumite elemente chimice: rubidiu, litiu, molibden.

Recent, astronomii de la University of Colorado – Boulder au descoperit un obiect despre care afirmă că ce îndeplineşte criteriile prevăzute pentru a fi un TŻO. Studiul lor urmează să fie publicat în Monthly Notices of the Royal Astronomical Society Letters.

Specialiştii au identificat, în Micul Nor al lui Magellan, o stea gigantă roşie (numită HV 2112) , a cărei temperatură şi a cărei compoziţie chimică sunt similare celor prevăzute de modelul Thorne-Żytkow.

Există unele mici diferenţe între modelul teoretic şi caractersticile stelei HV 2112, dar, după cum explică specialiştii, modelul este destul de vechi, iar teoriile asupra evoluţiei stelelor au mai progresat de atunci. 

În orice caz, HV 2112 rămâne o candidată promiţătoare la titlul de „primul obiect TŻO descoperit”. 

Sursa: Discovery News

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ce este „a treia stare” a vieții și ce se întâmplă cu celulele după moartea organismului?
Ce este „a treia stare” a vieții și ce se întâmplă cu celulele după moartea organismului?
Cum a fost detectat un virus mortal în respirația balenelor din Arctica?
Cum a fost detectat un virus mortal în respirația balenelor din Arctica?
Bucureștiul, sub bombele zeppelinelor germane
Bucureștiul, sub bombele zeppelinelor germane
Kurt Cobain, viața unui om prins între sensibilitate, faimă și autodistrugere. „Vreau să cred în Dumnezeu. Vreau să mă iubesc. Dar sunt blocat în acest paradox nenorocit”
Kurt Cobain, viața unui om prins între sensibilitate, faimă și autodistrugere. „Vreau să cred în Dumnezeu. Vreau ...
Somnul insuficient ar putea declanșa un cerc vicios în creier nostru
Somnul insuficient ar putea declanșa un cerc vicios în creier nostru
Confirmat științific: care este efectul îmbrățișărilor asupra corpului uman?
Confirmat științific: care este efectul îmbrățișărilor asupra corpului uman?
De ce unii oamenii își lasă pilotele afară, în frig, iarna și ce spune știința despre asta?
De ce unii oamenii își lasă pilotele afară, în frig, iarna și ce spune știința despre asta?
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?
(P) Un derivat al vitaminei descoperite în 1913 este astăzi cel mai studiat ingredient antirid
(P) Un derivat al vitaminei descoperite în 1913 este astăzi cel mai studiat ingredient antirid
(P) Ce indică popularitatea Bitcoin despre direcția economiei românești
(P) Ce indică popularitatea Bitcoin despre direcția economiei românești
(P) Călătorie de Neuitat prin România: București – Râmnicu Vâlcea
(P) Călătorie de Neuitat prin România: București – Râmnicu Vâlcea
Prima fotografie a Telescopului Hubble cu Nebuloasa Crabului din ultimii 24 de ani a dezvăluit mai multe structuri misterioase
Prima fotografie a Telescopului Hubble cu Nebuloasa Crabului din ultimii 24 de ani a dezvăluit mai multe structuri misterioase
Care sunt cele trei culori prin care devenim instant mai atractivi în ochii celorlalți?
Care sunt cele trei culori prin care devenim instant mai atractivi în ochii celorlalți?
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit de două ori şi a sfârşit la mănăstire
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit ...
Poșta daneză oprește distribuirea scrisorilor după 400 de ani
Poșta daneză oprește distribuirea scrisorilor după 400 de ani
„Cel mai sângeros an”: Record de execuții în Arabia Saudită
„Cel mai sângeros an”: Record de execuții în Arabia Saudită
Averea lui Elon Musk a trecut de 700 de miliarde de dolari
Averea lui Elon Musk a trecut de 700 de miliarde de dolari
Zonele din România unde va ninge de Crăciun
Zonele din România unde va ninge de Crăciun