Home » D:News » Fotografia zilei – Copiii Aninei

Fotografia zilei – Copiii Aninei

Fotografia zilei – Copiii Aninei
Publicat: 17.04.2014
( Răzvan Lupică / Mediafax Foto )
Anina este locul în care 10.000 de suflete cred într-o poveste fără sfârşit, poveste începută în urmă cu mai bine de 230 de ani. Oraşul este aşezat într-una dintre cele mai frumoase şi pitoreşti zone ale Banatului, iniţial o regiune miniera. Cartierul “Oraşul Nou”, construit între 1989 şi 1992, părăsit şi apoi vandalizat în ultimii 20 de ani, avea cândva aspectul unei staţiuni situată pe un platou care domină oraşul. Fără oamenii Aninei am vedea doar un fundal gri, care arată ca în cel mai urât coşmar: blocuri întregi nelocuite, apartamente care în afara pereţilor nu mai au nimic; tot ceea ce a fost lemn a fost smuls şi pus pe foc. Copiii sunt singurele fiinţe care mai înveselesc aceste dărâmături, care aduc mai degrabă cu scene din filmele despre sfârşitul lumii. Am reuşit să reţin pe peliculă momente unice, permiţându-mi astfel să transmit mai departe prin imagini o poveste a unei lumi străine nouă.
 
Steierdorf, numele iniţial al Aninei, a fost înfiinţat în 1773, pe vremea administraţiei austriece. La început a fost doar o colonie muncitorească, formată din 43 de familii, activitatea lor de bază fiind exploatarea lemnului. Istoria s-a schimbat radical 7 ani mai târziu, când tăietorul de lemne Mathias Hammer a descoperit o “piatră neagră şi lucioasă”, care s-a dovedit a fi huilă de cea mai bună calitate. La 15 decembrie 1863 a fost inaugurată prima cale ferată montană de pe teritoriul României, Oraviţa-Anina. Scopul acestei căi ferate a fost acela de a transporta până la Dunăre cărbunele extras din minele de la Anina.
Acum, Oraşul Nou este doar o umbră a viziunii îndrăzneţe a Elenei Ceauşescu, sub îndrumarea căreia s-a construit Termocentrala de Şisturi Bituminoase de la Crivina. Concepută ca un proiect test, termocentrala nu a funcţionat niciodată, iar după 1989 a intrat direct din stadiul de testare în cel de conservare.
Anina pare acum a fi doar un oraş fantomă, bântuit de spiritele trecutului şi de amintirea ortacilor decedaţi în cumplitele accidente din mină.
 

Mai multe fotografii găsiţi pe Mediafax Zoom

 

 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase