Cercetătorii de la Universitatea Pennsylvania din Philadelphia au observat o posibilă legătură între tulburările de somn ale unor adulţi şi faptul că aceştia au fumat cannabis înainte de vârsta de 15 ani.
Jilesh Chheda, autorul studiului, spune că subiecţii analizaţi sufereau de insomnie, adormeau greu, se trezeau des în timpul nopţii şi nici ziua nu se puteau odihni.
El spune că cercetarea sugerează că nu contează cât de des este fumată marijuana, ci vârsta la care a fost consumată prima dată.
În cadrul studiului, au fost observaţi adulţi cu vârsta între 20 şi 59 de ani, iar dintre aceştia 1.811 au recunoscut că fumează sau au fumat marijuana.
Concluzia cercetătorilor a fost că persoanele care au început să consume acest drog la o vârstă foarte fragedă au avut ulterior mai multe probleme cu somnul.
Cercetătorii nu ştiu dacă marijuana provoacă insomnia sau această tulburare de somn este motivul pentru care unele persoane ajung să consume drogul.
Cert este că marijuana nu are un efect benefic în combaterea insomniei.
Consumul acestei substanţe a fost legalizat în mai multe state din SUA, dar guvernul federal o consideră încă un drog de mare risc.
Rezultatul cercetării a fost publicat în revista online Sleep.
Sursa: Daily Mail